Se spune ca toti copiii sunt din Rai si asa si este.

 Numai ca, probabil, fiecare parinte si-a prins copilul, din cand in cand, cu o minciuna mica sau mare.

 Unii parinti se intreaba “De ce mint copiii?”, alti parinti stiu de ce mint copiii.

 Cand fiul meu, Cristian, avea vreo 12-13 ani, am asistat la o discutie intre el si mama mea. Se intelegea bine cu bunica lui, pana cand nu se mai intelegeau.

Asa a fost si atunci cand bunica l-a prins iarasi cu o minciuna.

Cat timp eram eu la birou, bunica venea la noi acasa sa-i pregateasca masa la pranz si uneori statea langa el sa manance, alteori il lasa singur si il suna mai tarziu, sa verifice daca a mancat.

In acea zi, bunica l-a sunat si el i-a spus ca a mancat si felul unu si felul doi. Adevarul era ca felul doi nu-l mancase. Ea a aflat si s-a suparat foarte rau.

Cunoasteam foarte bine, din copilaria mea, cum se prelungea o astfel de suparare: minute nesfarsite de critici, prelegeri, predici…apoi isi aducea aminte de toate greselile din trecut si imi dadea exemple de oameni care nu au reusit in viata lor, tocmai pentru ca si-au mintit parintii sau bunicii.

De data asta, am fost foarte surprinsa ca, cel care tinea predica era fiul meu:

“Bunica, spune-mi, daca ti-as fi spus la telefon ca nu am mancat felul doi, ce ai fi zis? Nu-i asa ca te-ai fi suparat si ai fi incercat sa ma convingi sa mananc si felul doi?

“Normal ca asa ti-as fi zis!”, i-a raspuns raspicat bunica, suparata in continuare.

“Si daca ti-as fi spus ca nu-mi place acea mancare, nu-i asa ca mi-ai fi spus ca nu-i adevarat, ca este buna, ca e facuta cu pasare de la tara si ca trebuie sa mananc ca sa ma fac mare ? Mi-ai fi zis asa?”

Bunica a inceput sa inteleaga ce se intampla si dintr-o data spatele ei s-a relaxat si vocea de asemenea : “Da… cred ca da!”

“Si daca eu ti-as fi spus ca nu-mi place sa-mi spui tu ce sa-mi placa si ce nu, nu-i asa ca te-ai fi suparat foarte rau si ai fi zis ca sunt obraznic?”

Nu a mai asteptat niciun raspuns, ci a continuat repede, ca si cum acela era singurul minut in care putea sa spuna ce are pe suflet:

“Bunica, iti spun toate astea ca sa intelegi si tu odata de ce mint. Sa nu ma mai intrebi de ce te mint. Ma simt obligat sa te mint, pentru ca nu-mi place deloc sa ne certam de cate ori ma suni si ma intrebi daca am mancat. Decat sa te superi si sa ne certam, mai bine iti spun ca am mancat.”

Nu ma gandisem niciodata pana atunci de ce mi-am mintit eu parintii. I-am multumit lui Cristi pentru curajul de a spune ce simte.

De fapt, si pe mine cand ma mintea, ma mintea din aceleasi motiv: nu voia sa ma supere si sa-l cert.

Odata chiar a ajuns sa-mi spuna: “Mami, nu-i asa ca acum ti-ai fi dorit sa ai fata, nu baiat?”

Eram intr-adevar suparata pe el pentru o prostie pe care o facuse si a tinut-o ascunsa, dar, nu, niciodata nu m-am gandit ca ar fi fost mai bine sa am fata. Il iubeam extraordinar de mult asa cum era.

Mi-am revenit repede si am fost atenta sa vad ce se ascundea sub aceasta intrebare.

Mi-a explicat: “Daca ai fi avut o fata, ea ar fi fost cuminte. Cu ea ai fi vorbit ca intre fete. Daca ai fi avut fata, te-ar fi ascultat si n-ar fi facut prostiile pe care le fac eu.”

De ce se gandea in asemenea momente, in care eu il certam, la mine si cum mi-ar fi fost mie mai bine mie? Cum de poate un copil sa aiba atata iubire? Eu il cert, iar el se gandeste ca mie imi este greu ca am baiat si nu fata? Stateam in fata lui, il priveam si voiam sa inteleg.

A fost extraordinar ca mi-am dat voie sa vad ce se intampla. Atunci am inteles ce era in sufletelul lui de copil. Pentru el era asa: “daca fac anumite lucruri pentru care sunt certat, inseamna ca nu sunt acceptat asa cum sunt, adica nu sunt iubit.”

Ca sa nu piarda iubirea, un copil prefera sa minta si sa ascunda fapte care i-ar putea supara pe cei a caror iubire si-o doreste.

Copiii cauta iubirea!

Copiii nu stiu sa ne spuna ca asta cauta si nici lor insile nu stiu sa-si spuna asta, dar toata fiinta lor cauta iubirea. Fiinta umana este creata sa traiasca in iubire si asta cauta toata viata.

Atunci cand le aratam copiilor nostri ca ii acceptam asa cum sunt, cand le aratam ca ii iubim cu toate sensibilitatile lor specifice fiecarei varste, cu toate neputintele si incercarile de a creste pe placul nostru, ei nu se mai forteaza sa arate altfel si sa ne minta, doar pentru a obtine dragostea noastra.

Asta nu inseamna ca trebuie sa fim de acord cu toate actiunile lor si sa nu-i indrumam sa invete abilitati care sa-i ajute in viata lor de copii si apoi de adulti. Dar,despre aceasta indrumare in articolele urmatoare.

Care este primul pas atunci cand descoperim o minciuna a unui copil?

Inainte sa reactionam in maniera aceea care duce inevitabil la cearta, cel mai simplu este sa ne dam ragazul sa ne intrebam:

Ce anume l-a impiedicat sa-mi spuna adevarul?

I-am transmis eu cumva un mesaj de genul: nu te mai iubesc daca faci asta?

Ce pot sa-i spun acum astfel incat sa aiba incredere sa-mi spuna adevarul si in acelasi timp sa fie deschis sa asculte un sfat din partea mea?

Parinte drag, poate si pentru tine este important sa-l ajuti pe copilul tau sa spuna ce simte si sa nu minta.

De aceea, te invit sa urmaresti in continuare articolele pe aceasta tema si sa participi la intalnirile noastre (vezi pagina de workshop-uri pe www.copiiminunati.ro)

Te astept cu drag,

Zoia

 

 

 

 

 

Comments