copil violentAm primit foarte multe intrebari in ultimul timp, despre modul in care parintii trebuie sa se comporte cu un copil violent.

La inceput am considerat ca este vorba despre un caz izolat, insa pe masura ce am primit mai multe mesaje de acest gen, mi-am dat seama ca avem de-a face cu un fenomen mult mai complex.

Ti s-a intamplat vreodata sa nu reusesti sa iti convingi copilul ca nu e bine sa loveasca alti copii?

Imi aduc aminte perioada cand baietelul meu avea 5 ani.

Educatoarea ma oprea, aproape in fiecare dupa-amiaza, sa ma intrebe ingrijorata:

“Ce se intampla cu Andrei? Este foarte violent. Se supara si tranteste lucruri sau se ia la bataie cu ceilalti baieti din clasa. Avem déjà cateva plangeri din partea parintilor copiilor care au fost loviti de catre el. Trebuie sa facem ceva sa inceteze!”

Ma simteam ingrozitor de fiecare data cand auzeam asta.

In mintea mea, eram acuzata, judecata si inevitabil declarata vinovata. Ce fel de educatia i-am dat copilului meu? Nu l-am invatat pana acum ca nu e bine sa faca rau altor copii?

Pe de alta parte, instinctul de mama imi spunea ca nu despre asta este vorba.

Ce ar putea fi in sufletul lui? Ce durere are copilul meu, atat de mare, incat nu o poate exprima decat prin violenta?”

Din nefericire, in acea perioada nu stiam lucrurile pe care le stiu acum.

Il intrebam cum ma pricepeam eu mai bine, ce anume il face sa loveasca, insa copilul parea ca nu intelege sau nu aude ce vreau sa ii spun.

Ori de cate ori incercam sa aduc vorba despre acest subiect, raspunsul lui venea, invariabil:

“Lasa-ma!”

Asta era tot ce puteam obtine de la el.

Ii tineam apoi o prelegere despre faptul ca nu e bine sa facem rau altor fiinte, ca daca vrem sa fim respectati, inainte de toate trebuie sa ii respectam noi pe ceilalti si ca orice conflict se poate rezolva si cu vorba buna.

Copilul se uita la mine cu o privire goala, de parca era in alta lume si imi raspundea, la fel de ferm:

“Lasa-ma!”

Pe de alta parte, ma gandeam ca poate nu e atat de grav, pentru ca il vedeam pe sotul meu care nu se ingrijora absolut deloc.

Parea chiar sa il incurajeze.

“Daca vreunul da in tine, nu te lasa. Da si tu!” spunea el cu o usoara mandrie, pentru ca e mult mai bine sa bati decat sa fii batut si un barbat trebuie sa stie sa se apere si sa impuna respect.

Privind din acea perspectiva, recunosc, ii dadeam dreptate.

“Decat sa fie slab si sa fie calcat in picioare de altii, mai bine sa i se stie de frica.” Era mai in siguranta asa.

A mai trecut un an si am mers la scoala si, din pacate, lucrurile s-au complicat si mai tare.

Andrei incepuse sa le loveasca si pe fetele care il deranjau.

Erau déjà trei parinti de fetite care se uitau urat la mine cand mergeam la sedinte. Se facuse pana si un vot in clasa, cu cei mai rai baieti si Andrei era pe locul doi.

A fost chiar simpatic cand mi-a spus asta:

“Stii mami, era cat pe ce sa fiu votat primul cel mai rau baiat din clasa. “

Am inteles atunci ca lucrurile nu se vor rezolva de la sine si ca avem intr-adevar o problema.

Si, ce crezi ca s-a intamplat?

Odata ce am acceptat ca avem o problema am inceput sa vad si motivele pentru care lucrurile se intamplau asa.

In acea perioada familia noastra se destrama.

Tatal lui Andrei plecase de acasa si era multa durere, frica si furie in casa noastra. Incercam din rasputeri sa nu las sa vada copiii toate astea, insa, imi era foarte clar ca nu reuseam.

Certuri, lacrimi, acuzatii, amenintari. Avocati, mediatori, discutii interminabile.

Un peisaj din care cu greu am iesit, noi adultii.

