Ti s-a intamplat vreodata sa te simti in dificultate si sa nu stii cum ar fi mai bine, sa ii spui cuiva adevarul sau nu?

Ai avut momente in viata ta in care ai preferat sa spui ceva care sa-i faca placere altei persoane, decat sa-i spui adevarul?

O mare perioada din viata mea am considerat ca adevarul este tot ceea ce conteaza si ca ne suntem datori unul altuia sa spunem exact ceea ce gandim si sa nu denaturam in nici un fel faptele.

Spuneam intotdeauna exact ceea ce gandeam, oricat de dureros era pentru cealalta persoana, pentru ca, sinceritatea era (si inca mai este) foarte importanta pentru mine.

Pe de alta parte, daca incercam uneori sa nu spun ceea ce gandeam, de teama sa nu ranesc sau sa jignesc, cei de langa mine se prindeau imediat ca nu spun adevarul, pentru ca intregul meu corp, privirea, tonul vocii mele spuneau mult mai multe decat as fi vrut eu poate sa spun.

Am trait o perioada foarte mare din viata mea afirmand : “Eu nu pot si nu vreau sa mint! Pentru mine sinceritatea si adevarul sunt mai importante decat orice!”

Acest mod de a fi, dupa cum iti poti imagina, mi-a adus si bine si rau…

Dar, cum intotdeauna raul este spre bine, la un moment dat, mi-am dat seama ca adevarul meu este doar adevarul meu si ca modul in care vad si interpretez eu un anumit fapt poate sa difere enorm de interpretarea altei persoane.

Am facut atunci diferenta dintre onestitate si adevar.

Definitia din dictionar pentru onestitate este : cinste, corectitudine, integritate.

Pentru mine onestitatea este, pe langa multe altele, capacitatea mea de a vedea si de a experimenta lucrurile asa cum sunt.

Pentru a putea fi onesta cu cei din jurul meu, in primul rand trebuie sa fiu onesta cu mine insami, sa nu distorsionez realitatea, sa nu o evit sau sa o neg.

Pe de alta parte, a spune adevarul este capacitatea mea de a spune ceea ce vad, fac si simt cu cat mai multa exactitate si claritate.

Mi-am dat seama ca, degeaba spun adevarul, daca modul in care eu vad lucrurile este distorsionat.

Deci, intr-un alt fel spus, degeaba consider ca spun adevarul, daca nu sunt onesta, in primul rand cu mine insami.

Copiii au uneori o intelepciune uimitoare.

Zoia mi-a povestit cum Cristi, fiul ei, a intrebat-o odata : “ Mami, tu iti dai seama cat de mult ne mintim noi pe noi?”… “Si, mami, stii ce-i culmea? Ne mai si credem!”

Da, despre asta este vorba, ne mai si credem, dupa care consideram ca adevarul nostru este adevarul universal si de aici apar foarte multe probleme in relatiile de tot felul.

Respectul pentru adevar este unul din lucrurile cele mai complexe pe care le avem de transmis copiilor nostri.

Desi mai toti parintii sunt de acord ca onestitatea si respectul pentru adevar sunt calitati importante, care e bine sa le cultivam la copii, realitatea este ca nici unul dintre noi nu este intru totul onest in viata de zi cu zi.

Indiferent de standardul nostru personal, aproape toti spunem, macar din cand in cand, “mici minciuni nevinovate”, menite sa ne simplifice viata, sa ne economiseasca timpul ori sa menajeze sentimentele celorlalti.

Daca adultii au uneori dificultati in a sti cand este bine sa spuna adevarul si cand este bine sa-l atenueze sau chiar sa minta, imagineaza-ti ce confuzie trebuie sa existe in aceasta privinta in mintea copiiilor.

Ei stiu ca noi punem pret pe onestitate si ca asteptam de la ei sa spuna adevarul.

Totusi, sunt martorii propriilor noastre inconsecvente si descopera ca in anumite situatii sinceritatea lor pare sa ne provoace suferinta.

 Cum sa il inveti pe copilul tau sa fie onest?

  • Invata-l sa recunoasca adevarul si sa-l priveasca drept in fata.
  • Ajuta-l sa vada lucrurile asa cum sunt, cat mai aproape de realitate.
  • Invata-l sa faca diferenta dintre un fapt si diferitele tipuri de fictiune.

 Ce inteleg eu prin fictiune?

  • Fictiune este atunci cand suntem subiectivi si vedem lucrurile doar din punctul nostru de vedere.
  • Fictiune este atunci cand presupunem ce vor altii sa auda.
  • Fictiune este atunci cand presupunem ceva, despre orice gandeste sau face alta persoana, fara a verifica asta.
  • Fictiune, este, conform definitiei din dictionar, produsul imaginației cuiva, care nu corespunde realității.

Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar.

Ok, vei spune, probabil, dar cum sa fac asta?

Discutand in permanenta cu copilul tau si explicandu-i ca orice lucru sau fapt poate fi privit din foarte multe perspective si ca oamenii sunt foarte diferiti.

Doar de el depinde care este perspectiva pe care alege el sa o vada, insa, e important sa fie deschis si sa afle si perspectivele altora, pentru a-si face o imagine cat mai corecta si clara a realitatii.

Pentru ca, cel mai frecvent mod in care mintim, este cel in care ne mintim pe noi insine.

Din pacate nici nu ne dam seama ca facem asta, si, asa cum spunea Cristi, ne mai si credem!

Parerea mea este ca merita sa ai o discutie cu copilul tau despre acest subiect si sunt foarte curioasa sa stiu ce ai aflat de la el.

Abilitatea de a discerne intre adevar si minciuna este foarte complexa si importanta pentru copiii nostri.

De aceea am sa revin si cu alte articole pe aceeasi tema.

Pana atunci, te rog, da-mi o mana de ajutor si spune-mi care este cea mai arzatoare intrebare a ta referitoare la acest subiect.

Multumesc!

Cu drag, Oana

Comments