Nu stiu ce simti tu atunci cand copilul tau plange, insa eu, pana nu demult, as fi facut orice numai sa nu imi aud copiii plangand.

Ma gandesc mai ales la perioada cand erau bebelusi, iar plansul lor imi provoca o reactie fizica foarte puternica.

Tonalitatea plansului lor imi provoca o anumita vibratie in urechi, foarte greu de suportat, iar emotiile care veneau peste mine erau foarte puternice: anxietate, panica, durere, uneori neputinta, alteori furie, tot felul de emotii, care mai de care mai greu de controlat.

Si atunci ce faceam? Absolut orice imi trecea prin cap, numai sa nu ii aud plangand.

Bebelusii sunt un caz aparte. Am citit intr-o carte ca mamele sunt programate biologic sa reactioneze la plansul bebelusilor. Si este foarte normal sa fie asa, atata timp cat plansul este singura modalitate pe care o au bebelusii ca sa ne comunice faptul ca au un disconfort, de orice fel.(durere, foame, nas infundat, colici, anxietate, frica, plictiseala, frig, cald, tensiunea pe care o simte la mami, pampers plin, prea multi adulti in preajma, sunt numai cateva dintre motivele pentru care plang bebelusii)

Dar, despre bebelusi iti voi vorbi in alt articol.

Vreau acum sa iti aduc in atentie plansul copiiilor, incepand de la o varsta la care incep sa inteleaga lumea in care traiesc, adica, cam de pe la 2-3 ani.

Prietena mea Zoia, mi-a povestit o intamplare, de cand era ea copil, pe care si-o aminteste acum, cu aceeasi intensitate emotionala pe care a avut-o in copilarie.

Avea cam 10 ani, cand, incercand sa taie paine, s-a taiat la deget.

In momentul in care incerca sa opreasca sangele, a intrat tatal ei in bucatarie si, cand a vazut ce s-a intamplat a inceput sa o certe. Ii spusese doar sa fie atenta cum umbla cu cutitele. De ce nu era atenta?

Pana in acel moment Zoia nu plangea, insa din acea clipa lacrimile au dat navala.

Tatal ei, vazand-o plangand, a intrebat-o:

“De ce plangi? Pentru ca te doare degetul sau pentru ca te-am certat eu?”

Atunci Zoia si-a dat seama ca degetul nu o durea deloc. Nu simtea durerea taieturii. In schimb durerea provocata de cearta tatalui era foarte vie si puternica.

Si acum poate retrai acea durere. De aceea este foarte important modul in care, noi, ca parinti, reactionam la ceea ce fac copiii nostri.

Ce anume provoaca plansul copilului?

  • Copilul capteaza emotiile parintilor lui. Mai ales intre mama si copil exista o comunicare dincolo de limitele fizice. Copilul simte anxietatea, furia, tristetea mamei. El nu poate sa gestioneze toate aceste emotii, care nu sunt ale lui, dar vin peste el, asa ca, plansul este un mod prin care se descarca.(bineinteles ca mai exista si alte modalitati de descarcare, pe care le-ai intalnit si tu, cu siguranta, la copilul tau: alearga, loveste, tranteste, tipa.)
  • Copilul are nevoie de atentia parintilor lui. Copiii plang adesea pentru ca vor sa atraga atentia parintilor. Daca alte incercari de a atrage atentia esueaza, copilul invata, in timp, ca plansul este o metoda prin care mami sau tati vin langa el, ii vorbesc, il iau in brate, il mangaie. Si, chiar daca il cearta sau tipa la el, e mult mai bine decat sa nu fie deloc bagat in seama.
  • Copilul are o emotie foarte puternica, provocata de o anumita intamplare, si descarca tensiunea acumulata, prin plans.
  • Copilul s-a lovit sau este bolnav si plange datorita durerii sau disconfortului fizic.

Exceptand cazul in care plang pentru ca ii doare ceva, cel mai frecvent plansul apare pentru ca s-a intamplat ceva care le-a provocat o emotie puternica.

Reactia este pur si simplu biologica in prima faza. Emotia puternica provoaca o tensiune in corpul copilului si, cea mai buna varianta de descarcare a acestei tensiuni este plansul. Este foarte bine ca se intampla asta. Altfel acea tensiune s-ar acumula si ar putea provoca diverse boli. Mama natura a stiut foarte bine sa rezolve aceasta problema!

Insa, plansul este sanatos doar pana la un anumit punct. Daca, dintr-un motiv sau altul, copilul ajunge la concluzia ca nu este iubit sau acceptat, lucrurile scapa de sub control si pot lasa urme destul de grave.

