carte parentingNinge, fara intrerupere de doua zile.

Totul este alb, aici in Bucuresti. Masinile sunt ingropate in zapada, iar strazile laturalnice imi creaza senzatia ca totul va ramane nemiscat, indiferent cat de multe zile vor trece.

Noroc ca este week-end si am putut sa stau mai mult in casa, privind din cand in cand pe geam si bucurandu-ma de perspectiva privilegiata pe care o am, de la inaltimea etajului noua, unde este apartamentul in care locuiesc.

Pentru tine cum au fost aceste zile?

Te-ai putut bucura de intimitatea si caldura casei tale, sau ai fost nevoit sa infrunti vantul si nametii de afara?

Eu m-am bucurat foarte mult de aceste zile, mai ales pentru ca, neavand cum sa fac prea multe pe afara, am reusit sa citesc o carte, pe care imi doream de mult sa o citesc, insa nu reuseam sa imi fac timp pentru ea.

Cartea se numeste “Parenting neconditionat” si este scrisa de Alfie Kohn, un om extraordinar, care revolutioneaza intregul concept de parenting si aduce o perspectiva noua, plina de iubire si intelegere asupra relatiilor dintre parinti si copii.

Iti recomand din tot sufletul aceasta carte!

Iti va da o intelegere foarte profunda asupra motivelor pentru care facem noi parintii ceea ce facem, precum si asupra efectelor pe care le au actiunile noastre, asupra relatiei cu copiii nostri.

Sunt multe lucruri in aceasta carte, care m-au pus serios pe ganduri, de aceea imi este destul de greu sa aleg acum un subiect pe care sa il dezbat impreuna cu tine.

Probabil ca voi scrie mai multe articole, inspirata de intelepciunea acestei carti, al carei mesaj principal este acesta :

“Nu conteaza cat de mult iti iubesti copilul, pentru ca e de la sine inteles ca il iubesti neconditionat si ca sentimentele tale pentru el sunt foarte puternice si adevarate.

Ceea ce conteaza cu adevarat este modul in care se simte copilul tau iubit de catre tine.

Stie el ca este acceptat si iubit, chiar si atunci cand o da in bara?

Se simte cu adevarat respectat si inteles de catre tine?

Il incurajezi sa devina autonom si sa faca alegerile cele mai potrivite pentru el, indiferent de ceea ce crezi tu ca e mai bine pentru el?”

Intreaga carte priveste lucrurile din perspectiva efectelor educatiei pe termen lung, asupra adultului ce va deveni copilul tau, si nu din perspectiva a ceea ce iti doresti tu, poate, pe termen scurt, de la copilul tau.

Mama fiind, m-am intrebat adesea: “ Cum sa ii conving pe copiii mei sa ma asculte?”, insa, de prea putine ori am constientizat cu adevarat faptul ca, ceea ce voiam de la ei pe termen scurt, intra in conflict cu ceea ce era bine pentru ei, pe termen lung.

De ceva timp insa, poate si pentru ca ai mei copii au crescut (au 9 ani si 16 ani), am inceput sa ma gandesc mult mai serios la adultii ce vor deveni, decat la ceea ce vreau eu de la ei, intr-o situatie anume.

Lucrurile se schimba dramatic atunci cand fac efortul de a privi din aceasta perspectiva.

Imi doresc pentru copiii mei sa fie increzatori, sa faca ceea ce le place cu adevarat si ii reprezinta, sa fie iubitori, sa aiba putere interioara si sa simta compasiune si intelegere pentru ei insisi si pentru toate fiintele de pe acest pamant.

Cum as putea obtine acest lucru convingandu-i sa faca ce vreau eu?

Trecand adesea peste nevoile si sentimentele lor, impunandu-le reguli pe care uneori nici eu nu le respect, folosindu-ma de “puterea” pe care mi-o da rolul de mama atunci cand iau decizii fara sa le cer parerea?

“Nu, cu siguranta, nu asa!”, vei spune tu, pe buna dreptate.

“Dar cum?”

Cum sa le dau o directie, fara sa le incalc dreptul de a alege si fara sa le afectez personalitatea?

Ti-ai pus si tu aceasta intrebare?

E o intrebare destul de grea, nu-i asa?

Insa, stii ceva? Este o intrebare grea, doar pentru ca pornim de la o premiza gresita.

Noi adultii, avem impresia ca ei, copiii, nu au acel ghid interior care sa ii ajute sa faca diferenta intre bine si rau si care sa ii motiveze sa fie buni si sa faca ceea ce e mai bine pentru ei, tinand cont, in egala masura, de ceea ce e mai bine si pentru cei din jurul lor.

Cum suna pentru tine cele de mai sus?

Modul in care ai fost crescut, intreaga ta experienta de viata de pana acum, va influenta foarte mult raspunsul la aceasta intrebare.

