tipare negativeAi citit ultimele doua articole scrise de mine?

Sunt despre cartea lui Alfie Kohn : “ Parenting neconditionat”.

Este o carte foarte buna, pe care ti-o recomand cu toata inima si care m-a pus serios pe ganduri.

Imi dau seama din ce in ce mai mult de faptul ca noi, parintii, desi avem intentii foarte bune si ne iubim foarte mult copiii, prin modul in care ii educam, nu facem decat sa ii indepartam de intelepciunea lor interioara, sa ii limitam si sa le dam idealuri care, ori sunt false, ori nu sunt potrivite pentru ei.

De ce facem asta?

Pai, e foarte simplu! Pentru ca nu stim sa ne crestem copiii decat din experienta noastra de copii. Am preluat modelul parental de la parintii nostri si il transferam, cu totul si cu totul inconstient catre copiii nostri.

Cand ne trezim?

De cele mai multe ori abia atunci cand lucrurile au luat daca  o intorsatura negativa.

Atunci ne surprindem spunand si facand exact ceea ce spuneau si faceau parintii nostri si ne intrebam, exact ca si Alfie Kohn, mai in gluma, mai in serios: “Cum Dumnezeu a ajuns maica-mea in laringele meu?”.

Mare constientizare, in acea clipa.

Poate in copilarie mi-am jurat ca nu voi spune niciodata copiilor mei, ceea ce imi spunea mie mama cand eram mica. Si totusi, la un moment dat, ca prin vis, ma aud spunand EXACT ACELASI LUCRU copiilor mei. Cuvant cu cuvant! Cu aceeasi mimica, gestica si intonatie.

Foarte tare experienta! Daca nu ai trait-o pana acum, ai doua variante: ori ai reusit sa vindeci tot ce aveai de vindecat in relatia ta cu parintii tai, ori copiii tai sunt inca prea mici.

De fapt mai exista si o a treia varianta, foarte fericita: Parintii tai au fost inteligenti emotional si constienti de rolul lor de parinti si au reusit sa opreasca transferul tiparelor negative catre tine.

Daca faci parte din acei 2%, e minunat!

Parintii tai au facut “munca grea” pe care noi ceilalti o facem acum cu noi insine. Te-au educat fara sa iti transfere fricile si limitarile lor. Ti-au dat incredere in tine, foarte multa libertate, te-au iubit neconditionat si ti-au fost alaturi fara sa iti dea sfaturi si fara sa iti controleze viata.

Pentru tine este mult mai usor sa faci acelasi lucru pentru copiii tai. Ai vazut cat de bine a fost in cazul tau si ai daca“o reteta de succes”.

Pentru noi ceilalti, lucrurile nu sunt chiar atat de simple.

In primul rand pentru ca nu suntem constienti de toate aceste tipare negative care traiesc in noi.

Copiii invata de la noi in fiecare secunda a vietii lor. Inca din burtica mamei preiau o multime de informatii din campul nostru energetic si din felul nostru de a fi. Simt emotiile noastre si invata sa isi gestioneze propriile emotii, vazand cum “ne descurcam” noi cu tristetea, bucuria, furia, vinovatia, ura sau iubirea.

Mai mult decat atat!

Imi amintesc de Dr. Menis Yousry, care a spus la un seminar ceva ce m-a miscat foarte tare si m-a facut sa reevaluez tot ceea ce simteam pentru oamenii care “ma ranisera” in aceasta viata.

“Daca ai in viata ta un om pe care il detesti si il respingi, pe care esti foarte suparat si pe care nu-l poti ierta, fii foarte atent! Inevitabil, in timp, vei deveni acel om si vei ajunge sa faci exact ceea ce a facut el. “

Poate sa ti se para ciudat, insa e foarte adevarat.

Nu putem corecta ceea ce negam. Nu putem vindeca ceea ce respingem si nu putem opri tiparele negative decat atunci cand avem curajul de a le privi in fata si devenim cu adevarat constienti de toate trairile noastre.

