De cand ma stiu am fost o perfectionista.

Mi-am dorit sa fac lucrurile cat mai bine si am facut foarte multe sacrificii pentru asta. Mii de ore de munca, nopti nedormite, zeci de cursuri si foarte multe saptamani si weekend-uri departe de familia mea.

Nimic nu parea sa ma multumeasca. Nevoia mea de a fi din ce in ce mai buna in ceea ce faceam, de a da tot ce pot si de a-mi depasi in permanenta limitele era de nepotolit.

Am avut astfel multe realizari. M-am bucurat de fiecare succes, insa, undeva, in interiorul meu era cineva care continua sa fie nemultumita si isi dorea sa faca si mai multe si mai bine…

Spun asta la trecut, nu pentru ca acum nu as mai fi perfectionista, ci, pentru ca acum imi dau seama de aceasta tendinta a mea spre perfectionism si vreau sa o inteleg si sa ma imprietenesc cu ea, astfel incat sa gasesc un echilibru si sa imi dau voie sa fiu fericita.

Recunosti cumva si la tine sau la cineva apropiat tie, aceasta dorinta de perfectionism?

Ti se intampla si tie sa nu fii multumita de tine oricat de mult te-ai stradui si oricat de multe realizari ai avea?

Ti se intampla si tie sa vezi mai degraba partea goala a paharului decat pe cea plina?

Te invit sa te gandesti putin la aceasta afirmatie: “Defectele sunt calitati exacerbate.”

Prima data cand am auzit aceasta afirmatie, nu prea am inteles-o.

Imi amintesc cum se revolta toata fiinta mea si cum ma intrebam : “Cum ar putea fi minciuna sau lenea, calitati exacerbate?”

Si totusi, acum, dupa ce am analizat mai bine lucrurile, sunt intru totul de acord cu ea.

Lenea este capacitatea unei persoane de a se relaxa si a de a ceda controlul, insa, este dusa la extrem, daca devine un mod de viata continuu.

Minciuna este abilitatea unei persoane de a fi atenta si de a alege ce este mai potrivit sa spuna intr-un anumita situatie si ce sa nu spuna, insa, este dusa la extrem daca incalca etica.

Perfectionismul este dorinta de cunoastere si de evolutie. Este o calitate minunata, care exista in orice fiinta umana, dar devine un defect atunci cand nu iti da voie sa te bucuri de drumul tau.

Cum ajungem sa fim perfectionisti?

Este perfectionismul un lucru bun, sau nu? Daca este bun, cand inceteaza sa mai fie bun, si care este cheia pentru echilibru?

Cum e mai bine sa ne crestem copiii, astfel incat acestia sa aiba dorinta de a fi din ce in ce mai buni, si, in acelasi timp sa se bucure de fiecare pas pe care il fac?

Acestea sunt intrebarile la care ma gandesc din momentul in care am constientizat ca, in viata mea, la un moment dat, perfectionismul a devenit un defect.

Am fost curioasa si am citit cat am putut de multe pe acest subiect, dupa care am inceput sa fac legatura dintre cele citite si cele petrecute in viata mea sau a perfectionistilor din preajma mea.

Totul incepe in copilarie, dupa cum prea bine stim cu totii.

Cea mai mare nevoie a copiilor este aceea de a-si multumi parintii si de a se simti demni de iubirea si admiratia acestora.

Daca, dintr-un motiv sau altul, ajung la concluzia ca nu sunt suficient de buni pentru a fi apreciati si iubiti de catre parintii lor, se vor stradui apoi toata viata sa isi demonstreze ca merita sa fie iubiti si apreciati, indiferent de sacrificiile pe care le fac.

Mai rau este faptul ca nu vor fi niciodata multumiti de rezultatele obtinute si astfel vor crede, adulti fiind, ca nu merita iubirea si aprecierea altora, pentru ca nu sunt suficient de buni.

Este un cerc vicios din care un om poate iesi doar in momentul in care se iubeste si se accepta pe el insusi exact asa cum este, dorindu-si in acelasi timp, sa fie din ce in ce mai bun.

Usor de spus, greu de facut! Mai ales intr-o societate in care iubirea de sine este confundata cu egoismul sau cu narcisismul.

De aceea e mult mai bine sa previi acest cerc vicios pentru copilul tau si sa faci cateva lucruri simple:

  • Ofera-i recunoasterea ta copilului tau, pentru fiecare pas mic pe care il face in directia pe care o doreste. Nu astepta sa fie campion mondial ca sa ii spui ca esti mandru de el. Lauda-ti copilul pentru progresul pe care il face zilnic si bucura-te impreuna cu el pentru fiecare reusita, oricat de mica. In felul acesta isi va dori sa fie din ce in ce mai bun si se va putea bucura de fiecare pas pe care il face. Va putea vedea partea plina a paharului, mai degraba decat pe cea goala.
  • Spune-i si arata-i copilului tau ca il iubesti exact asa cum este. Spune-i ca este minunat. In felul acesta va intelege faptul ca iubirea ta este neconditionata, se va iubi si se va aprecia pe el insusi.
  • Lauda-l pentru ceea ce face bine, mai degraba decat sa il critici pentru ceea ce greseste.

In felul acesta isi va dori sa fie din ce in ce mai bun, dar nu pentru a merita iubirea si acceptarea celorlalti, ci pentru el insusi.

In felul acesta se va putea bucura de drumul pe care il are de parcurs pana la succesul dorit si va avea energie sa isi urmeze visurile.

Sunt foarte curioasa sa aflu daca tu ai aceasta tendinta de a fi perfectionista sau daca ai perfectionisti in jurul tau.

Daca da, te rog raspunde-mi la urmatoarea intrebare, printr-un comentariu la acest articol:

“Cum a fost influentata viata ta de dorinta ta de perfectiune sau de dorinta de perfectiune a cuiva drag tie?”

Am sa astept cel putin zece comentarii si apoi, pe baza raspunsurilor voastre, voi reveni cu inca un articol pe acest subiect.

Multumesc !

Cu drag,

Oana

Comments