trustTi s-a intamplat vreodata sa fii dezamagita de o persoana draga?

Sa presupunem ca ati stabilit ceva impreuna, ca acea persoana ti-a promis ca va face ceva si, atunci cand a venit momentul sa se tina de cuvant, nu a facut ceea ce a promis.

Cum te-ai simtit in acele clipe? Cum ai gestionat acea situatie si cum ai reactionat fata de acea persoana?

Mie mi s-a intamplat asta in aceasta dimineata.

Stabilisem cu un prieten foarte bun sa fim impreuna la o intalnire cu cativa liceeni de la o clasa “cu probleme” si sa ii provocam pe copii sa faca ceva pentru viata lor.

Am vorbit aseara, am stabilit detaliile intalnirii de astazi si a ramas foarte clar pentru amandoi ca ne vom intalni dimineata la liceu.

Mare mi-a fost uimirea atunci cand am ajuns la liceu si am descoperit ca sunt singura, iar prietenul meu nu raspunde la telefon.

Nu aveam incotro, asa ca m-am dus la copii singura.

Intalnirea a fost reusita, copiii au fost comunicativi, au facut cateva lucruri extraordinar de frumoase, s-au simtit bine si mi-au promis ca vor veni la activitatile pe care vrem sa le facem impreuna. A fost un foarte mare pas inainte pentru acea clasa.

Dar nu despre asta vreau sa iti vorbesc acum.

La un moment dat, in timp ce copiii lucrau la o tema pe care le-o dadusem, l-am sunat pe prietenul meu ca sa ii spun unde suntem, cu speranta ca el doar intarzie si nu gaseste clasa in care ne aflam.

Ce am primit ca raspuns? O multime de reprosuri!

“De ce il mai sun la ora asta? Cum as putea crede ca se ratacise? Nu era clar ca nu venea?”

Nu am stiut cum sa reactionez. Eram mult prea uimita de ceea ce auzeam.

Asa ca am inchis telefonul, am pus deoparte emotia pe care mi-o provocase conversatia si m-am intors la copii.

Dupa ce am terminat intalnirea am plecat pe jos spre casa si m-am gandit la tot ce s-a intamplat.

Emotiile au revenit cu o foarte mare intensitate.

“Cum e posibil asa ceva? El a gresit si tot el este suparat? Tot el ma acuza? Asta e chiar culmea!” – cu cat ma gandeam mai mult, cu atat ma infuriam mai tare.

“Am fost in situatia de a ma descurca singura, desi nu eram pregatita pentru asta. Puteam sa nu ma descurc. Intalnirea ar fi putut esua daca eu as fi cedat. Si tot el este suparat?”

Furie, dezamagire, neputiinta. O multime de emotii care mai de care mai “frumoase” veneau peste mine.

Mergand pe strada, in timp ce emotiile se mai potoleau, am inceput sa inteleg cum functionau lucrurile.

Aveam INCREDERE in prietenul meu. O incredere atat de mare, incat nici macar nu imi trecuse prin cap ca ar putea exista posibilitatea sa nu fie cu mine la acea intalnire.

Cand am vazut ca intarzie, INCREDEREA m-a facut sa il sun. Ma gandeam ca a venit, ca este in liceu, dar nu gaseste sala in care suntem. Pur si simplu creierul meu excludea posibilitatea ca el sa nu se tina de cuvant.

Atunci cand mi-a raspuns si a inceput sa imi reproseze tot felul de lucruri, am simtit o foarte mare lipsa de RESPECT din partea lui.

El era cel care gresise, asadar el “ar fi trebuit” sa isi ceara iertare, sa imi vorbeasca foarte frumos si sa incerce sa repare lucrurile.

Si, uite asa in sufletul meu a inceput o lupta apriga.

Afectiunea pe care o simteam pentru prietenul meu si compasiunea pentru omul care tocmai facuse o greseala, pentru care ii parea rau, cu siguranta, erau greu incercate de lipsa de respect si increderea inselata.

Cum sa merg mai departe in aceasta relatie cu prietenul meu?

Cei trei piloni ai unei relatii autentice sunt : INCREDEREA, RESPECTUL si AFECTIUNEA.

Oricare dintre acesti piloni este fisurat sau stirbit, relatia are foarte mult de suferit.

Pot intelege ceea ce a facut. Pot intelege faptul ca vinovatia pe care a simtit-o cand si-a dat seama ca a gresit l-a facut sa ma atace si sa imi spuna tot ce mi-a spus.