Chiar daca ti se pare un mod egoist de a privi lucrurile, gandeste-te la faptul ca vei da voie experientelor fericite sa intre in viata ta, doar atunci cand vei ierta tot ce “ti-au facut” oamenii care te-au ranit si cand vei accepta faptul ca lectiile din viata ta au avut un rol foarte important in evolutia ta.

Spun ca poate sa ti se para un mod egoist de a privi lucrurile, din cauza obiceiului pe care il avem de a le spune celorlalti ”Te-am iertat” si care este foarte departe, dupa parerea mea, de ceea ce simtim in realitate.

Atat timp cat spui “Te-am iertat”, inca nu ai iertat.

Poate iti doresti sa ierti. Poate ai realizat ca ura iti face doar tie rau si celalalt nu are nici o problema. Poate ca nu mai poti trai cu toate acele resentimente si frustrari si vrei sa scapi de ele. Insa nu ai iertat cu adevarat.

Pentru a putea ierta ai nevoie sa stii si sa intelegi ce s-a intamplat, din toate punctele de vedere.

Ai nevoie sa vezi situatia din toate perspectivele si sa simti ceea ce au simtit toti oamenii implicati in povestea ta.

Ai nevoie sa fii constient si sa privesti cu iubire si compasiune fiecare situatie dureroasa din viata ta, pentru a recunoaste ceea ce iti oglindesc din tine, oamenii care “te ranesc”.

Cand reusesti sa faci asta, iti dai seama ca in realitate NU AI NIMIC DE IERTAT. Viata este asa cum este. Oamenii sunt asa cum sunt, iar tu ai drumul tau spre evolutie, la fel cum fiecare om il are pe al lui.

“Suferinta vine doar din incapacitatea noastra de a accepta momentul prezent. Vrem ca viata noastra sa fie intr-un anumit fel si, daca nu este asa, suferim.” spunea dr. Menis Yousry, la acelasi seminar.

De ce suferim? Din cauza tuturor fricilor si limitarilor pe care le-am preluat de la parintii nostri.

Pana cand facem asta? Pana in momentul cand devenim constienti de aceste tipare inconstiente si ne concentram pe vindecarea lor, cu iubire si compasiune pentru noi si pentru toti oamenii.

Ceea ce am scris pana acum poate sa ti se para o poveste frumoasa, insa complet rupta de realitate, de aceea iti voi da un mic exemplu, din viata mea.

La inceputul lunii ianuarie am fost la schi cu fiul meu si cu cativa prieteni foarte buni.

Andrei are 10 ani acum si schiaza de pe la 3 ani, asadar iti dai seama ca se descurca de minune. Schiaza mai tehnic decat mine, cu viteza mai mare si cu mult mai mult curaj.

Cu toate ca stie atat de bine sa schieze, datorita felului lui de a fi, dornic sa-i sustina pe ceilalti si sa fie impreuna cu ei, de foarte multe ori a preferat sa schieze cu copiii incepatori, pentru a le arata drumul sau pentru a le da curaj, in loc sa mearga cu mine pe partiile mai grele.

Am schiat si eu de cateva ori cu ei insa am inghetat si mi-am dat seama ca nevoia mea de a ma bucura de meditatia in miscare pe care mi-o oferea schiatul era mult mai mare decat aceea de a fi impreuna cu prietenii mei.

Am inteles ca nevoia mea este foarte diferita de nevoia lui Andrei si, din punctul meu de vedere, am lasat lucrurile sa se intample, pur si simplu.

Andrei schia cu cine voia el. Cand ne intalneam la baza partiei, il intrebam daca vrea sa faca o tura cu mine si, daca voia, urca cu mine. Daca nu, ramanea cu prietenii lui.

De cateva ori am insistat totusi sa urce cu mine, din nevoia mea de a fi cu el.

