copil_dependentAm primit in ultimul timp multe mesaje de la mamici care imi spun ca nu stiu ce sa se mai faca cu copiii lor, pentru ca acestia sunt in totalitate dependenti de ele.

Nu pot face aproape nimic singuri si nu pot sta fara mama lor.

Copii de 3 ani, 5 ani, 6 ani, 7 ani care au adevarate atacuri de panica atunci cand sunt pusi in situatia de a merge singuri la gradinita sau la scoala sau atunci cand mama lor pleaca de acasa si ii lasa cu altcineva.

Ce se intampla cu acesti copii?

De ce sufera atat de mult cand se despart de mama lor, chiar si numai pentru cateva clipe?

Si ce poate face mama pentru a-si ajuta copilul sa treaca mai usor peste aceasta perioada de desprindere?

E un subiect foarte delicat si cazul fiecarui copil este unic, de aceea este nevoie de multa rabdare si intelegere din partea mamei.

Initial am spus ca eu nu am avut aceasta problema cu copiii mei si am inceput sa caut materiale pe acest subiect.

Insa, pe masura ce citeam, imi dadeam seama ca mi s-a intamplat si mie…si ca nu a fost deloc usor…

Imi amintesc cat de mult a suferit baietelul meu cand a inceput sa mearga la gradinita.

Avea 4 ani.

Era mare si destul de independent atunci cand era acasa, insa, dimineata cand era vorba sa il imbrac pentru a merge la gradinita incepea o adevarata lupta.

Copilul nu voia sa se imbrace. Isi punea picioarele sub fund, in mijlocul patului si imi spunea foarte hotarat : “ Nu vreau sa merg la gradinita!”

Am incercat tot felul de metode.

Am stat de vorba cu el, i-am explicat ca e bine pentru el, ca totii copiii merg la gradinita si apoi la scoala.

I-am explicat ca eu merg la firma si ma intorc la el imediat ce termin ce am de facut.

Explicatii peste explicatii… si tot felul de abordari diferite ale acelorasi explicatii…

S-a intamplat sa il imbrac cu forta si sa trag de el pana la masina, in timp ce el plangea si tipa “Mami, mami, vreau sa-ti spun ceva!”

“Ce vrei sa-mi spui?”

“Nu vreau sa merg la gradinita!”

Si scena asta a continuat zile in sir. Trecuse mai bine de o luna si noi inca ne chinuiam sa mergem la gradinita.

Imi amintesc cat de mult sufeream cand il vedeam pe el suferind.

Dupa ce ieseam pe usa gradinitei ma zguduiam de plans. Nu stiam ce sa mai fac.

Educatoarele ma asigurau ca dupa ce plecam eu copilul meu era cat se poate de bine, se juca cu ceilalti copii, era linistit, nu intreba de mine.

Cu toate astea inima mi se rupea in fiecare dimineata cand il lasam la gradinita!

Intr-o dimineata imi aduc aminte ca am incercat sa ii arat care este “mersul vietii”, ca toti am fost la gradinita, la scoala, la liceu, la facultate si apoi ne-am angajat.

M-a ascultat, a facut ochii mari, nu o sa uit niciodata privirea aceea.

Dupa cateva secunde de gandire, mi-a spus: “Ce prostie!”

Ce puteam sa spun? Ca si mie mi se parea o prostie?

Daca ar fi fost dupa mine as fi stat toata ziua numai cu el si nu mi-ar fi pasat de nimic  altceva.

Acum cand ma gandesc imi dau seama ca de fapt eu ii transmiteam copilului meu acea stare.

Eu eram cea care nu ar fi vrut sa se desparta de el, poate mai mult decat el.

In realitate nu era doar copilul meu dependent de mine. Eram si eu dependenta de copilul meu, in egala masura, daca nu cumva mai mult chiar.

Un cerc vicios pe care il intretineam impreuna.

Numai ca nu vedeam asta atunci…

Cum crezi ca am depasit noi acea perioada?

Pare ciudat, insa, in momentul in care eu am inceput sa nu ma mai simt vinovata pentru ca “il parasesc” la gradinita, copilul meu s-a potolit.

S-a intamplat pur si simplu.

Cred ca fost vorba, in primul rand, de timpul de care aveam eu nevoie pentru a accepta desprinderea copilului de mine.

Si nu vorbesc aici despre acceptarea “rationala” a situatiei, ci de adevarata acceptare: cea emotionala.

Exista multe lucruri pe care mama le poate face pentru a-si incuraja copilul sa fie independent si voi scrie despre ele in articolele viitoare pe aceasta tema.

In acest articol insa vreau sa te intreb pe tine :

Cat de usor iti este sa accepti desprinderea copilului tau de tine?

Si, daca iti este greu, ce anume faci pentru a usura situatia, atat pentru tine cat si pentru copilul tau?

Te rog, impartaseste-ne ceea ce traiesti tu, intr-un comentariu la acest articol.

Multi parinti au nevoie sa stie ca nu sunt singurii care trec prin asta si pot fi inspirati de povestea ta.

Multumesc!

Cu drag,

Oana

Comments