De aceea, te rog, fii atenta la copilul tau, atunci cand incepe sa planga si intreaba-te:

  • Il doare ceva? (elimina mai intai aceasta posibilitate)

Dupa care, intreaba-te:

  • Ce s-a intamplat in ultimele minute?
  • Sunt eu nervoasa sau suparata? Am eu in acest moment emotii pe care nu le pot gestiona?
  • I-am oferit eu atentia mea in ultimele ore? Are cumva nevoie de atentia mea?

La fel ca si adultii, in prima faza plansul copiilor este un plans de descarcare. Si, la fel ca si la adulti, acest plans dureaza foarte putin, dupa care vine plansul de mila sau de autocompatimire.

Dar, daca adultii isi pot da seama de asta, uneori, tu cum crezi ca este in cazul copiilor?

Crezi ca isi dau seama ca au inceput sa-si planga de mila?

Nu, nu isi dau seama. De aceea este foarte important sa aiba un adult in preajma, care stie ce se intampla si ii poate ajuta sa depaseasca cu bine aceste momente.

Cum observi la copilul tau cand plange pentru ca are nevoie sa se descarce si cand plange pentru ca se autocompatimeste?

Simplu!

1. Orice plans incepe cu un plans de descarcare.

Acest plans este foarte necesar sa il lasi sa se consume si, atentie, dureaza foarte putin! De la cateva secunde, la cateva minute.

2. Daca plange deja de mai mult de 3-5 minute, inseamna ca a trecut in etapa a doua, in care se autocompatimeste.

In aceasta faza este foarte important sa afli la ce se gandeste copilul tau. Numai ca nu este asa de simplu sa afli asta. Nu poti sa te duci la un copil care plange si sa il intrebi “La ce te gandesti acum?”. Nu vei primi un raspuns care sa il ajute, in nici un caz.

Ceea ce poti face este sa ii pui mai multe intrebari, dar abia dupa ce i-ai aratat ca esti alaturi de el, ca il intelegi si ii accepti reactia, fara nici un fel de judecata.

Apoi, cel mai important lucru pe care il poti face este sa il ajuti sa numeasca emotia pe care o simte.

Crede-ma, odata ce a numit emotia, lucrurile se calmeaza foarte usor!

Nu il lasa pe copilul tau sa isi planga de mila. Nu il lasa sa planga pana oboseste si adoarme. (Spun asta pentru ca, atunci cand copiii mei erau mici, primeam de multe ori sfatul : “Trimite-l in camera lui si lasa-l sa planga pana se potoleste”. Am incercat sa fac asta, am facut-o chiar de cateva ori, insa nu a ajutat la nimic!)

Plansul pana la epuizare il face sa piarda lectia pe care altfel, cu ajutorul tau, ar fi putut-o invata.

Cum iti dai seama daca plange pentru atentia ta? Teoretic este simplu. Iti dai seama daca ai fost atent la el in ultima perioada. Dar, practic, nu este nevoie de asta.

Deoarece, oricare ar fi motivul pentru care plange copilul tau, tot ce este nevoie sa faci este sa ii acorzi atentia ta!

In toate formele de plans, copilul are nevoie de atentia, intelegerea, acceptarea si iubirea ta.

Poti fi alaturi de el, ascultandu-l cum plange, fara sa tipi la el, fara sa te panichezi, fara sa intri in rezonanta si sa plangi si tu.

Odata ce va simti prezenta ta, copilul se va potoli foarte repede.

In caz contrar, daca il certi, sau mai rau, ii dai si tu una, ca sa aiba un motiv real de plans, copilul ajunge in plansul de autocompatimire, din care nu poate iesi singur, decat prin epuizare.

Dupa ce i-ai aratat ca esti alaturi de el, ca intelegi si accepti faptul ca are nevoie sa planga, il poti intreba:

“Ce s-a intamplat?” si sa il lasi pe copil sa explice faptele care au provocat plansul.

“Si asta cum te face sa te simti?” si sa ii dai timp copilului sa isi inteleaga emotiile.

In concluzie, ce sa faci atunci cand plange copilul tau?

  • Sa ii oferi toata atentia ta
  • Sa il lasi sa planga, fara sa-l judeci, fara sa-l certi, o perioada scurta de timp (3 minute)
  • Sa il ajuti sa numeasca emotia pe care o simte
  • Sa ii accepti si sa ii validezi acea emotie (oricum va simti ceea ce simte, indiferent daca ii dai tu voie sau nu)
  • Sa il ajuti sa gaseasca cea mai buna solutie la problema pentru care plange, punandu-i intrebari, lasandu-l pe el sa propuna solutia, setand doar anumite limite.

Cam atat deocamdata despre lacrimi.

O zi cat mai frumoasa iti doresc, cu cat mai multe lacrimi de bucurie!

Cu drag, Oana

Comments