oana&zoiaZilele trecute m-am întâlnit cu buna mea prietenă Zoia Zărnescu și i-am povestit despre preocuparea mea pentru modul cum ne îndepărtăm de noi înșine, aproape fără să ne dam seama că facem asta.

Eu: Zoia, înțeleg cum este acum să fiu în contact cu mine – în contact cu acea înțelepciune blândă și iubitoare, care mă ghidează mereu. Înțeleg că și pentru altcineva, primul pas este să își dea seama că a ajuns într-un punct în care nu mai face lucruri pentru  bucuria sufletului său. Abia apoi poate fi sprijinit sau asistat să se întoarcă la sine.

Însă nu știu ce pot face pentru cei care încă nu sunt conștienți că se îndepărtează de sine, de sufletul lor. (Mă gândeam la copiii pe care îi văd repetând uneori drumul părinților.)

Noi, ca părinți, ne dorim tare mult să facem ceva pentru a ne feri copiii de suferință.

Putem să facem ceva ca să nu ajungă și ei să trăiască această îndepărtare de sufletul lor?

Zoia: Asta este Viața, draga mea… Avem o mulțime de experiențe din care ne luăm propriile noastre înțelegeri. Copiii noștri fac la fel. Cel mai înțelept lucru pe care îl putem face noi părinții, este să le arătăm ce înseamnă să trăiască ghidați de sufletul lor. Ca să le arătăm, este nevoie mai întâi să trăim noi! Așa învață copiii și tot așa învățăm și noi.

Uite, mă gândesc acum la oamenii cu care lucrez. Pentru unii a fost necesar să trăiască mai mult de jumătate din viață ca să ajungă la această conștientizare. Pentru alții încă nu a venit momentul.

Mulți sunt cei care îmi spun că își doresc să se poată exprima așa cum simt în interior, indiferent ce se întâmplă în fața lor. Vor să trăiască cu încredere în acea voce din interior.

Unii spun că se simt prinși într-un labirint pentru că intuiesc că viața lor este despre cu totul altceva decât ceea ce fac ei acum.

Alții spun că nu pot să fie ei înșiși în preajma unei persoane: „e ca și cum mă străduiesc în fața lui să fiu eu, dar îmi dau seama că spun ceva ce știu că ar vrea el să audă și iese ceva fals, nu ceea ce simt”.

Pare că aceste episoade sunt trecătoare și că, atunci când ești singur, ești tu – adevăratul tu.

Ce am observat este că, după perioade lungi în care te străduiești să fii în fața altora cum îți imaginezi că ar vrea sau le-ar plăcea lor, ajungi să nu mai știi cum ești nici când ești tu cu tine.

Se întâmplă uneori să stai singur o vreme, dar nu ești singur. Îi porți pe ceilalți în mintea ta, vorbești cu ei, le spui tot ce nu le-ai spus în față și, nu-ți dai seama imediat că …nu așa ești tu!

Ce am văzut este că suntem atât de des prinși în automatismele zilnice, încât nu mai avem timp să ne gândim la noi și la ce facem pe pilot automat.

Sufletul este pus prea des la colț și amăgit că o să vină și ziua în care o să-i dăm atenție.

Mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi găsește ieșirea din acest labirint.

 

Eu: E drept. Și totuși, este de ajuns dacă doar unul dintre părinți ajunge să trăiască în mod conștient și să își asculte sufletul?

Zoia: E un mare pas! Dacă unul dintre părinți face acest pas, este extraordinar! Binențeles că ideal este să fie amândoi și am văzut câteva familii care trăiesc așa.

Totuși, atunci când unul dintre părinți pornește pe acest drum, există o capcană de care merită să fie conștient de la început.

La început, drumul acesta al cunoașterii de sine, cu bucuria reconectării cu sufletul, este foarte atrăgător, pentru că îți oferă foarte multe informații noi despre tine și, treptat, începi să te înțelegi pe tine dintr-o perspectivă la care nu te-ai gândit până atunci. Începi să te liniștești în ceea ce te privește, dar, partenerul sau partenera încă nu au ajuns să-și pună întrebări despre sine și nici nu este interesat de întrebările despre viață.

Acesta este momentul în care, eu spun că, “dispar” în mare parte cunoștințele pe care le-ai acumulat.

Pur și simplu uiți ce ai învățat și te întorci la a-l judeca pe cel din fața ta și te enervează necunoașterea lui. Apoi, enervat, folosești câteva informații învățate ca să-i arăți cât de ignorant este el. Ai vrea, dacă s-ar putea, să-l schimbi imediat pentru că i-ar prinde bine și lui.

Celelalte cunoștințe dispar pentru că au preluat emoțiile tale controlul (frustrarea, nemulțumirea, neacceptarea, enervarea, mândria).

Atunci când alegi să fii tu așa cum ești, când ești cu adevărat în contact cu sufletul tău, nu simți nevoia să schimbi pe nimeni!

Asta nu înseamnă că nu ne mai pasă de oameni, nu înseamnă că rămânem indiferenți la nevoile sau suferințele lor, nu înseamnă că tolerăm tot ce fac și spun ei și nu înseamnă că intrăm într-un soi de resemnare.

Înseamnă că, din încrederea pe care o căpătăm în noi înșine, ne dăm seama că nu mai avem ce să demonstrăm în fața celuilalt. Înseamnă că avem încredere în celălalt că, la momentul potrivit pentru el, va avea și el înțelegerile lui, în felul lui, nu ca noi.

Până atunci merită să rămâi conectat și să trăiești din puterea din interiorul tău.

Mi-a mers la suflet ce a spus Zoia și cred că acest ultim aspect merită să ni-l amintim des în toate relațiile noastre, nu doar în cuplu.

Au sens și pentru tine aceste idei?

Cred că nimic nu e întâmplător pe lumea asta și, dacă ai ajuns să citești acest articol, înseamnă că ai prilejul să te gândești ce înseamnă pentru tine să redescoperi bucuria de a trăi, prin reconectarea cu tine.

Ceea ce mi se pare cu adevărat magic este faptul că, atunci când îți dorești cu adevărat un lucru, Universul lucrează pentru tine și îți aduce în cale tot ce ai nevoie pentru a-ți îndeplini dorința.

Spun asta pentru că mi-am amintit că tabăra, pe care Zoia o organizează în fiecare an în luna august, se numește “Alege să fii tu!”

I-am spus și Zoiei: „Sufletele noastre sunt conectate… iar ne preocupă același subiect!”

Ne bucurăm foarte mult atunci când descoperim că ne preocupă aceleași probleme în același timp.

Vrei să afli mai multe despre această tabără?

 

In urmatorul articol voi continua discutia pe care am avut-o cu Zoia.

Daca vrei sa afli mai multe, trimite-mi un e-mail la adresa oana@copiiminunati.ro sau scrie un comentariu in acest articol.

Cu drag,

Oana

Comments