Stiu ca foarte multi oameni isi ghideaza actiunile dupa principiul: “Atacul este cea mai buna aparare.”

Si cu toate acestea nu pot decat sa recunosc faptul ca increderea mea in prietenul meu si respectul meu pentru el au scazut, intr-un mod iremediabil.

Imi este foarte drag si de aici tristetea pe care o simt si neputiinta. Ce sa fac acum cand lucrurile astea s-au intamplat deja?

Cu toate astea in minte si in suflet, la un moment dat, mi-am dat seama ca nu mai eram adult.

Ma intorsesem undeva in copilaria mea si emotiile erau mult mai puternice!

Ce simte un copil, atunci cand mama sau tatal lui nu face ceea ce i-a promis?

Cum se poate un copil descurca cu toate aceste emotii care vin peste el?

Cum poate gestiona un copil increderea inselata?

Mai ales daca este pus intr-o situatie delicata, din care nu stie cum sa iasa?

Pentru ca este foarte posibil ca un copil sa nu stie cum sa se descurce singur, atunci cand parintele nu face ceea ce i-a promis.

Cum poate un copil sa treaca peste lipsa de respect pe care o simte atunci cand mama sau tatal sau il mai si cearta pentru ca nu a facut singur ceea ce ar fi trebuit sa faca impreuna?

Relatiile dintre parinti si copii sunt puse la o grea incercare atunci cand INCREDEREA si RESPECTUL sunt inselate si incalcate de catre parinti.

Ti s-a intamplat vreodata sa nu reusesti sa te tii de cuvant fata de copilul tau si apoi, pentru ca era suparat, tot tu sa tipi la el si sa il intrebi de ce nu s-a descurcat singur?

Mie mi s-a intamplat, si nu am stiut, in acel moment, cat de grav este acest lucru pentru relatia mea cu copilul meu.

Copilul tau are incredere oarba in tine.

Te respecta si te iubeste neconditionat.

Mai ales atunci cand este mic.

Pe masura ce trece timpul, daca promiti ceva si nu te tii de cuvant si daca il certi fara sa fie vinovat, subminezi foarte mult relatia voastra.

Asa ajung adolescentii sa fie rebeli, sa nu isi respecte parintii si sa nu aiba incredere in ei.

De aceea, daca vrei sa ai o relatie cu adevarat puternica si autentica cu copilul tau, nu uita :

INCREDERE, RESPECT si AFECTIUNE trei piloni esentiali in orice relatie. (inclusiv in relatia ta cu tine insati/insuti)

Ce sa faci pentru asta?

  • Tine-te de cuvant intotdeauna fata de copilul tau. Mai bine nu promiti si faci, decat sa promiti si sa nu faci.
  • In cazul in care gresesti fata de copilul tau, recunoaste-ti greseala si cere-ti iertare. Astfel vei scapa de sentimentul de vinovatie iar copilul va invata de la tine ca este in regula sa gresesti, ca toti oamenii invata din greseli. Va intelege ca nu esti perfect si va respecta faptul ca iti recunosti greseala. Vazand asta la tine, va putea recunoaste si el, la randul lui, atunci cand greseste.
  • Respecta-ti copilul cu adevarat. Tine cont de nevoile si de dorintele lui, chiar daca nu sunt aceleasi cu ale tale. Fii corect cu el si nu iI pedepsi niciodata doar pentru a scapa tu de vinovatie.
  • Iubeste-ti copilul neconditionat. Iubeste-l mai ales atunci cand greseste si arata-i asta, pentru ca atunci are cea mai mare nevoie. De ce? Pentru ca vinovatia il poate impinge sa faca unele lucruri pe care mai apoi, atat el cat si tu le veti regreta.

Cu drag,

Oana

PS: Ii sunt foarte recunoscatoare prietenului meu pentru tot ce am invatat din aceasta intamplare. Am vorbit cu el si am inteles ce s-a intamplat. As fi putut face si eu aceeeasi greseala, intr-o situatie asemanatoare. Pana la urma lucrurile s-au rezolvat foarte frumos. Suntem oameni si ni se intampla sa gresim fata de ceilalti, uneori fara sa ne dam seama. Important este sa spunem ceea ce simtim si sa gasim solutii pentru a pastra ceea ce este bun in viata noastra.

PPS: Daca ai exemple din viata ta, in care tu sau copilul tau ati subminat increderea sau respectul din relatia voastra, te rog nu ezita sa le impartasesti cu noi. Ai putea primi sugestii despre cum sa repari lucrurile de la parinti care au trecut prin experiente similare.

Multumesc!

Comments