copil in supermarketTi se intampla si tie sa nu stii cum sa refuzi sa cumperi o jucarie copilului tau?

Ma gandesc la nenumaratele situatii cand am fost la supermarket cu copiii mei, cand erau mici.

Se opreau la raionul de jucarii si, pana nu ma convingeau sa le cumpar o jucarie, oricat de mica, nu reuseam sa plecam mai departe.

Am incercat tot felul de strategii. Chiar daca le explicam dinainte ca intram numai pentru a cumpara de mancare, chiar daca le aminteam cat de multe jucarii au deja, sau le explicam ca nu am bani in acel moment pentru jucarii, rezultatul era, de fiecare data acelasi: Ma trezeam cu ei, in fata mea, tinand in manuta o jucarie si privindu-ma rugatori : “Mami, numai asta, te rog, te rooog!”

De multe ori am cedat. Uneori am strigat la ei, pe ton autoritar : “Am spus fara jucarii, azi!”, alte ori m-am rugat de ei sa inteleaga ca nu pot cumpara acea jucarie.

Daca incepeau sa planga, mi se rupea sufletul. Imi doream sa ii vad fericiti si imi parea tare rau ca nu pot sa le iau tot ce isi doresc. Pe de alta parte stiam ca au deja foarte multe jucarii cu care nu se joaca, si atunci ma infuriam si incepeam sa ii cert.

Recunosc ca nu m-am descurcat prea bine la acest capitol. Fie ca le cumparam jucaria, fie ca nu, de cele mai multe ori eram nemultumita de mine. Ori cedam prea usor, ori eram prea aspra. Nu reuseam sa gasesc  o cale prin care sa ii refuz si totusi sa ma simt bine cu mine si sa ii vad si pe ei fericiti.

Iti suna cunoscuta situatia asta?

Parintii de la workshop-urile noastre vin adesea cu aceasta problema.

Mi-am dat seama, in timp ce ii ascultam povestind pataniile lor de prin magazine, ca este foarte important, atat pentru copii cat si pentru parinti, ca noi, parintii, sa stim cum sa procedam atunci cand refuzam o cerere a copiilor.

Am cautat o solutie si am gasit una care imi place foarte mult, intr-o carte a doctorului Haim Ginott:

“Cand un copil iti cere un lucru pe care trebuie sa i-l refuzi, poti cel putin sa-i dai satisfactia dorintei de a-l avea. Daruieste-i macar in imaginatie ceea ce nu-i poti oferi in realitate. Este un fel mai putin dureros de a spune NU.”

Ca parinte, este foarte important sa iti mentii decizia, insa, asta nu inseamna ca nu ii poti arata copilului tau ca il intelegi si ca ii accepti dorinta.

“Vrei sa iti iau aceasta jucarie. O vrei foarte tare. Plansul tau imi spune ce mult o vrei. Cat as vrea sa ti-o pot cumpara azi!”

De ce este acceptarea in imaginatie a unei dorinte mai putin dureroasa decat refuzul net?

Pentru ca raspunsul arata ca parintele intelege ceea ce simte copilul.

Cand ne simtim intelesi, ne simtim iubiti.

Ce-ai simti daca ai admira o frumoasa rochie scumpa intr-o vitrina si omul iubit te-ar privi si ar spune: “Ce-i cu tine? La ce te uiti? Stii ca stam prost cu banii. In vecii vecilor n-o sa ne putem permite o rochie asa de scumpa.”

Observatiile omului iubit nu-ti vor produce, foarte probabil, sentimente afectuoase. Te vor infuria si te vor deprima.

Dar cum ar fi daca el ti-ar confirma dorinta si ar spune: “O, draga mea, cat as vrea sa ne putem permite rochia asta frumoasa. Parca te vad purtand-o! Ce frumoasa ai fi! Si cat de mult mi-ar placea sa te privesc!”

Nici unul dintre raspunsuri nu iti ofera, din pacate, rochia.

Insa, al doilea, cel putin, nu-ti produce durere, nu-ti provoaca resentimente, si astfel, are mai multe sanse sa intareasca afectiunea dintre voi.

Despre asta este vorba si atunci cand copilul tau iti cere ceva.

Mai presus de orice, copilul tau isi doreste sa se simta iubit, inteles si acceptat de catre tine.

Daca atunci cand il refuzi, iti arati dezaprobarea si nu ii intelegi sentimentele, copilul va simti ca nu il iubesti. Se va simti deprimat, sau furios si va face ceva care va duce la si mai multe acuzatii din partea ta.

