Young Couple Fighting

Ieri, la unul din workshop-urile noastre din cadrul programului avansat pentru parinti, am facut un exercitiu care m-a inspirat sa scriu acest articol.

Chiar daca nu este exact acelasi lucru ca atunci cand esti prezent in „sala de curs”, m-am gandit sa iti propun o mica experienta.

Te invit sa iti amintesti acum, timp de cateva clipe, ultima data cand ai invinovatit pe cineva, pentru ceva ce s-a intamplat in viata ta.

Este greu sau usor?

Alege ceva ce iti amintesti cat mai bine, indiferent de gravitatea situatiei, pentru ca tot ce conteaza acum, este ca amintirea ta sa fie cat mai vie.

Poate fi o intamplare cu partenerul tau de viata, cu unul dintre copiii sau parintii tai, cu seful sau cu unul dintre colegi.

Intoarce-te in timp. Poti inchide ochii pentru a vedea mai bine scena, exact asa cum s-a intamplat.

Care era pozitia corpului tau? Dar tonul vocii tale?

Ce cuvinte foloseai si care era energia cu care le spuneai?

Care  erau emotiile pe care le simteai?

Uite, eu, in timp ce scriu aceste intrebari, vad in prim plan o cearta ingrozitor de urata pe care am avut-o cu fostul meu sot, atunci cand am hotarat sa divortam.

Imi aduc aminte cu foarte mare claritate, tot felul de detalii, pe care nici macar nu stiam ca le stiu.

Eram la un restaurant. Stiu cu exactitate obiectele de pe masa, hainele cu care eram imbracati, muzica ce se auzea in fundal. Imi aud vocea si simt din nou emotiile acelei clipe.

Amintirea asta inca traieste in mine! Si eu care aveam impresia ca am uitat…

Imi amintesc chiar mai bine decat in urma cu trei ani, cand, durerea, furia, frustrarea si frica nu ma lasau sa vad situatia exact asa cum era, de fapt.

Priveste detasat scena pe care ai ales-o. Imagineaza-ti ca esti un necunoscut care priveste si asculta tot ce se intampla, fara sa judece sau sa se implice in poveste.

Un necunoscut care doar observa tot ce se intampla, nimic mai mult.

Ce poti spune despre persoanele implicate in poveste?

Tu esti cel care invinovateste, asta stii sigur, pentru ca asa ai ales amintirea.

Insa, privind acum toata scena, cine joaca rolul agresorului si cine il joaca pe cel al victimei?

Cine, dintre persoanele implicate este stapan pe sine si iti inspira mai multa putere?

Tu, cel care invinovateste? Sau cel invinovatit?

Priveste si asculta cu mare atentie si cu cat mai multa detasare.

Poate vei fi uimit de ceea ce vei descoperi… sau poate ca nu…

Pentru mine a fost o mare revelatie atunci cand am inteles faptul ca, atunci cand consider ca este vina celuilalt intr-o relatie, eu devin, automat, victima.

Odata cu vina ii dau celuilalt si puterea de a-mi face ceva ce imi aduce suferinta.

Ii dau puterea de a fi agresorul meu.

Ma intorc la amintirea mea.

Cuvintele mele erau foarte grele, vocea ridicata si amenintatoare, pumnii inclestati si privirea taioasa, insa, sincer iti spun, nu inspiram deloc putere. Toata fiinta mea emana frica.

Pe cine aveam impresia ca pacalesc? Doar pe mine ma pacaleam, desigur!

cearta2Imi amintesc acum un alt moment, cu un prieten foarte bun, care, la un moment dat a facut ceva ce eu am considerat ca fiind foarte grav pentru relatia noastra.

Tineam foarte mult la el, nu puteam fi furioasa, insa ma simteam ranita si voiam sa ii spun punctul meu de vedere.

Punct de vedere pe care il consideram “corect”.

I-am spus ce aveam de spus, foarte impaciuitoare si cu mult calm, insa, mare mi-a fost mirarea cand am constatat ca tot el s-a infuriat si a facut lucruri care m-au ranit si mai tare.

Privind acum acea intamplare, iti spun cu mare sinceritate ca m-as fi mirat daca el nu ar fi reactionat exact asa cum a reactionat.

