isterie in supermarketImagineaza-ti urmatorul scenariu:

Esti cu copilul tau intr-un supermarket si el vrea neaparat sa ii cumperi o jucarie.

Tu nu ai bani pentru acea jucarie, care oricum ti se pare o prostie si stii ca mai are acasa inca zece asemanatoare, cu care se joaca foarte rar sau deloc.

Insa copilul tau pare foarte hotarat. Vrea acea jucarie si nu e dispus sa renunte la ea sub nici o forma. Orice i-ai spune si orice ai face. El sta in fata raftului cu jucarii si insista ca ii trebuie musai, in acea clipa, acea jucarie.

In cazul in care copilul tau are in jur de 4 ani, aceasta situatie poate deveni foarte incinsa.

Copilul poate incepe sa planga sau sa tipe. Poate sa se aseze pe jos, in fata raionului de jucarii. Poate sa strige la tine si sa declare foarte vehement : “Esti o mama rea!”/“Esti un tata rau!”, “Te urasc!”, “Nu ma iubesti!”. O multime de cuvinte, lacrimi, gesturi, care mai de care mai grele pentru tine, mai ales daca esti deja  obosit sau stresat sau suparat, din cauza problemelor de la job sau de acasa.

Ai trecut vreodata, printr-o astfel de situatie?

Imi aduc aminte de Andrei, baietelul meu, care, intr-o zi, cand avea cam 3 ani si jumatate, pentru ca nu voiam sa-i cumpar un robot, a fugit prin supermarket si s-a ascuns de mine.

Fara sa apuc sa fac sau sa spun eu ceva, el disparuse deja  din raza mea vizuala, asa ca, speriata, am pornit in cautarea lui. Insa, nu am reusit sa il gasesc.

Iti imaginezi panica pe care am simtit-o? Alergam printre raioanele magazinului si imi simteam inima cum bate cu putere, gata – gata sa imi sparga pieptul.

“L-am pierdut!”, “Ce sa fac acum?”, “Unde sa-l caut?”, “Sa ma duc la Receptie clienti sa le spun?”, “Dar ce vor crede despre mine?”, “Si apoi, Andrei e mic, nu va sti sa se indrepte spre casa1. Si nici nu va vrea asta..”, “Ce ma fac?” Astea erau gandurile mele.

Iti imaginezi care erau emotiile date de aceste ganduri, nu?

Neputinta, frica pentru siguranta copilului meu, frica pentru mine, rusine, vinovatie. Frumoase emotii, nu-i asa?

La un moment dat, il vad. Statea sprijinit de un raft cu zahar si plangea. M-am apropiat de el, insa, in clipa cand m-a vazut, a inceput din nou sa alerge.

Nu stiu sa-ti spun cat timp a trecut pana m-a lasat sa ma apropii de el. Si asta doar pentru ca obosise si nu mai avea chef sa alerge…

A mai trecut apoi ceva timp pana am reusit sa il conving sa plecam acasa, pentru ca el statea intepenit intr-un loc si nu mai voia sa se miste.

Pana la urma am plecat spre casa, foarte suparati amandoi si fara sa mai cumparam ce aveam de cumparat. Jucaria a ramas in raftul supermarketului, insa acea dupaamiaza a fost un dezastru si pentru fiul meu si pentru mine.

Privind acum in urma imi dau seama ca lucrurile ar fi putut fi mult mai usoare pentru amandoi, daca eu as fi stiut ca la 4 ani se intampla prima criza de personalitate a copilului.

Este perioada cand el constientizeaza ca este o persoana diferita de mama lui. Este perioada cand vrea sa demonstreze ca exista si ca are putere asupra lumii din jurul lui. Este o perioada dificila atat pentru copii cat si pentru parinti, in egala masura.

In aceasta perioada apar “crizele de isterie”. Copilul nu poate accepta faptul ca lucrurile nu se intampla exact cum vrea el si cand vrea el si nici nu are cum sa faca asta.

Este foarte normal sa reactioneze. Lupta, fuge sau incremeneste ori de cate ori creierul lui sesizeaza un pericol. Iar pericolul este, in cele mai multe situatii, indus de catre emotiile puternice pe care le simte si nu le poate intelege inca.

Poti preveni aceste crize de isterie, daca esti cu adevarat prezent si atent la copilul tau. Emotiile copilului nu cresc brusc, fara motiv. El incearca sa iti atraga atentia si intr-un mod mai bland, insa, daca tu nu il asculti, te poti trezi in plin uragan emotional aproape fara sa iti dai seama ce s-a intamplat.

