candleImi plange sufletul de durere.

Durere pentru ceea ce traiesc acum atat de multe mame. Si copii. Si tineri.

O vreme am fost atat de coplesita incat nu am putut spune nimic. Nu am putut sa scriu si nu am putut sa fac nimic care sa arate cat de mare e durerea pe care o simt.

Pentru ca de fiecare data imi aminteam ca ele, mamele care trec acum prin tragedia de a-si duce copiii pe ultimul drum, DOAR ELE STIU cat de greu este sa fii acolo. Iar noi, toti ceilalti, nu avem nici cum sa le ajutam sa treaca mai usor prin asta si nici nu putem intelege golul creat in sufletul lor.

Ne doare. Pe toti ne doare.

Ne inspaimanta numai gandul ca am putea fi in locul lor si ne cautam copiii, cu disperare, sa ii strangem la piept. NU, noua nu ni se poate intampla asta! E mult prea mult!

Pana azi nu am avut lacrimi. Am impietrit doar la gandul ca unul dintre acei tineri ar fi putut fi copilul meu. Si m-am straduit, cum am putut mai bine, sa trimit lumina si iubire sufletelor aflate in deriva.

In dimineata asta insa, am reusit sa plang.

Mesajul unei mame pe care o cunosc, m-a impresionat atat de tare, incat durerea a reusit sa iasa, in sfarsit, din mine.

Mama ii scria un mesaj fiului ei, de numai 22 de ani, in care ii spunea cum au fost ultimele zile.

Au venit sa il conduca pe ultimul drum sute de oameni. Colegi din scoala generala, din liceu sau facultate, profesori si prieteni. Foarte multi prieteni. Care il apreciau si il iubeau si care au povestit o multime de intamplari din viata lui.

Despre cat de bun a fost si despre cat de mult bine a adus in vietile lor.

Era atat de multa pace si impacare in vorbele ei. Atat de multa iubire! Si in acelasi timp, uimire. Uimire ca ea, cea care l-a crescut si l-a educat, ea care credea ca il cunoaste mai bine decat oricine, nu a stiut nimic din toate astea.

Si povestea. Povestea despre cum au ras si au spus tot felul de intamplari dragute, despre cum au cantat rock si i-au trimis fiului ei toata dragostea si recunostinta lor.

Sa il calauzeasca in lumina.

In timp ce ii citeam povestea, lacrimile imi curgeau pe obraji. Traiam acele clipe. Simteam iubirea si durerea.

Si imi aminteam. Imi aminteam.

Poate ca o sa ti se para ciudat sa iti vorbesc despre asta acum, insa asta face mintea noastra. Atunci cand traim emotii puternice, ne amintim instantaneu momentele cand am mai trait ceva asemanator.

Asta a facut si mintea mea. M-a dus in urma cu patru ani, la inmormantarea tatalui meu.

Cand am simtit aceeasi uimire. Aceeasi iubire nemarginita si durerea faptului ca nu mi-am cunoscut tatal cu adevarat.

Pentru ca atat de multi oameni pe care nu ii cunosteam, au venit si mi-au spus ce om bun a fost si cat de mult bine a adus in vietile lor.

Imi aduc aminte ca plangeam si imi spuneam : “Cum de nu am vazut asta? Cum a fost posibil sa nu vad nici asta?”

Regretul ca nu am stiut sa apreciez OMUL INTREG, ADEVARAT, care a fost, m-a urmarit o perioada.

Apoi am inteles ca toate au avut un rost. Si ca aveam nevoie, atat eu, cat si el, sa traim exact ceea ce am trait. Nimic altceva.

Cu toate astea, un gand nu imi da pace acum. Si ma face sa scriu aceste randuri.

De ce este nevoie sa moara un om pentru ca noi, cei care l-am cunoscut sa spunem celor ramasi in urma lui, cat de mult a insemnat el in viata noastra?

De ce nu facem asta cand e in viata?

Cum ar fi daca am crea un ritual de ziua fiecarui om, in fiecare an?

aniversareAm merge toti cei care il cunoastem, IMPREUNA CU EL si cu familia lui, intr-un loc linistit, in care sa ascultam muzica, sa radem si sa povestim cum ne-a marcat acel om viata si cat de bun, frumos, intelept, luminos este el?

Poate vei spune ca facem asta. Ca daca suntem invitati, mergem la ziua lui si ii ducem cadouri si ne distram si il sarbatorim.

Nu. Nu facem asta.

Nu am vazut pana acum nici o petrecere in care, la un moment dat, sa ne oprim si sa spunem tot ce a facut bine acel om in acel an, pentru noi, pentru familia lui, pentru cei din jur. Cat de multe calitati are acel om si cat de mult il iubim.

Ceea ce vad la petreceri este mult mai superficial. Desi simtim iubire, recunostinta, bucurie sa fim impreuna cu acel om, nu ii aratam asta. Si nu ii spunem cat de important este pentru noi.

Imagineaza-ti un astfel de ritual.

Un ritual in care chiar si cei carora le-a gresit vin alaturi de toti ceilalti. Si, auzind cat de mult bine a facut el altora, il pot ierta si ii pot spune vorbe frumoase.

Si se pot impaca. Si se pot imbratisa.

aniversare2Daca ai gresit cuiva in viata asta sau daca cineva drag te-a ranit atat de tare incat ai impietrit, iti poti imagina cat de mare ar fi puterea de vindecare a unui astfel de ritual?

Cat de multa bucurie si iubire ar fi pe acest Pamant? Si cat de frumoase ar fi vietile noastre?

Nu ar mai fi nevoie sa purtam masti de protectie.

Nu ar mai fi nevoie sa cheltuim o multime de bani pentru a ne simti impliniti.

Nu ar mai fi nevoie de razboaie. Nu ar mai fi nevoie de durere.

Nu ar mai fi necesare cadouri costisitoare si petreceri sofisticate pentru ca sufletele noastre s-ar intregi doar din bucuria de a fi.

Am trece prin viata asta mult mai usor, invatand din greseli si iertand. Fara sa ne judecam si fara sa ii judecam pe altii.

Fara sa ne invinovatim si fara sa suferim.

Imagineaza-ti doar…

O petrecere in care toti cunoscutii tai iti spun cum ai reusit tu sa faci viata lor un pic mai buna, DOAR PENTRU CA ESTI. Pentru ca ai ales sa te nasti in acest loc si pentru ca ai ales sa fii in viata lor.

Doar pentru asta!

Nu ar fi minunat?

De fiecare data cand se intampla ceva rau, in mine se naste gandul:

“Ceva foarte bun, minunat, urmeaza sa se intample! Pentru ca sa merite toata aceasta suferinta!”

Poate pentru ca nu pot accepta ideea ca exista rau si doar atat. Poate pentru ca sunt idealista.

Poate pentru ca sufletul nu poate fi durere, fara sa fie bucurie, speranta, iubire si incredere.

Indiferent care ar fi motivul, te intreb pe tine acum:

Vrei sa cream impreuna acest ritual?

In loc de cadouri mai mult sau mai putin scumpe, vrei sa le propui prietenilor tai sa faca asta, pentru urmatorul aniversat din cercul vostru?

Nu va fi aniversarea ta, relaxeaza-te. :) De aniversarea ta se vor ocupa toti ceilalti.

Te rog spune cateva cuvinte despre cum vezi tu ca se poate intampla asta, in grupul tau de prieteni.

Cum crezi ca vor reactiona ai tai la aceasta idee?

Astept cu mare nerabdare si speranta, raspunsul tau.

Cu drag,

Oana

Comments