Este un cerc vicios, din care doar tu poti iesi, pentru ca ai abilitatea de a intelege cum functioneaza lucrurile. Copilul tau inca nu stapaneste aceasta abilitate.

“Inteleg ca iti doresti mult aceasta jucarie, cat as vrea sa ti-o pot cumpara!”

Spune-i copilului tau aceste vorbe, cu intelegere si dragoste, si vezi apoi ce se intampla.

Nu ma crede pe cuvand, verifica singura!

Refuzul de a cumpara o jucarie este o setare de limita, la fel ca oricare alta.

Imi pare foarte rau sa o zic, insa noi, parintii de astazi, ne pricepem foarte putin sa setam limite de comportament pentru copiii nostri, in asa fel incat resentimentele sa fie minime si respectul de sine al copilului sa ramana intact.

Avem nevoie sa invatam sa spunem NU cu autoritate si fara sa ne insultam copiii.

Care este diferenta intre felul in care ne disciplinam noi copiii si felul in care faceau asta generatiile trecute?

Parintii si bunicii nostri procedau cu autoritate. Noi procedam cu ezitare.

Chiar si atunci cand greseau, parintii nostri actionau increzatori in sine. Noi, chiar si atunci cand avem dreptate, parem sa actionam framantati de indoieli.

Iar copiii nostri simt asta.

Restrictiile invocate ezitant ii provoaca pe copii si sugereaza o lupta intre vointe pe care nimeni nu o poate castiga, stii cu siguranta asta!

Ce anume ne provoaca aceste framantari?

Se poate sa fie faptul ca stim cat de mult au gresit parintii nostri cu noi, sau faptul ca am aflat din scrierile diversilor psihologi cat de importanta este varsta timpurie a copilului pentru viitorul adult si ne e teama sa nu facem o greseala care sa ne afecteze iremediabil copilul.

Cum iesim din acest cerc vicios?

Invatand, bineinteles! Afland care sunt metodele cele mai bune pentru a ne creste copiii astfel incat sa devina adulti puternici, increzatori si iubitori.

Doar afland cum e mai bine sa procedam, vom putea scapa de ezitare si ne vom recapata increderea in noi, ca parinti.

Tu cum te-ai simti, daca, pe masa de operatie, chirurgul care urmeaza sa te opereze ti-ar spune : “ Eu nu prea ma pricep la chirurgie, insa imi iubesc nespus pacientii si am incredere ca totul va fi bine pana la urma!”

Cred ca ai fugi mancand pamantul, nu?

La fel simte si copilul tau, uneori. Mai ales atunci cand te vede ezitand in ceea ce priveste educatia lui.

In relatia parinte-copil este foarte multa iubire. Aceasta iubire face lucrurile foarte usoare.

Tot ce ai nevoie este sa stii cum anume functioneaza lucrurile, pentru a putea alege ceea ce este mai bine pentru copilul tau si pentru tine.

Asta facem noi in cadrul programului “Alege sa fii un parinte minunat!” si sunt foarte bucuroasa sa iti spun ca schimbarile sunt extraordinar de frumoase!

Setarea de limite devine foarte usoara atunci cand tu, ca parinte, stii foarte bine ce ai de facut si ii arati asta copilului tau, cu autoritate.

Nu inainte insa de a-i arata copilului ca il intelegi si ca accepti emotiile pe care le are.

Continuand exemplul cu jucaria, dupa ce i-ai aratat copilului ca il intelegi si ca ti-ai dori sa ii poti cumpara ce isi doreste, spune-i cu fermitate si cu blandete, in acelasi timp : “Astazi nu cumparam jucarii.”

Copilul va fi mult mai colaborativ, odata ce se va simti inteles, vei vedea.

In cazul in care inca iti cere jucaria, intreaba-l cu blandete : “Ce iti doresti tu, de fapt?”.

Ai rabdare sa primesti raspunsul la aceasta intrebare.

Daca raspunsul nu te multumeste, repeta intrebarea, cu mult calm : “ Inteleg ca iti doresti jucaria. Ce mult mi-as dori sa ti-o pot cumpara. Dar spune-mi dragule, ce iti doresti tu de fapt?”

Verifica zilele urmatoare aceasta metoda si impartaseste cu noi experienta ta!

Iti doresc succes!

Cu drag,

Oana

PS: In cazul in care vrei sa afli mai multe, inscrie-te la programul “Alege sa fii un parinte minunat!”

Pe 16 aprilie incepem o noua grupa.

Te asteptam cu mare drag!

Comments