Pentru ceea ce am sa scriu in continuare i-am cerut acordul fiului meu.

Chiar daca este vorba despre ceva ce s-a petrecut cu mult timp in urma, stiu ca unele evenimente traite in copilarie lasa urme mult timp daca nu sunt intelese si acceptate.

In clasa intai, baiatului meu ii era foarte draga o colega de clasa.

Intr-o zi, Maria a venit la noi acasa si, inainte sa plece au mai stat putin de vorba la usa, astfel ca, din bucatarie, am auzit ce-si spuneau.

“Maria, cand spui ceva despre tine, trebuie sa ai grija cui ii spui. Mie imi spui multe lucruri despre tine si poti sa ai incredere ca eu nu mai spun la nimeni. Dar de unde stii daca poti sa ai incredere in ceilalti? Ai vazut cum vorbesc si rad unii de altii ceilalti copii.”

Am inceput sa zambesc si as fi vrut sa ma duc la el sa-i spun: “Mai sfatosule, de unde stii tu toate astea?”, dar am reusit sa ma stapanesc si sa-mi vad mai departe de treaba mea.

Ce m-a pus cu adevarat pe ganduri a fost faptul ca o invata pe Maria sa minta, pentru ca a ascunde anumite lucruri, tot minciuna se considera a fi. Totodata mi-am dat seama ca, intr-un fel intuitiv, copiii ajung sa minta uneori pentru a-si proteja intimitatea.

Am fost atenta toti anii care au urmat si mi-am dat seama ca el respecta si pentru sine ce o sfatuise pe Maria: ascundea anumite lucruri tocmai pentru a-si apara intimitatea. Numai ca, nu-mi era foarte usor sa accept ca face asta si fata de mine. Stii cum e – “eu sunt mama si trebuie sa stiu tot despre copilul meu!”. Asa credeam atunci si am crezut asa pana pe la 12-13 ani.

Intr-o dimineata, m-am intors de la birou acasa pentru ca aveam mare nevoie de cateva documente pentru o sedinta care incepea in scurt timp. Am intrat in graba in casa si, m-am simtit ca la o rascruce de drumuri – voiam sa o iau pe doua drumuri deodata, ca sa aflu care e cel bun. Nu stiam ce sa fac: sa-mi iau actele si sa plec repede, sau sa stau si sa aflu de ce este la acea ora fiul meu acasa?

“Trebuia sa fie la scoala, la ora asta. De ce facea dus acum? Nici nu a implinit treisprezece ani”, m-am gandit repede. “Deci nu poate fi vorba despre sex”, mi-am zis si am plecat la sedinta.

Toata sedinta am avut o singura intrebare obsedanta in minte: “Ce cauta totusi acasa la acea ora?”

Inainte de a ajunge acasa am gasit si un posibil raspuns: ar putea fi vorba despre polutiile care apar firesc la pubertate. Din ce citisem pana atunci, aceasta era varsta la care apar. Eram foarte hotarata sa-i vorbesc si sa-l ajut sa treaca usor peste aceasta etapa. Mi se parea ca va fi o conversatie cat de poate de lejera.

Nu luasem in calcul deloc ce ar insemna pentru el sa vorbeasca despre manifestarile acestea nepoftite si necunoscute, asa ca m-am lovit de un zid. Singurul raspuns pe care l-am primit la orice intrebare aveam, era: “Nu pot sa vorbesc cu tine. Degeaba insisti, nu pot sa vorbesc cu tine!”

A fost pentru prima data cand i-am inteles pe stapanii catarilor, care orice ar face nu pot sa-i clinteasca din loc si nici nu inteleg de ce.

Am renuntat sa-l tot intreb si am cautat mai multe informatii pe net despre polutiile adolescentilor si despre cum trebuie sa abordeze parintii aceasta discutie. Nu am gasit mare lucru, in schimb m-am simtit foarte vinovata ca nu am vorbit cu el cu cativa ani mai devreme despre toate transformarile care urmau sa apara si sa fie pregatit acum.

