divortul_cu_copiiCochetezi cu gandul ca ai fi mult mai fericit daca ai divorta?

Ai impresia ca traiesti alaturi de un strain, ca viata voastra este foarte diferita de cea pe care ati visat-o candva, ca zilele sunt fade si monotone iar iubirea pe care o simteai candva s-a risipit invaluita de toate grijile, respingerile, jignirile si durerile pe care le-ai trait in acesti ani?

Cred ca ar fi bine, inainte de toate, sa stai cateva clipe cu tine si sa privesti cu maximum de luciditate situatia.

Poate cu adevarat iubirea sa dispara? Asa, pur si simplu?

Din punctul meu de vedere, odata ce a existat iubire adevarata intre doi oameni, aceasta nu are cum sa dispara.

Poate fi acoperita de ranile, tradarile, respingerile traite de acei oameni, poate fi obturata exact la fel cum se intampla cu lumina soarelui care nu poate patrunde intr-o incapere  daca exista o perdea groasa la geam. Dar nu dispare.

Poate sa nu mai fie la fel ca altadata. Se poate transforma, poate avea alte sensuri si intelesuri, poate sa iti provoace altfel de trairi. Dar nu dispare.

Asta daca ne gandim la iubire, nu la atractie, posesiune, nevoi de tot felul si dorinte neimplinite, ce le putem confunda cu iubirea daca nu suntem atenti la noi insine.

Acesta este motivul pentru care John Gottman, dupa zeci de ani de cercetari, a afirmat faptul ca oricat de grava ar fi situatia, atata timp cat ambii parteneri vor sa redescopere iubirea si intimitatea din relatia lor, acest lucru ESTE POSIBIL.

Asadar, oricat de grea ar parea situatia de acum, SE POATE REZOLVA.  Daca amandoi vreti asta, puteti trai din nou clipe de neuitat, mai profunde si mai implinitoare decat cele traite candva.

Te-ai gandit la asta? Daca nu, poate ar merita sa te gandesti, pentru ca oricat de frumoasa ti s-ar parea acum libertatea, ea va veni cu foarte multe provocari, mai ales daca aveti copii. Si e un mare semn de intrebare daca merita sa treceti prin asta.

Spun asta pentru ca… vreau sa te invit sa te gandesti putin la copii.

S-ar putea sa te enervezi, sa simti ca nu te inteleg si ca nu vreau sa te sustin. Imi asum acest lucru, deoarece am trecut prin ce treci tu si as fi fost foarte recunoscatoare sa stiu in perioada divortului meu ceea ce stiu acum.

Oricat de netrait ti se pare viata ta de acum, traumele prin care vor trece copiii tai, daca alegi aceasta cale, vor fi mult mai mari decat ceea ce simti tu.

Exagerez? NU, din pacate nu.

O prima trauma pe care o vor simti copiii, indiferent cat de bine veti gestiona situatia despartirii, este TRAUMA ABANDONULUI.

Un parinte va parasi casa in care locuieste copilul. Acest lucru e inevitabil. Iar copilul se va simti abandonat de catre parintele ce va pleca.

Custodia comuna incearca sa rezolve aceasta situatie. Insa fii foarte atent!!!

Este absurd sa iti imaginezi ca un copil poate sta o zi la mama  lui si o zi la tatal lui fara sa sufere mari tulburari de personalitate.

Iti spun asta din proprie experienta, pentru ca am incercat sa traim asa, la dorinta de neclintit a tatalui copiilor mei. Au fost luni de cosmar! Cel mic ajunsese sa nu mai stie unde e casa lui iar eu eram mai mult pe drumuri intre cele doua case, luand lucruri uitate ba intr-o casa, ba in alta.

Daca te gandesti la faptul ca nevoia cea mai mare a copiilor este  aceea de siguranta, iti dai seama cat de dificil poate fi acest lucru pentru un copil, mai ales daca e mai mic de 7 ani.

O varianta cat de cat acceptabila ar fi sa impartiti timpul dintr-o luna in doua perioade mari (2 saptamani/2 saptamani), dar ce se intampla daca te hotarasti sa pleci din oras?

Lucrurile se complica si mai tare, nu-i asa? Nu poti fi sigur ca nu vei fi niciodata nevoit sa te muti. Mai ales daca viata ta se schimba mult in urma divortului si vrei un job pe care nu il gasesti in orasul in care locuiesti acum.

Oricare ar fi deciziile pe care le veti lua, vreau sa te rog sa fii atent la urmatorul aspect, care a fost sesizat pentru prima oara de catre Richard A. Gardner, in 1980 si care este vital pentru viitorul copiilor tai:

 “Fenomenul alienării parentale este un fenomen cu care s-au confruntat majoritatea specialiştilor care lucrează cu copiii ai căror familii se află în divorţ.