Ce poti face in acest caz?

Ei bine, imi pare rau sa iti spun, dar in marea majoritate a situatiilor, orice ai face, strici ceva in relatia ta cu copilul tau.

Daca il certi si il pedepsesti, ii afectezi foarte mult stima de sine.

Daca cedezi, creezi un precedent si ii arati copilului tau ca esti slab. Iar copiii au foarte mare nevoie sa stie ca au parinti puternici, care stiu ce sa faca si care nu accepta sa fie incalcate anumite limite.

Asadar, dupa parerea mea, singurul lucru pe care il poti face atunci cand copilul tau are o criza de isterie, este sa ai foarte mare grija la starea ta emotionala.

Fii foarte atent la ceea ce gandesti si simti tu, in acele clipe. Orice gand negativ ai avea, schimba-ti perspectiva si pastreaza-ti o stare interioara de liniste. Aminteste-ti care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru tine si pentru copilul tau si fii recunoscator pentru tot ce ai bun in viata ta.

Este mult mai bine SA NU FACI NIMIC, desigur, inafara de a-l proteja sa nu se raneasca sau sa raneasca alti copii.

Indiferent unde v-ati afla. Indiferent cat de multi alti adulti te-ar putea judeca, gandeste-te ca relatia ta cu copilul tau este mult mai importanta decat parerea lumii despre tine si despre cat de bun esti tu ca parinte in ochii celorlalti.

Daca iti induci o stare interioara de liniste, vei vedea, copilul tau se va potoli foarte repede.

Cel mai bine este sa taci, sa il privesti cu calm si cu iubire si sa ii spui, eventual: “Sunt aici, pentru tine.”

Nu este nevoie sa il iei in brate si nici sa il iei cu forta dintr-un loc public, decat daca este in pericol.

Altfel, il poti lasa sa planga si sa tipe, pana se linistete. Nu se va intampla nimic rau, te asigur de asta!

Poate copiii tai sunt mari si te gandesti acum ca nu mai este cazul sa iti faci o astfel de strategie.

Ei bine, chiar si copiii mari mai pot avea astfel de crize.

Baietelul meu de 9 ani, de curand a avut un astfel de acces de furie. Andrei are un temperament foarte vulcanic. Este plin de energie si vitalitate, iar atunci cand vrea ceva, este dispus sa faca foarte multe pentru ceea ce isi doreste.

Iti dai seama insa, cat de greu este pentru el, daca lucrurile nu merg asa cum ar vrea el.

E drept ca, pe masura ce a crescut, scenele nu s-au mai intamplat in public, ci in casa. Probabil, in mare masura, datorita faptului ca Andrei a inceput sa tina cont de parerea oamenilor despre el…

Asadar, eram in casa, iar Andrei era foarte suparat, plangea si dadea cu pumnii intr-o perna.

Tot ce am facut eu a fost sa imi pastrez calmul. Am fost atenta la gandurile si emotiile mele si, cu toata dragostea si compasiunea mea, am permis emotiile copilului meu.

Andrei s-a linistit foarte repede, dupa care a venit la mine sa stam de vorba. A fost mult mai bine decat daca as fi incercat sa il calmez sau, mai rau, daca l-as fi certat pentru ceea ce simtea si facea.

Imi dau seama de faptul ca, acum trei ani, m-as fi comportat cu totul altfel, si, cu atat mai mult sunt recunoscatoare si fericita pentru tot ce am invatat si am trait in acesti trei ani din viata mea.

Multe lucruri am experimentat impreuna cu parintii minunati care au venit la workshop-urile “Alege sa fii un parinte minunat!” si vreau sa le multumesc, pe aceasta cale, tuturor!

Multe dintre constientizarile mele s-au intamplat si datorita lor.

Multumesc!!! Multumesc!!!Multumesc!!!

In concluzie, ceea ce vreau eu sa iti spun, de fapt, este:

“Totul se rezuma doar la starea ta interioara! Indiferent ce s-ar intampla in exteriorul tau, fii atent la ceea ce gandesti si la ceea ce simti si fa tot posibilul sa iti induci o stare de liniste interioara, plina de incredere.”

Restul va veni de la sine, vei vedea!

Cu drag,

Oana

PS: Nu uita ca joi, 7 noiembrie, la ora 18.30 este intalnirea lunara a comunitatii parintilor minunati!

Daca vrei sa fii alaturi de noi, trimite-mi un mail la adresa oana.popa71@gmail.com.

Multumesc!

Comments