mama vorbind cu copilul sauTu ce raspuns primesti de la copilul tau atunci cand il intrebi “Ce ai facut la scoala?”

E o intrebare care nu te bucura nici macar pe tine, d’apoi pe el, nu-i asa?

Dupa cum stii, marti 22 octombrie, am avut la Clubul Asii Veseliei lansarea cursurilor pentru copii. Cu aceasta ocazie fiecare trainer a facut o prezentare a cursurilor pe care le face cu copiii. A fost o intalnire foarte frumoasa, plina de emotii si voie buna!

Echipa Asilor Veseliei este atat de frumoasa!

Sunt foarte recunoscatoare ca i-am intalnit pe toti acesti oameni minunati!

Oameni inimosi, fericiti si increzatori, uniti de acelasi vis : O copilarie si o viata de adult plina de fericire si implinire!

Ne-am simtit foarte bine, fiind inconjurati de foarte multi prieteni, atat mari cat si mici, prieteni care ne-au sustinut si ne-au facut sa simtim ca drumul pe care am pornit merita absolut orice efort!

Copiii s-au simtit foarte bine. La final, multi dintre ei chiar nu voiau sa mai plece acasa.

Bucurie, prietenie, energie, joc.

Ce sa mai zic? O seara magica, in adevaratul sens al cuvantului, pentru care le multumesc din suflet, tuturor!

Revin acum la intrebarea pe care ti-am pus-o la inceputul articolului.

Te-am intrebat asta, inspirata de catre buna mea prietena Vio, unul dintre asi, trainer al cursului “Dezvoltarea inteligentei emotionale prin scris”.

In prezentarea ei de marti, Vio i-a intrebat acelasi lucru pe parinti.

“Ce raspuns primiti la intrebarea – Ce ai facut la scoala?”

In sala au urmat cateva secunde de rumoare… “ Hm…”

Apoi au venit raspunsurile si, desi erau doar doua cuvinte, incarcatura emotionala a acestor cuvinte era foarte grea.

Aceste cuvinte, pe care cu siguranta le-ai auzit si tu, de prea multe ori poate, sunt:  “Nimic.”  si  “Bine.”

Am vazut si am simtit tristetea si frustrarea la unii dintre parinti. Pe altii, mai optimisti din fire, i-am vazut “facand haz de necaz” si razand de curajul de a provoca o astfel de discutie. Altii erau doar atenti, curiosi sa vada unde vrea sa ajunga Vio cu aceasta intrebare.

Desi eram foarte atenta la tot ce spunea Vio, intr-o fractiune de secunda mintea mea s-a dus in trecut.

Stiam cum e sa simti acea tristete. Stiam cum e sa nu poti scoate nici un sunet de la propriul tau copil, oricat te-ai stradui si orice intrebare i-ai pune.

“Bine. Ce nu intelegi? Bine este bine. Inseamna ca sunt OK, nu s-a intamplat nimic care sa merite sa fie povestit. Nu am luat nici o nota si nu stiu ce altceva sa-ti mai zic.” – Asa imi raspundea baietelul meu de 9 ani, Andrei, acum 2 ani.

Chiar daca schimbam tonul sau mimica sau momentul in care il intrebam, raspunsul era, invariabil acelasi: “Bine.”

Cand lua o nota, nu astepta sa-l intreb. Imi spunea din prima. Nici nu apucam sa-l vad bine sau sa-l aud la telefon.

Primul lucru pe care mi-l spunea, era nota.

Imi povestea putin despre cum a luat nota si la ce obiect, dupa care, orice il intrebam, raspunsul revenea, invariabil: “Bine.”

Luni de zile m-am framantat. Nu stiam ce sa fac si ce sa spun. Imi doream foarte mult sa stiu mai multe despre copilul meu, insa nu reuseam sa il provoc sa-mi vorbeasca.

La un moment dat, mi-am dat seama ca e mult mai bine daca incep sa-i spun eu despre mine si despre cum a fost ziua mea. Andrei devenea foarte atent la tot ce ii spuneam si, dupa ce terminam eu, incepea sa-mi spuna si el despre cum a fost ziua lui.

O perioada a functionat foarte bine aceasta metoda. Credeam ca am gasit “solutia”.

Insa, dupa ceva timp, nu a mai fost asa. Aveam nevoie de altceva, insa nu stiam ce.

Pana intr-o zi cand, din intamplare, l-am intrebat : “Ce ai facut astazi ca sa-ti bucuri sufletul?”

Ei bine, mare mi-a fost surpriza sa il aud pe fiul meu cum incepe sa-mi povesteasca o multime de lucruri.

Deodata stia foarte bine ce sa-mi spuna. Era vorba fie despre meciul de fotbal la care a fost, fie despre o lucrare la limba engleza, fie despre o nota, fie despre o intamplare cu un coleg, fie despre o petrecere, un joc sau o plimbare.

Imi povestea cu lux de amanunte cum a fost, ce a facut si cat de bine s-a simtit.

A vorbit mai bine de jumatate de ora, fara sa il descos. Eu doar zambeam si il mai intrebam, din cand in cand : “Si ce ai mai facut ca sa-ti bucuri sufletul?”

Aceasta intrebare este pur si simplu magica si nu pare sa aiba “termen de valabilitate”!

Mai mult decat atat, sunt zile cand raspunsul copilului meu suna cam asa: “ Hm… astazi am facut ceva ce l-a intristat…”, dupa care imi povesteste ceva ce l-a intristat sau l-a suparat.

Vazand cat de bine “functioneaza” aceasta intrebare, am “testat-o” apoi si cu alti copii. Copii de toate varstele, chiar si mult mai mici, de 3 sau 4 ani sau mai mari, de 16 sau 17 ani.

Iti spun sincer, raspunsurile copiilor vin foarte natural, aproape incredibil de usor.

De ce functioneaza?

Poate pentru ca nu se mai simt interogati? Poate pentru ca se conecteaza foarte repede cu ei insisi si stiu foarte usor raspunsul?

Este posibil ca aceste motive sa fie foarte adevarate.

Insa, cred ca, in egala masura conteaza si energia pe care o am eu, atunci cand pun intrebarea.

Iti spun asta pentru ca, acum, intrebandu-ma de ce functioneaza, imi dau seama ca difera foarte mult starea din care pun intrebarea.

Pur si simplu nu mai tin mortis sa primesc raspunsul. Daca imi zice, bine. Daca nu imi zice, e tot bine. Sunt multumita si impacata, orice mi-ar raspunde.

Sunt bucuroasa sa impartasesc cu tine aceasta intrebare si sunt curioasa cum va functiona la copilul tau.

Aminteste-ti doar atat:

  • Asigura-te mai intai de faptul ca esti relaxat si impacat cu absolut orice raspuns ai primi.
  • Apoi intreaba-l pe copilul tau, sau pe partenerul tau de viata : “Ce ai facut astazi ca sa-ti bucuri sufletul?”
  • Dupa care pregateste-te sa asculti, fara sa spui nimic, timp de cateva minute bune!

Sunt foarte curioasa cum a fost. De aceea, te rog, impartaseste cu noi, scriind un comentariu la acest articol.

Multumesc!!!

Cu drag,

Oana

Comments