Am asteptat pana a doua zi, cand pe inserat, fara sa aprind lumina, l-am invitat in sufragerie sa stam de vorba. De la o secunda la alta se lasa intunericul si speram ca asta sa-l ajute sa poata sa-mi spuna ce se intampla. Imi pregatisem discursul, asa ca am inceput: “Stii, am fost foarte ingrijorata ca erai ieri acasa. Eu banuiesc ca este vorba despre polutii si vreau sa vorbim despre asta. Aseara am citit despre ce se intampla cu baietii la pubertate.”

Raspunsul a venit brusc si ferm: “Nu pot sa vorbesc despre asta cu tine!”

“Stii – am continuat cu mai multa hotarare – pana acum, noi doi am vorbit despre orice si cred ca si tu ai citit sau poate ai vorbit deja cu vreun prieten. Nu zic ca nu stii despre ce este vorba…”

“Mami, ce nu intelegi? Nu pot sa vorbesc cu tine, pentru ca esti fata si… una este sa citesti si alta este s-o patesti!”

La fel de brusc am inteles:  el o “patise”, eu nu. Oricat de mult citisem eu pe aceasta tema, cum puteam sa spun ca inteleg ce simte si prin ce trece?

Mai mult, mi-am amintit ce o sfatuia pe Maria si probabil ca acum avea cea mai mare nevoie sa-i fie respectata intimitatea. La inceput mi-a fost greu sa accept ca se ascunde de mine. Il vedeam bulversat, dar nu stiam care este perceptia lui si cum se descurca cu noile manifestari ale corpului sau. Dar, de data asta nu era cazul sa insist sa aflu adevarul. Conta mult mai mult sa-i respect intimitatea.

Ce am facut?  La fel ca si cu oricare alt adult din viata mea, i-am respectat intimitatea si, ori de cate ori simteam ca ar putea fi un subiect delicat pentru el, adaugam “numai daca tu crezi ca putem vorbi despre asta”, sau “numai daca vrei sa vorbesti cu mine despre asta.”

Nu s-a intamplat sa fie de la inceput deschis, dar am continuat asa, pana cand, nu doar ca a inceput sa accepte sa vorbim, ba chiar a inceput sa-mi povesteasca si din urma, din cele pe care le tinuse ascunse si despre care credea ca nu poate sa vorbeasca cu mine.

Eram de acord cu tot ce-mi spunea? Nu, de cele mai multe ori nu. De multe ori reactionam imediat ce incepea sa-mi povesteasca ceva (Imi aducea el aminte repede: “Uite, de-asta nu-ti povestesc, pentru ca nici nu astepti sa termin si imediat incepi tu sa spui ca nu-i bine ce am facut.”).

Sa-i respect intimitatea nu a insemnat ca nu m-a mai interesat ce face si prin ce trece, ci doar ca nu am mai insistat cu unele intrebari, ca sa nu fie tentat sa minta. I-am aratat in schimb ca sunt constienta prin ce trece si ca sunt langa el, deschisa la dialog.

In timp, am reusit sa-l ascult si sa il ghidez spre a-si gasi singur raspunsuri, intelegeri si solutii la tot felul de situatii prin care trecea. Iar unele dintre ele au fost incercari greu de dus.

Pentru ca nu mi-a fost chiar simplu sa inteleg zilele in care fiul meu era deprimat, dar nici pe cele in care imi arunca cuvintele cu agresivitate, am creeat atelierele de lucru pentru parinti, cu intentia de a fi alaturi de acei parinti care isi doresc sa inteleaga mai multe despre copiii lor si cum sa comunice pentru a avea o relatie armonioasa.

Pentru a afla si experimenta cum te poti apropia in mod autentic de copilul tau, te invit la workshop-urile noastre (detalii : www.copiiminunati.ro/workshop-uri )

Te astept cu drag,

Zoia

Comments