Despre copii, insa, ce pot sa spun?

Siguranta si caldura caminului era un vis frumos ce se destramase intr-o singura noapte.

Cum ar fi putut sa treaca toate astea, fara sa lase urme asupra lor?

De atunci au trecut mai bine de patru ani.

Daca l-ai vedea acum pe Andrei, cu greu ai putea crede ca a fost candva un copil violent.

Vesel, optimist, empatic si gata sa sara oricand in ajutor. Uneori mi se pare chiar ca se gandeste prea mult la binele celorlalti si prea putin la binele lui.

Este acelasi copil, insa are un comportament complet diferit.

Este foarte deschis. Vorbeste mult cu mine si imi spune ce simte. Imi impartaseste fricile lui si ma intreaba ce parere am despre planurile lui.

Si, uneori, mai apare acel “ Lasa-ma!” pe care il auzeam atat de des atunci cand era mic.

Insa acum stiu ca e ceva trecator si ca e doar un mod prin care imi spune ca nu vrea sa vorbeasca despre asta acum. Si nimic mai mult.

Ce am invatat eu din acea perioada a vietii noastre?

  • VIOLENTA ESTE UN STRIGAT DISPERAT DE AJUTOR.
  • Cel care vrea sa se impuna prin forta, in realitate este foarte speriat si daca ar avea curaj, ti-ar spune : “Ajuta-ma! Vreau sa fii alaturi de mine! Nu cred ca ma pot descurca singur!”
  • Daca raspund cu violenta la violenta, nu fac decat sa amplific energia negativa. Un copil care este pedepsit sau batut pentru ca este violent, va deveni si mai violent.
  • Intotdeauna, dar intotdeauna, victima este cea care isi atrage agresorul. Daca nu ar exista oameni cu o atitudine de victima, oameni care sa isi cedeze puterea in fata altora, nu ar mai exista violenta pe acest pamant. (asta a fost una dintre lectiile cele mai grele)
  • In calitate de parinte eu sunt modelul de respect pentru copilul meu. Am invatat sa ma intreb : Il invat eu pe copilul meu ce inseamna respectul, prin atitudinea si vorbele mele? Sau incerc, mai degraba sa ii impun propriile mele credinte si valori, fara sa iau in considerare ceea ce este el?

Acum stiu sa ii privesc cu compasiune pe oamenii autoritari, dominatori, care vor neaparat sa aiba dreptate si sa isi impuna punctul de vedere cu orice prêt.

In realitate sunt speriati si, tot ce pot face este sa ii asigur ca le sunt alaturi si sa nu intru in lupta cu ei.

Dintr-un razboi nu iese nici un invingator, daca stai sa te gandesti putin… nu-i asa?

Pentru noi, ca adulti, lucrurile astea devin evidente dupa ce purtam suficient de multe razboaie, din care iesim atat invingatori cat si invinsi. Insa, pentru copii acest lucru nu este la fel de evident.

De aceea, rolul nostru este SA FIM un permanent exemplu pentru ei si sa le aratam ca au sanse mult mai mari de reusita prin iubire si comuniune decat prin ura, lupta si competitie.

In concluzie, daca te confrunti si tu cu aceasta problema, uite ce iti recomand sa faci:

  • Nu il certa si nu il pedepsi pe copilul tau, pentru comportamentul violent.
  • Arata-i si mai multa iubire si intelegere si, intr-un moment de liniste, afla de ce anume ii este frica.
  • Asigura-l ca ii vei fi intotdeauna aproape si ca este in siguranta, orice s-ar intampla.
  • Fii un permanent exemplu pentru el. Arata-i ce inseamna RESPECTUL, atat pentru el insusi cat si pentru ceilalti, respectandu-te tu pe tine, in primul rand si respectandu-l pe el, ca fiinta unica, speciala si demna de toata iubirea ta.

Si, daca nu stii cum sa pui in aplicare toare astea, aminteste-ti ca poti sa vii la o sedinta de coaching sau poti sa scrii aici despre problema cu care te confrunti.

Solutii exista intotdeauna, daca esti dispus sa accepti ca ai o problema si vrei sa o rezolvi!

Cu drag,

Oana

 

Comments