copiiAzi noapte, in timp ce conduceam pe autostrada am avut o traire foarte puternica pe care o pot sintetiza astfel:

Am inteles ca iubirea adevarata este DOAR neconditionata. Tot ce definim ca fiind iubire în rest, nu e iubire. E orice altceva: Dorinta, nevoie de afectiune, bucurie, curaj, impartasire, nevoie de sens si semnificatie, mandrie, nevoie de protectie, nevoie de siguranta si multe altele.

Condiționarile noastre nu ne permit sa iubim cu adevarat Abia când reușim sa privim peste ele începem sa simțim iubirea.

Ceea ce ne opreste sa intelegem acest lucru este faptul ca ne identificam cu conditionarile noastre.

Pur si simplu credem atat de tare in felul in care vedem  lumea, incat gandul ca ar putea exista si alte variante decat cea pe care o stim nu poate sa apara in mintea noastra. Pur si simplu!

Este nevoie de foarte multa constienta de sine pentru a vedea asta.

Si din pacate nu ne invata nimeni sa fim constienti de gandurile, emotiile si faptele noastre.

Nu exista nici o materie in scoala in care sa invatam sa privim viata cu atentie detasata, pentru a simti ceea ce se afla in spatele tuturor manifestarilor noastre, de orice natura ar fi ele.

Daca am face asta ne-am intelege cu adevarat. Si astfel i-am putea intelege si pe ceilalti oameni.

Am sti cu toata fiinta noastra ca doar de noi insine depinde ceea ce simtim si am avea foarte mare grija la modul cum interpretam evenimentele din viata noastra.

Spun toate aceste lucruri dupa ce am trait zeci de ani cu propriile mele conditionari care m-au facut sa cred ca iubirea aduce mai multa suferinta decat fericire.

E un foarte mare paradox  ceea ce traim daca ne gandim ca atunci cand suntem copii stim foarte bine ce e iubirea.

Nu ne explica nimeni ce inseamna, insa o stim si o simtim cu toata fiinta noastra.

Apoi incep limitarile.

De la parinti, de la bunici, de la educatori si profesori invatam in fiecare clipa ca pentru a fi iubiti, acceptati, sau doar vazuti trebuie sa facem ceva anume sau sa fim intr-un fel anume.

Asa incepe totul.

In scurt timp ajungem sa credem ca nu meritam sa fim iubiti decat atunci cand indeplinim anumite conditii si apoi, pentru ca nu putem oferi altor oameni decat ceea ce este in noi insine, ajungem sa credem ca nu putem iubi pe altii decat daca si ei indeplinesc niste conditii.

Reusim astfel sa punem bazele unei suferinte colective, bazandu-ne pe convingeri false.

Minunat, nu-i asa?

Si cel mai rau lucru care ni se intampla este ca nu devenim constienti de asta decat dupa ce ajungem sa suferim foarte tare si cei pe care ii iubim reusesc “sa ne faca suficient de multe lucruri neacceptabile”.

Macar de ne-am prinde atunci. In ultimul ceas.

Insa noi continuam nebunia.

Cum de pot sa il/o mai iubesc dupa ce mi-a facut atatea?

Astfel ramanem prinsi in capcana, din cauza faptului ca ne judecam pe noi pentru ceea ce simtim.

Genial.

Poveste fara sfarsit, cu efecte sigure.

Rezultatele le vedem in societatea actuala in care rata divorturilor a depasit 50% si oamenii traiesc mai singuri decat au fost vreodata.

Si totusi putem opri acest tipar al suferintei colective. Sunt sigura de asta!

Solutia este la noi. La adultii acestor vremuri. La parintii, bunicii, educatorii si profesorii ce insotesc copiii de astazi.

Este nevoie sa rupem lantul conditionarilor cu care am fost noi crescuti.

Nu e greu. Este chiar foarte simplu. Pentru ca odata ce le vedem, ne dam seama destul de usor ca sunt false.

Insa pentru a putea face asta avem nevoie sa lucram zi de zi cu noi insine.

Vrei sa faci asta pentru tine si pentru copiii tai?

Iata doua lucruri care te pot ajuta:

  • Aminteste-ti cat poti de des sa te intrebi: “Ce simt acum? Si ce gandesc?” – vei ajunge sa iti intelegi mai bine trairile si vei vedea legatura dintre gandurile si emotiile tale.
  • Aminteste-ti ca faptele pe care le fac oamenii sunt in general neutre. Ceea ce iti provoaca suferinta este interpretarea pe care o dai tu evenimentelor din viata ta. Separa faptele de interpretarea pe care o dai acelor fapte. Interpretarea o poti schimba oricand, pentru ca e doar un gand. Un gand ce poate fi schimbat, la fel cum pot fi schimbate toate convingerile pe care le ai in acest moment.

Aceste doua exercitii imi doresc sa ajunga in scoli, in cadrul unei materii obligatorii, care se va numi

CONSTIENTA DE SINE.

Te rog scrie intr-un comentariu al acestui articol care e parerea ta.

Vrei si tu sa existe aceasta materie in clasele I-VIII?

M-as bucura tare mult sa stiu parerea ta.

Multumesc!

Comments