Intreaga mea fiinta cerea agresiune.

Atitudinea mea, tonul vocii, modul putin plangacios in care ii spuneam ceea ce ma deranjase. Totul cerea reactia pe care avut-o prietenul meu.

Si cat de evident este acest lucru acum!

Victima este intotdeauna cea care isi provoaca agresorul.

Oricat de ciudat ar putea sa ti se para, chiar si in cazul criminalilor in serie, alegerea victimelor nu este niciodata intamplatoare. Energia, atitudinea, comportamentul victimei atrag agresorul si nu invers.

Gandeste-te acum, la fel, la o situatie in care tu ai fost invinovatit.

Priveste si asculta cu mare atentie si detasare.

Ce simteai in timp ce erai invinuit? Care era energia pe care ti-o transmitea cel care te invinuia?

Ce iti venea sa faci exact in timp ce il ascultai?

Amintirile vin cu duiumul. Care mai de care mai “frumoase”.

Mi-o amintesc pe mama, in timp ce ma invinovatea pe un ton blajin si plangacios.

Mi-l amintesc pe tata care tipa si abia isi putea controla furia.

Ce simteam eu si ce reactii aveam la toate astea?

Poate simteam vinovatie, sau poate ca nu, insa, intotdeauna simteam furie. Dorinta de razbunare venea aproape imediat, chiar daca aveam impresia ca o controlez, uneori.

Mai grav de atat, uneori aveam un fel de bucurie sadica de a face exact ceea ce mi se reprosase, mai ales daca solicitarea era facuta pe un ton plangacios.

Adult fiind am trecut prin multe astfel de situatii, in care aceste emotii au revenit. Doar intensitatea lor a diferit, in functie de situatie. Emotiile au fost insa aceleasi.

Iti suna cunoscut ceea ce povestesc? Ai trait si tu asa ceva?

Pana nu demult habar nu am avut cum functioneaza lucrurile.

Daca mi-ai fi spus ca sunt victima si imi dau puterea personala atunci cand ii spun celuilalt unde greseste, te-as fi privit cu mare nedumirire si ironie.

Insa acum vad altfel lucrurile si le simt intr-un mod care nu poate da gres.

Conteaza foarte mult modul in care spun ceea ce am de spus.

Energia, atitudinea, tonul vocii. Toate acestea vorbesc mult mai mult decat cuvintele propriu-zise.

Insa nu e deloc usor sa vezi asta. Sau, mai bine zis, nu e usor, pana cand devine usor.

Odata ce am reusit “sa activez” acest observator din mine, totul a capatat sens pentru mine si am inteles multe situatii care inainte mi se pareau de neinteles.

Atunci cand am resentimente fata de alte persoane, cand ii critic pe ceilalti sau ii blamez, cand simt vinovatie sau frica, nu imi asum responsabilitatea pentru experientele mele.

Astfel ii dau celuilalt puterea mea. El nu are ce face cu ea, e deranjat de ea si vrea sa scape cat poate de repede. De aceea, e cat se poate de firesc ceea ce face.

Cine isi doreste sa care in spate un om fara putere? Nimeni!

Intelegand acest lucru, singura cale pe care o vad este aceea de a-mi pastra puterea si de a-mi asuma responsabilitatea pentru absolut tot ce traiesc.

O experienta vine in viata mea pentru a ma invata ceva, intotdeauna.

Exista vreun sens pentru care as incerca sa arunc vina pe altii? Niciunul. Mai ales atunci cand stiu ca ei vor face exact ceea ce le cer sa nu faca.

Sunt curioasa cum a fost pentru tine sa iti amintesti acele intamplari.

Ai recunoscut si tu aceleasi emotii ?

Daca da, ce alegi sa faci de acum inainte? Si, mai important de atat, ce alegi sa il inveti pe copilul tau sa faca, pentru a avea o viata cat mai implinita?

Daca nu, cum anume a fost pentru tine? Ai reusit sa obtii ceea ce iti doreai de la celalat?

Te rog, impartaseste cu noi experienta ta.

Multumesc!

Cu drag,

Oana

Comments