“Girafa!”, asa ma strigau toti baietii.

In clasa a doua eram cea mai inalta din toata clasa. Pentru ca toti baietii din clasa erau cu cel putin un cap mai scunzi decat mine, au gasit o cale de razbunare pe natura care fusese mai binevoitoare cu mine si de atunci mi-au zis “Girafa”.

Din felul in care ma strigau intelegeam ca este groaznic sa fii inalta.  Nu mai stiu cat de inalta eram, dar ma simteam ca o girafa. In plus, de cate ori ajungeam in fata unei oglinzi mi-era ciuda ca am gatul atat de lung si mi se parea indreptatit sa-mi spuna baietii girafa.

La scoala preferam sa stau cat mai mult in banca, sa nu ma ridic in toata inaltimea mea de girafa, ca sa evit comentariile rautacioase ale colegilor si sa nu-i mai aud razand de inaltimea mea.

Aveam chiar o multime de strategii de a sta in picioare ca sa nu fiu chiar atat de inalta: prima era pozitia “pe loc repaus”, a doua era cu capul aplecat in fata sau intr-o parte, a treia sprijinita de un perete sau o banca si, bineinteles, sa stau cu spatele cat mai arcuit.

Pana in clasa a VIII-a cand au inceput sa creasca si baietii, desi ei ma vedeau mare, adica inalta, eu ma vedeam din ce in ce mai mica ori de cate ori radeau de mine si voiam mereu sa ma ascund sa nu ma vada nimeni si sa nu mai vorbesc cu nimeni.

Acum stiu ca asta se cheama timiditate.

Atunci nu stiam decat ca voiam sa stau cat mai departe de toti cei care radeau sau ar fi putut sa rada de inaltimea mea. Aveam impresia ca si cei pe langa care treceam pe strada isi spun in gandul lor ca sunt inalta cat o girafa.

Cat de mult m-ar fi ajutat daca atunci mi-ar fi spus cineva ca, dintre toate animalele, girafa are cea mai puternica inima! M-ar fi ajutat si sa pot vorbi cu cineva, sa pot povesti ce traiesc in acele momente in care baietii radeau si-mi spuneau “Girafa”. Dar cum sa vorbesc cu cineva cand imi era asa de rusine de ceea ce mi se intampla? Nu, pentru nimic in lume nu as fi vorbit cu cineva.

Parinte drag, posibil ca si in ziua de azi copiii sa-si adreseze unii altora tot felul de porecle sau sa rada unii de altii pentru cate o caracteristica proprie (nas mare, urechi mari, par lung, mers de rata).

In cazul in care copilul tau iti spune ca ceilalti copii il poreclesc in fel si chip, il insulta sau il ameninta, ia-o in serios!

“Nu conteaza”, “Uita”, “N-a vorbit serios”, “A glumit” nu il ajuta deloc pe copil. Increderea lui in el va fi si mai scazuta dupa aceste afirmatii pentru ca nu ii sunt intelese sentimentele.

Daca i se intampla asta copilului tau, nu te incurajez sa mergi la ceilalti copii, sa-i certi si sa le impui sa inceteze, pentru ca asta poate sa inrautateasca si mai mult lucrurile. Nu-l poti feri pe copilul tau de astfel de experiente.

Ce merita cu adevarat este sa vorbesti cu copilul tau pentru a-i arata ca esti langa el, sa-l incurajezi sa spuna ce simte si sa ii arati intelegere pentru ceea ce simte.

Poti deasemenea sa scoti in evidenta faptul ca oamenii sunt diferiti, ca fiecare dintre noi are calitati, sa cauti impreuna cu copilul tau interpretarea pozitiva pe care o poate da situatiei respective, punandu-i in valoare calitatile si ajutandu-l sa isi sporeasca increderea in el.

In felul acesta iti poti ajuta copilul sa depaseasca una din cauzele care duce la timiditate.

Cu drag,

Zoia

Comments