Te rog scrie un comentariu la acest articol, pentru a impartasi cu noi, parerea ta.

Privind in urma, la viata mea si a tuturor oamenilor pe care ii cunosc, in mine se consolideaza din ce in ce mai puternic convingerea ca fiecare fiinta umana are un astfel de ghid interior, cu care se naste si care este alaturi de ea, in fiecare clipa a vietii sale.

“Foarte frumos”, ai putea spune.

O perspectiva foarte optimista si increzatoare in ceea ce priveste intreaga specie umana, nu?

Insa, ceea ce am constientizat citind cartea lui Alfie Kohn, este faptul ca, modul in care noi adultii, ii educam pe copii, risca mai degraba sa ii indeparteze de acest ghid interior, decat sa ii apropie de el.

Daca ai mai citit articole scrise de mine, nu e nevoie sa iti mai spun cat de mult sunt impotriva pedepselor si a criticilor, de orice fel.

Am convingerea ca pedeapsa nu face decat sa indrepte atentia copilului spre ceea ce pateste rau, in urma unui comportament gresit.

Nu il ajuta sa constientizeze greseala si nici efectul ei asupra lui si asupra celor din jurul lui.

Dimpotriva, il poate face sa simta frustrare, sa vrea sa se razbune si sa devina mai abil in a gasi solutii pentru ca data viitoare sa nu mai fie prins facand aceeasi greseala.

E foarte clar pentru mine faptul ca pedeapsa il indeparteaza pe copil de ghidul lui interior si il face sa isi piarda motivatia de a fi bun si de a face lucruri bune, doar pentru ca asta il face sa se simta bine cu el insusi.

Insa, niciodata pana acum, nu am constientizat faptul ca si laudele, fac exact acelasi lucru!

Critica si lauda nu sunt decat doua fete ale aceleasi monede.

Am sustinut intotdeauna laudele, cu observatia ca ele sa fie facute cat mai specific si sa nu contina in ele etichete.

Este mult mai bine sa descriu cat mai clar comportamentul cu care sunt de acord sau abilitatea care a iesit in evidenta din actiunea copilului, decat sa ii pun copilului o eticheta.

“Imi place foarte mult cum ai desenat frunzele acestui copac.”

In loc de : “ Esti un pictor foarte bun.”

Asta il va face pe copil sa inteleaga ce anume apreciez eu, ca parinte, la ceea ce a facut.

Ei bine, Alfie Kohn, mi-a dat o perspectiva care, recunosc, m-a uimit si m-a speriat, in egala masura.

Atunci cand il laud pe copil pentru ceva ce imi place, nu fac decat sa ii creez o motivatie externa pentru a face si alta data acel lucru.

Asta il poate face dependent de laudele mele si, mai rau decat atat, poate sa il determine sa isi piarda motivatia interioara de a face si alta data acel lucru, daca eu nu sunt in preajma lui, pentru a-l lauda.

Stiu prea bine ca motivatia externa nu are o putere reala si ca oamenii, atunci cand fac lucruri doar pentru beneficiul pe care il vor obtine, isi pierd bucuria si pasiunea de a face acel lucru.

In concluzie, pierd ocazia de a se simti fericiti, doar pentru ca fac ceea ce fac, cu creativitate, pasiune si bucurie.

Cum sa imi mai laud eu copiii pentru ceea ce fac, acum cand stiu acest lucru?

Mai mult decat atat, lauda si critica demonstreaza faptul ca eu am emis in prealabil o judecata asupra a ceea ce a facut copilul.

Asta il va face pe copil sa se simta evaluat si iubit conditionat de catre mine.

De aici si pana la a se iubi si accepta conditionat pe el insusi, este doar un pas, pe care copilul il va face cu siguranta.

Am ajuns astfel la o foarte mare dilema:

“Daca nu ii criticam si nu ii laudam, daca nu ii pedepsim si nu le oferim recompense, cum ne putem ghida cu adevarat copiii pe drumul cel bun?”

Sunt foarte curioasa care este parerea ta in legatura cu acest subiect.

Mai ales pentru ca, de curand, am fost la o conferinta pe tema: “ Pedepsele si recompensele in educatie”, conferinta in care, am vazut cu cata convingere planuiau parintii sa isi pedepseasca copiii cat mai bine.

Invatam noi, oamenii, doar in doua moduri : prin placere sau prin durere, asa cum afirma marea majoritate a psihologilor, sau exista si o alta cale, care incepe sa se contureze acum, cu ajutorul unor oameni precum Alfie Kohn?

Astept cu mare nerabdare parerea ta!

Cu drag,

Oana

PS: Voi continua sa scriu despre alternativa propusa de Alfie Kohn pentru educatia copiilor nostri, in articolele care urmeaza.

Comments