greseli ale parintilorAstazi vreau sa te provoc sa te gandesti la urmatorul lucru:

Care este prima ta reactie atunci cand copilul tau, sau cineva drag tie, iti inseala increderea?

Spun ca iti inseala increderea, din perspectiva ta, pentru ca din perspectiva lui este posibil ca lucrurile sa fie foarte diferite, nu-i asa?

Imi amintesc de o intamplare pe care am trait-o acum cateva luni.

Un prieten foarte drag, cu care planificasem sa merg la o sedinta de coaching de grup, la un liceu, nu a ajuns la intalnire.

S-a intamplat acest lucru, desi, cu o seara inainte, stabilisem cu lux de amanunte cum va decurge intalnirea, ce voi face eu, ce va face el si ce le vom da copiilor de facut.

Imagineaza-ti cum m-am simtit cand m-am vazut singura in fata copiilor si mi-am dat seama ca trebuie sa schimb tot planul.

Trebuia sa ma descurc singura cu o clasa intreaga de adolescenti rebeli, carora voiam sa le vorbesc despre respect, incredere si iubire si care se uitau la mine destul de ostili si neincrezatori.

Asta era! Nu aveam incotro!

Am facut tot ce am stiut eu mai bine si, spre marea mea bucurie, copiii s-au deschis foarte repede, au participat la exercitiile propuse de catre mine si au spus foarte multe despre ei si despre ce isi doresc de la viata lor.

La un moment dat, le-am dat copiilor ceva de facut si mi-am sunat prietenul.

Nu puteam sa concep faptul ca “iar nu se tinea de cuvant fata de mine”. Ma gandeam ca poate e prin liceu si nu ne gaseste.

Mare mi-a fost uimirea ca, atunci cand mi-a raspuns in sfarsit, tot el a fost suparat si mi-a vorbit destul de agresiv.

Am fost foarte revoltata. Cand am ajuns acasa, am scris si un articol in care mi-am exprimat frustrarea si nedumirirea.

Era ceva inacceptabil pentru mine! Culmea tradarii, nepasarii, indolentei si a lipsei de respect.

Peste cateva zile m-am intalnit cu prietenul meu si, pentru ca ne cunosteam de multi ani si era pacat sa stricam o prietenie atat de frumoasa, l-am provocat la o discutie, ca sa inteleg ce s-a intamplat de fapt.

Mi-a explicat ca in acea noapte avusese o problema foarte grava cu fiul lui cel mare si ca se culcase la 7 dimineata.

“OK”, i-am spus.

“Dar de ce, atunci cand te-am sunat, ai vorbit atat de urat cu mine?”

“Pentru ca tu ma sunasei ca sa ma acuzi si m-am enervat.”

“Nu te-am intrebat decat unde esti. Nu te-am acuzat de nimic..”

Prietenul meu s-a uitat in ochii mei zambind.

“Pe bune? Aminteste-ti tonul cu care m-ai intrebat. Ce gandeai despre mine in acea clipa?”

“Eram suparata ca m-ai abandonat si da, gandeam ca iar nu te tii de cuvant.”

“Vezi?”

Zambea, iar eu eram din ce in ce mai confuza. Pai nu aveam dreptate sa fiu suparata? Ce ar fi vrut sa fac? De unde sa stiu eu ca nu dormise toata noaptea?

“Care este primul tau gand, atunci cand nu fac ceea ce te astepti sa fac?” m-a intrebat, cu acelasi zambet care incepea sa ma scoata din sarite.

“Ca n-ar fi trebuit sa ma bazez pe tine! Ca iar nu te tii de cuvant…”

“Si totusi, primul gand ar putea fi: Ce s-o fi intamplat cu el? O fi patit ceva?” mi-a spus prietenul meu, de data asta fara sa zambeasca.

In acea clipa am inteles. Prietenul meu ma invata ceva despre mine, care facea lumina in multe dintre relatiile mele.

Mi-am dat seama ca aveam tendinta de a judeca foarte aspru, atunci cand asteptarile imi erau inselate.

Premiza de nevinovatie nu exista in mintea mea. Omul era din prima secunda condamnat pentru lipsa de respect, tradare, abandon sau orice alta nazdravanie posibila.

Grea constientizare!

Slava cerului ca am vazut-o, pentru ca multe dintre relatiile mele avusesera de suferit din cauza acestui tipar al meu de gandire.

Ti-am povestit aceasta intamplare pentru ca are foarte mare legatura cu dezbaterea noastra despre parentingul neconditionat.

Uite ce ne recomanda Alfie Kohn :

“ATUNCI CAND COPILUL FACE CEVA, GANDITI-VA INTOTDEAUNA LA CEL MAI INTEMEIAT MOTIV.”

De ce am face asta?

Pentru ca:

1.Nu stim intotdeauna foarte sigur de ce a reactionat copilul intr-un anumit fel.

2.Convingerile noastre in legatura cu motivele respective pot genera o profetie auto-implinita.

Daca presupui ca un comportament nepotrivit a fost motivat de dorinta sinistra a copilului de a face rau sau de a vedea cat de departe poate merge, poti atrage exact ceea ce te inspaimanta mai tare.

“Copiii construiesc o teorie in legatura cu motivele lor, bazata partial pe presupunerile noastre, si apoi se comporta ca atare.

Crezi ca sunt pur si simplu rau si trebuie sa fiu controlat tot timpul? Bine. Iata ca ma comport ca si cum ai avea dreptate.”

In cadrul workshop-urilor pentru parinti facem destul de multe exercitii care ii duc pe participanti in vremurile copilariei.

Ei isi amintesc anumite evenimente care le-au marcat viata si, emotiile pe care le traiesc sunt atat de vii, incat ai zice ca lucrurile s-au intamplat acum cateva secunde, nu acum cativa zeci de ani.

Asa cum spune si Alfie Kohn, aceste exercitii imi amintesc mereu cat de multa suferinta provoaca o pedeapsa unui copil si cat de putine beneficii aduce.

Insa, cel mai important lucru din aceste intamplari, este faptul ca de fiecare data este cate un adult care, desi nu stie toate detaliile faptelor facute de catre copil, se grabeste sa judece si sa pedepseasca, fara sa ii dea copilului sansa sa spuna ce s-a intamplat de fapt.

Daca ceea ce a parut un act deliberat de agresiune a fost doar un accident?

De ce sa nu presupunem ca exista o explicatie nevinovata pentru ce s-a intamplat?

Ceea ce te provoc acum sa faci este sa iti amintesti o intamplare in care copilul tau te-a suparat.

Care a fost primul tau gand?

Cum ai reactionat?

Crezi ca este posibil ca atitudinea lui sa fie explicata de o dorinta nevinovata de a explora, o neputinta de a prevedea ce se intampla cand iei un obiect si faci ceva cu el, sau de orice alt motiv care sa nu aiba nici o legatura cu motivul la care te-ai gandit tu?

Doar pentru ca actiunile copilului tau pot avea un efect negativ asupra ta, nu inseamna ca aceasta a fost si intentia copilului.

Alfie Kohn ne indeamna “Sa presupunem cel mai bun motiv posibil in concordanta cu fapta. Exista multiple situatii cand faptele nu ne sunt cunoscute si atunci ar trebui sa functioneze prezumtia de nevinovatie.”

Frumos spus… insa, facem noi parintii, asta?

Te rog, raspunde intr-un comentariu la acest articol:

Care este primul tau gand atunci cand copilul tau face o greseala?

Multumesc!

Oana

Comments