Fenomenul afectează cazurile judecate în contradictoriu în faţa instanţelor și în care, anterior divorţului, ambii părinţi s-au ocupat cu responsabilitate de minor. In astfel de cazuri ambii părinți se consideră îndreptăţi să continue să aibă o implicare largă în creşterea copilului și, din păcate, uneori aceasta sporește nivelul de conflict și riscul ca unul dintre părinți să recurgă la acest tip de alienare.

Explicata pe scurt, alienarea parentala  poate fi definita si drept un set de strategii pe care parintele alienator le foloseste pentru a inversuna copilul impotriva celuilalt parinte. Aceasta tulburare apare in contextul disputelor in ceea ce priveste custodia copilului  si apare cand unul dintre parinti manifesta o campanie de denigrare al parintelui de sex opus in fata copilului.

Prin ganduri, actiuni si maniere verbale sau non-verbale copilului i se induc anumite idei, cu scopul de a-l face sa creada ca celalalt parinte ii este dusman.

In cadrul cercetarilor unii autori au identificat anumite caracteristici care definesc parintii care incearca denigrarea fostului partener in fata copilului:

  • Parintele este obsedat de distrugerea relatiei copilului cu celalalt parinte.
  • Copilul imita si repeta ca un papagal ceea ce spune parintele obsedat.
  • Nici parintele obsedat si nici copilul nu-si pot exprima motivele sentimentelor lor.
  • Parintele obsedat prezinta o mare dorinta in a obtine decizii judecătoresti care sa blocheze  accesul celuilalt parinte la copil.
  • Daca alienarea devine completǎ, copiii devin ,,credinciosi’’ parintelui alienator si pierd relatia cu  celalalt parinte pentru multi ani. Acestia ajung sa nege orice experienta pozitiva din trecut si resping orice contact cu parintele.
  • Parinții care au fost o data iubiti si apreciati  pot deveni peste noapte urati si temuti.

Copilul ajunge sa simta ostilitate pentru unul dintre parinti din motive total superficiale, el ajunge sa creada ca unul din parinti este perfect, in timp ce celalalt este perceput ca fiind rau.

Copilul ajunge  sa creada ca decizia de a respinge pe unul dintre parinti ii apartine si va acorda un suport constant parintelui alienant in cazul conflictelor dintre tata si mama. Copilul nu se va simti vinovat de modul in care se poarta cu parintele pe care il respinge.

Amy Baker sutine ca alienarea parentala implica un set de strategii, inclusiv la limitarea contactului cu parintele necustodian si incercarea de a sterge copilului amintirile si iubirea pentru parintele sau.

Mai mult, alienarea parentala apare mult mai adesea decat se banuieste, iar datele arata ca in aproximativ 11-15 % din cazurile de divorturi care implica copii apare un tip de alienare parentala.

Analizele realizate despre acest subiect mai indica si faptul ca alienarea parentala poate avea efecte devastatoare pentru copil pe termen lung: 

  • stima de sine scazuta,
  • depresie,
  • abuz de droguri/alcool, 
  • lipsa de incredere,
  • instrainare de sine.”

Astea fiind zise, inca iti mai doresti sa divortezi?

Esti sigur ca e cea mai buna solutie pentru familia ta?

Daca da, atunci, te rog cu tot sufletul meu, AI RABDARE!

Stai de vorba cat poti de mult cu mama sau tatal copiilor tai. Fii puternic, spune tot ce ai de spus si asculta cu compasiune atat pentru tine cat si pentru celalalt tot ce e nevoie sa fie spus si facut pentru a vindeca ranile din relatia voastra.

Pentru ca daca alegeti sa va despartiti fara sa fiti vindecati, va fi foarte dificil sa evitati situatiile descrise mai sus de catre Richard A. Gardner.

Calitatea vietii copiilor vostri depinde foarte mult de asta, si, mai mult decat atat, in timpul vindecarii, este posibil sa incepeti sa simtiti din nou iubirea pe care nu o mai simtiti acum!

Asta daca intre timp nu a aparut o a treia persoana, ale carei interese nu au nici o legatura cu impacarea voastra. :) Prezenta acestei a treia persoane, desi ar parea ca simplifica lucrurile daca este alaturi de tine, in realitate nu face decat sa le complice, pentru ca face vindecarea si mai grea, pentru toata lumea.

Simt ca sunt usor sarcastica. Poate e normal sa fiu asa, avand in vedere faptul ca am trecut printr-un divort in care am trait toate traumele posibile, desi lucrurile ar fi putut fi mai simple, cu rabdare, respect si intelegere.

Stii vorba aceea: “Tot patitu-i priceput.”

De aceea, daca simti nevoia sa ma intrebi ceva despre ce e mai bine sa faci in cazul in care continui sa iti doresti divortul, nu ezita sa imi scrii.

Cu drag,

Oana

Comments