flutureBine te regasesc!

Astazi am pentru tine o intamplare foarte draguta care m-a ajutat sa privesc cu alti ochi relatiile mele cu copiii mei si cu oamenii dragi din viata mea.

Este o metafora foarte frumoasa a vietii si de aceea este foarte posibil sa te regasesti si tu in ea.

Pentru mine, ceea ce am constientizat atunci, a insemnat foarte mult si m-a facut sa fiu foarte atenta la tot ceea ce fac pentru cei din jurul meu.

Uite despre ce este vorba:

Se intampla acum cateva zile, intr-o dimineata, in apartamentul in care locuiesc, la etajul 9 al unui bloc din Bucuresti.

Privelistea pe care mi-o ofera acest loc este foarte frumoasa. Pot admira de aici toata zona centrala a Bucurestiului, ziua este mult soare, iar noaptea vad stelele si luminile orasului.

Imi place foarte mult sa privesc cerul si orasul de la unul dintre geamurile mari ale bucatariei, sa visez cu ochii deschisi si sa “cuget” la ceea ce am de facut, dimineata, sau la ceea ce s-a intamplat peste zi, seara, inainte de culcare.

Ca de obicei, în acea dimineata, imediat dupa ce m-am trezit am deschis geamul si am inspirat adanc aer in piept.

“O noua dimineata! Multumesc!!!“

Era prima zi in care nu ploua si soarele se hotarase sa iasa dintre nori. Asadar priveam cu recunostinta si bucurie verdele copacilor si albastrul cerului.

La un moment dat s-a asezat pe mana mea un fluture.

Aproape ca nu mi-a venit sa cred ca e real! Era atat de frumos! Negru, cu pete rosii si albe. Foarte viu colorat, cu aripi catifelate si destul de mari pentru un fluture..

Nici nu mai respiram. Ma uitam la el si ma miram ca s-a oprit pe mana mea. Vedeam cum isi misca antenele si piciorusele si bucuria mea era imensa.

“Doamne, cat de frumoasa e viata!”

De pe mana mea a zburat pe pervazul geamului. Nu stiu cat am stat privindu-l. Cred ca au fost doar cateva clipe, insa eu aveam sentimentul ca am cuprins vesnicia intr-o secunda.

Si uite asa, cum ne priveam noi unul pe altul, la un moment dat s-a pornit o rafala de vant.

Fluturele si-a strans aripile, insa nu a plecat de pe pervaz si, pentru ca vantul era foarte puternic, a inceput sa alunece. Il vedeam cum se straduieste sa isi pastreze pozitia. Piciorusele lui fragile alunecau si el le misca cu mare viteza.

Era atat de dragut!

Instinctiv, am facut palma caus si am pus-o intre fluture si “vantul cel rau”. Astfel, fluturele “s-a relaxat” si si-a deschis din nou aripile. Ma uitam la el de parca era prima oara cand vedeam un fluture. Pur si simplu nu imi puteam lua ochii de la minunea din fata mea.

In acea secunda de maxima prezenta, am auzit un glas foarte puternic:

“Oana, ce faci?”

Nu era nimeni in incapere. Erau doar gandurile mele si vocea aceea foarte hotarata, nu era alta decat vocea mea.

“Il protejezi… Dar de ce faci asta? Fluturele are aripi! El poate zbura!”

Atunci am realizat ca il protejam pentru ca voiam sa stea mai mult cu mine. Era atat de frumos! Si eu ma simteam atat de bine privindu-l!

In secunda urmatoare am ridicat mana, lasand vantul sa ii atinga din nou aripile.

Cu o miscare foarte simpla si gratioasa fluturele si-a luat zborul, s-a miscat putin in jurul geamului si apoi a plecat departe, lasandu-ma sa privesc dupa el in zare.

“Ce spune despre tine aceasta intamplare?” spuse din nou vocea inteleapta din mintea mea.

Am constientizat atunci ca am facut de multe ori acelasi lucru cu copiii mei sau cu oamenii din viata mea.

I-am ajutat pentru a ma bucura de prezenta lor. I-am ajutat pentru a ma simti importanta in viata lor si pentru a da un sens vietii mele.

Am facut-o si pentru ei, in egala masura, insa au avut ei cu adevarat nevoie de ajutorul meu?

De cele mai multe ori, nu…

Ei stiau mult mai bine decat mine cum sa se descurce in vietile lor si, chiar daca nu le era usor, doar lasandu-i sa faca fata “vantului”, puteau invata sa zboare si sa se bucure cu adevarat de viata lor.

Acest lucru este valabil si pentru copii, nu numai pentru adulti. Potentialul pe care il au copiii este cu adevarat nelimitat si depinde doar de noi, adultii, cat de mult ii lasam sa experimenteze, sa invete si sa isi dezvolte abilitatile de care au nevoie, pentru a fi liberi si pentru a da un sens vietii lor.

Fluturele acesta minunat mi-a dat o lectie de viata foarte valoroasa.

Din acea clipa am devenit mult mai atenta atunci cand am tendinta sa-mi ajut copiii si, inainte de a face ceva pentru ei, ma intreb:

“Au ei cu adevarat nevoie de mine, acum?”

Si, pentru ca uneori avem nevoie de exemple care sa ne arate cat de puternici sunt copiii, ma gandesc ca ar fi frumos sa cream impreuna o serie de articole, in care sa adunam cat mai multe povesti despre ceea ce pot face copiii singuri, inca de la varste foarte mici.

Ai o astfel de poveste in viata ta si a copilului tau?

Daca da, te rog povesteste-o intr-un comentariu la acest articol.

Povestea cu cele mai multe like-uri, va primi cadou o participare gratuita la programul “ Alege fericirea copilului tau!”

Astept cu mare nerabdare sa aflu ce vrei sa ne spui!

Concursul dureaza 24 zile, incepand de astazi.

Pe 31 iulie, la ora 20, vom hotara impreuna care este castigatorul.

Poti sa postezi povestea si pe pagina de facebook copiiminunati.

Hai, nu lasa timpul sa treaca, scrie-ne cat mai repede povestea voastra!

Copilul tau va avea si el o surpriza din partea noastra!!!

Cu drag,

Oana

Comments