La un moment dat, in a cincea zi de schi, cand am vazut ca vrea sa schieze tot cu prietenii lui, am exclamat cu frustrare: “ Andrei, poti sa faci si tu, o data macar, ceea ce vreau eu? Schiaza doua ture si cu mine, astazi!”

Mare mi-a fost mirarea sa il aud pe copilul meu spunandu-mi, cu aceeasi frustrare : “ Problema este ca MEREU fac ce vrei tu! Acum vreau sa schiez cu ei.”

Am ramas fara raspuns.

Mereu? De 5 zile copilul meu schia doar pe unde voia el si cu cine voia el, din punctul meu de vedere.

Cum era posibil sa spuna asa ceva?

Nedumirita, l-am lasat pe Andrei cu prietenii lui si m-am urcat in telescaun, perfect constienta de uimirea, durerea si revolta din mine.

Cum era posibil sa avem perceptii atat de diferite despre acelasi lucru?

Eu consideram ca el schiase doar pe unde voia el. El considera ca facuse doar ce voiam eu.

Unde era adevarul?

Am privit cu mare atentie tot ce simteam si mi-am amintit intamplarile din toate zilele de schi. Am avut suficient timp sa stau cu mine in aceasta “incursiune interioara”, atat in telescaun, cat si pe drumul de intoarcere.

Si, la un moment dat am inteles.

Nu conta numarul de drumuri pe care copilul meu il facuse cu mine. Nu conta nici perceptia mea referitoare la aceasta situatie.

Tot ce conta pentru copilul meu, era modul in care el percepea situatia.

Andrei schiase mai bine de 60% din timp cu prietenii lui.

Cu toate acestea, perceptia lui era ca facuse MEREU, doar ceea ce voiam eu.

Cumva, din tonul, cuvintele si atitudinea mea din toata aceasta perioada, el se simtise neacceptat de catre mine si vinovat pentru faptul ca prefera sa mearga cu prietenii lui, in loc sa mearga cu mine.

Aceste emotii il frustrasera atat de tare incat, in realitatea lui, considera ca facuse doar ceea ce voiam eu.

Ca prin vis mi-au venit atunci imagini din copilaria mea, in care mama mea facuse exact acelasi lucru cu mine. Ma facuse sa ma simt vinovata pentru ca preferam sa fiu in alta parte decat langa ea. Ma facuse sa ma simt datoare sa fac anumite lucruri pentru ea, chiar daca nu imi placeau sau nu simteam ca sunt pentru mine.

“La naiba!” am exclamat in timp ce coboram partia in viteza! Credeam ca am depasit de mult toate astea!

Despre astfel de tipare negative vorbesc atunci cand spun ca e bine sa fim constienti de ele si sa le oprim efectul asupra generatiilor viitoare.

Parentingul neconditionat exact asta face. Sustine iubirea si acceptarea copiilor nostri, fara nici cea mai mica dorinta de a le controla viata.

Dar despre nevoia noastra de control vom vorbi in detaliu in urmatorul articol.

Pana atunci, te provoc sa te gandesti la ultimul conflict pe care l-ai avut cu copilul tau si sa identifici tiparul negativ care s-a manifestat atunci in tine.

Scrie intr-un comentariu la acest articol, povestea, asa cum s-a intamplat, chiar daca tiparul nu e foarte clar pentru tine!

Te voi ajuta sa te lamuresti atat in scris, cat si la atelierele de parenting, daca vei hotara sa ni te alaturi in noua grupa, care va incepe saptamana viitoare!

Cu drag

Oana

PS: Planificasem o noua grupa din 31 ianuarie, insa, din cauza zapezii am amanat-o pentru 6 februarie.

Ce zici? Vii si tu? Daca da, da-mi un mail la adresa oana.popa71@gmail.com, cat mai repede, ca sa-ti pastrez un loc.

Comments