ingrijoratTi se intampla uneori sa simti ca ti-ai pierdut bucuria de a trai?

In ultimul timp am intalnit multi oameni care, fiind prinsi in ritmul alert al vietii cotidiene, simteau ca nu se mai pot bucura de nimic.

Faceau ceea ce aveau de facut intr-o permanenta lupta cu timpul, avand din ce in ce mai multe responsabilitati si punand foarte mare presiune pe ei. Aveau obiective de indeplinit, copii de crescut, credite de platit, job-uri importante si planuri marete pentru viitor.

In timp ce le ascultam povestea cu drag si cu mare atentie, sesizam un tremur in vocea lor si simteam tristete in privirea lor. Chiar si atunci cand vorbeau despre un proiect important pentru ei.

La un moment dat, cand nevoia lor de a povesti se mai potolea, ii intrebam :

“Si asta cum te face sa te simti?”

Secundele care urmau acestei intrebari, de fiecare data pareau lungi cat o viata intreaga.

Linistea se asternea peste noi.

Ii priveam cu mare drag, cu compasiunea si intelegerea omului care a trecut prin ce treceau ei.

Si taceam.

Intr-un final venea si raspunsul:

“Obosit.”

“Ingrijorat.”

“Satul.”

“Pe fuga.”

“In continua alergare.”

“Si cum te simti atunci cand esti intr-o continua alergare?”

“Furios.”

Inutil.”

“Stors de energie.”

“Trist.”

Acestea sunt doar cateva exemple.

Mai mult decat cuvintele, ceea ce ma coplesea era emotia pe care o simteam in privirea lor.

Un strigat disperat de ajutor, de care interlocutorii mei nu erau constienti, insa il transmiteau cu toata fiinta lor.

Ti s-a intamplat sa simti si tu asta?

Mie da. Mi s-a intamplat de foarte multe ori pana acum 5 ani.

Desi aveam o familie frumoasa si conduceam o afacere impreuna cu tatal copiilor mei, imi pierdusem sclipirea din priviri si habar nu aveam ce as putea face pentru a ma simti impacata.

Niciodata nu eram acolo unde as fi vrut sa fiu sau unde credeam ca trebuia sa fiu.

Daca eram acasa cu copiii, ma simteam vinovata ca nu sunt la firma, unde era foarte mare nevoie de mine.

Daca eram la firma intr-o sedinta, ma gandeam ca o alta echipa avea mai mare nevoie de mine si ca ar fi trebuit sa fiu in alta sedinta. Sau ca ar fi fost mai bine sa raman inca o ora acasa cu copiii. Sau ca ar fi fost mai bine sa lucrez la un raport sau la un buget, sau sa pregatesc salariile, sau…

De fiecare data era altceva mult mai important decat ceea ce faceam.

Nu ma puteam relaxa si nu ma puteam bucura de ceea ce traiam, indiferent unde eram.

Aveam senzatia ca sunt prinsa intr-o capcana. O capcana pe care singura mi-o construisem cu grija si din care nu vedeam nici o iesire.

In rarele clipe de liniste, in singuratate, recunosteam ca nu imi era bine.

Insa de fiecare data aparea ceva important de facut si ma indepartam din nou de mine.

Acum stiu ca sufletul meu striga dupa ajutor.

Acum stiu ca traiam deconectata de mine si ca nu imi bucuram sufletul.

Insa atunci nu stiam.

In incercarea de a-i multumi pe toti cei din jurul meu, ma pierdusem pe mine.

Din dorinta de a-i vedea fericiti pe toti cei dragi, renuntasem la mine.

Incet, nu deodata. Zi dupa zi.

Pana am ajuns sa nu mai stiu ce vreau si ce ma bucura cu adevarat.

Pana am ajuns sa nu mai stiu cine sunt.

Cum a fost reintoarcerea catre mine?

Grea. Ingrozitor de grea.

Pentru ca m-am luptat cu toate credintele pe care le aveam despre ceea ce insemna sa fiu o sotie buna, o mama buna si o femeie de succes.

Insa a meritat pe deplin!

Pentru ca acum STIU.

Stiu ce vrea sufletul meu. Stiu care sunt valorile mele. Stiu care sunt punctele mele forte si imi inteleg pe deplin vulnerabilitatile.

Si chiar daca uneori mai pierd drumul si am impresia ca nu mai stiu nimic din toate astea, in mine exista o busola interioara care imi arata cu blandete si compasiune drumul cel mai bun pentru mine.

Daca ma intrebi care este cel mai important lucru pe care l-am castigat pe tot acest drum, am sa iti spun:

“Contactul cu aceasta busola interioara. Contactul cu acea intelepciune blanda si iubitoare din interiorul meu, care ma ghideaza mereu si are rabdare cu mine indiferent ce aleg sa fac.”

Increderea in aceasta ghidare interioara este un cadou nepretuit pe care mi l-a dat Viata in timp ce parcurgeam drumul regasirii de Sine.

De aceea te intreb pe tine acum:

Cat de dese sunt clipele in care te simti frustrat, furios, dezamagit, trist, fara sens, fara vlaga, fara chef de viata sau fara directie?

Poti impartasi cu noi ceea ce traiesti?

Haide, ia-ti inima in dinti si scrie aici ceea ce simti.

In articolele urmatoare ai putea gasi o solutie neasteptata.

Cu mare drag,

Oana

Comments