misiuneTi s-a intamplat vreodata sa nu mai intelegi nimic din tot ce traiesti si sa te intrebi : “Oare incotro merge viata mea?”

In urma cu trei ani viata mea a luat-o intr-o directie cu totul diferita de cea pe care o stiam si care mi se parea foarte frumoasa si sigura la acel moment.

Planurile si visurile mele s-au oprit intr-un punct, lasandu-ma goala, dezamagita si fara nici o directie.

Haos, in adevaratul sens al cuvantului si foarte multa durere.

Cred ca banuiesti ca vorbesc despre momentul divortului meu.

Pentru ca uneori e mai simplu sa te lasi in voia haosului, decat sa te lupti cu el, asa am facut si eu. Am lasat  sa se intample tot ce se putea intampla si am facut tot posibilul sa imi revin, cat am putut de repede si sa imi sustin copiii, cat am putut de bine.

Nu era doar casnicia mea cea care se destrama. Intreaga mea fiinta era impartita in mii de bucatele si eu nu stiam cum sa le adun, daca le mai vreau pe toate si ce sa fac cu ele.

Aveam impreuna cu fostul meu sot mai multe firme, in domeniile IT si telefonie mobila si intreaga mea viata era dedicata afacerilor familiei noastre.

Insa familia nu mai era si, mai mult decat atat, eu nu mai vedeam sensul pentru care am muncit atat si nu imi mai placea sa fac nimic din tot ce facusem pana atunci.

A fost o perioada foarte grea, cu cautari, intrebari, bucurii, dureri. Totul la o intensitate foarte mare, de parca muream si renasteam in fiecare zi.

Ce sa iti spun despre mine, ca sa ma intelegi mai bine?

De cand ma stiu am muncit din greu pentru tot ce am avut.

Am fost un copil foarte usor de incadrat in sistem. Imi faceam singura lectiile, invatam pe rupte de dimineata pana noaptea tarziu si eram foarte bucuroasa cand primeam drept recompensa o nota de 10 sau un premiu.

Am fost la tot felul de olimpiade, apoi am luat printre primii la o facultate destul de grea la acea vreme, automatizari si calculatoare.

Am dat la acea facultate doar pentru ca stiam ca oamenii muncesc intr-un mediu foarte curat si au halate albe. Imi placea matematica, insa nu aveam habar ce inseamna sa fii programator. La vremea aceea IT-ul era foarte la inceput.

Au urmat anii in care m-am angajat, m-am casatorit, am facut firmele impreuna cu sotul meu, am nascut si crescut doi copii minunati si am invatat, in permanenta am invatat tot ce aveam nevoie sa stiu pentru afacerile noastre si pentru cariera mea.

Au fost ani grei  si foarte frumosi, pentru ca am avut foarte multe realizari.

Si, parca pe nevazute, am ajuns la 39 de ani, fara sa ma intreb niciodata “Oana, ce iti place cu adevarat sa faci?”

Faceam o multime de lucruri, munceam foarte mult, aveam rezultate frumoase, insa tot ce faceam, faceam pentru ca trebuie, sau pentru ca nu avea cine altcineva sa le faca.

Te regasesti macar putin in cele ce iti povestesc?

Am citit de curand intr-o carte o fraza foarte graitoare pentru povestea mea:

“Munca asidua si realizarea fara o viziune sunt doar talent ingropat in nisip”

DA, exact asta am facut! Mi-am ingropat talentele si am trait facand ceea ce trebuia sa fac. Cam trist, nu? Mai ales daca te gandesti ca apoi am pierdut tot…

Insa povestea nu se termina aici!

Pentru ca pana la 39 de ani nu ma intrebasem niciodata ce imi place cu adevarat sa fac, ca sa compensez asta, probabil, am inceput sa ma intreb in fiecare zi : “Si totusi, Oana, ce iti place sa faci?”

Care e misiunea vietii mele? De ce mi se intampla toate astea? Care este scopul?

Si, din nou : Ce imi place sa fac, cu adevarat?

Grele intrebari, daca nu esti obisnuit sa ti le pui… Pentru ca raspunsurile nu vin atat de usor pe cat ar parea.

Eram obsedata deja de aceasta intrebare.

Am privit in urma, la tot ce facusem in cariera mea si am aflat ca momentele in care aveam cea mai mare energie si faceam cel mai usor ceea ce aveam de facut erau acelea in care eram inconjurata de oameni.

Imi placeau sedintele, cursurile, interviurile pentru angajare sau interviurile pe care le faceam periodic cu angajatii.

Imi placea sa inspir oameni si sa fiu inconjurata de ei. Foarte frumos, aflasem cat de cat ceva.. dar nu destul.

Si pentru ca sunt perseverenta, am continuat sa caut. Imi spuneam intr-una :”De data asta nu mai am voie sa gresesc!”.

Am pus cam multa presiune pe mine, insa nu regret nici o secunda, pentru ca dupa cateva luni de cautari am aflat in sfarsit !

Prietenii mei isi amintesc si acum cu cata pasiune si bucurie spuneam : “Vreau sa fac ceva cu impact major pozitiv in viata copiilor din Romania!”

Nu stiam cum voi face asta. Stiam doar ca despre asta este viata mea si simteam asta in fiecare celula a corpului si inimii mele!

Si pentru ca intreaga mea formare nu avea nici o legatura cu ceea ce voiam sa fac, ce crezi ca am facut?

Am inceput sa invat din nou!

Insa de data asta pentru visul meu, nu pentru altii sau pentru ca trebuie. E cu totul altceva, crede-ma!

Bucuria si energia pe care o simt atunci cand ma intalnesc cu parintii atat la workshop-urile noastre, cat si la sedintele de coaching, este enorma!

Stiu acum care este diferenta intre a trai cu indarjire si a trai cu pasiune! Si sunt foarte recunoscatoare pentru asta!

Drumul meu a fost, asa cum a fost, iar eu am avut nevoie de multa durere ca sa ma trezesc.

Ce este nevoie sa se intample in viata ta ca sa te intrebi: “Ce imi place cu adevarat sa fac?”

Ce ar trebui sa se intample in viata copilului tau ca sa il intrebi: “Ce iti place cu adevarat sa faci?”

Raspunsurile pot veni usor sau nu.

Poti afla in cateva clipe sau in cativa ani, insa, te rog sa ma crezi, merita fiecare secunda!

De ce?

Pentru ca doar astfel, atat tu cat si copilul tau, veti putea trai o viata cu adevarat implinita si fericita!

Am scris toate astea pentru ca am vrut sa iti dau un exemplu de copil (eu), care aparent a facut ceea ce toti parintii isi doresc.

A muncit, a invatat si a reusit in viata conform tuturor criteriilor sociale.

Si totusi nu a stiut ce il face cu adevarat fericit.

Nu a stiut calea prin care viata poate fi incredibil de frumoasa si usoara. Calea pasiunii!

Ce iti doresti pentru copilul tau?

Sa fie usor de condus de catre altii sau sa isi traiasca viata pe care el insusi o viseaza?

Daca vrei sa traiasca cu pasiune si sa se bucure la maxim de viata, ai un singur lucru de facut :

Sa il ajuti sa afle care sunt talentele lui si ce ii place cu adevarat sa faca.

Ce anume face foarte usor, il incarca cu energie si il bucura enorm?

Asta e tot ce ai de facut. Restul va face singur, crede-ma!

Daca ai in jurul tau exemple de copii sau adulti care pun pasiune in ceea ce fac, te rog sa ne scrii povestea lor.

Fiecare exemplu in parte poate trezi o inima adormita!

Multumesc!

Oana

Comments