Bine te-am regasit, parinte drag,

Ti-am spus intr-un articol trecut despre metoda dr.Schreber de educare a copilului mic.

Le multumesc tuturor celor care au comentat pe site si celor care mi-au scris sau mi-au spus parerea lor despre aceasta metoda.

Este o bucurie imensa pentru mine ca toate reactiile la aceasta metoda au fost total impotriva ei. Iata doar cateva dintre ele:

“nu mi se pare deloc uman. Nu as aplica aceasta metoda pentru nimic in lume. Copiii sunt fiinte umane care au nevoie de caldura, intelegere si multa dragoste ori aceasta metoda mi se pare foarte rece si inumana.”

“bataie…..in nici un caz”

“Sunt uluita! Nu, nu agreez deloc acest tip de educatie-dresaj. Nu suntem stapanii copiilor, suntem calauzitorii lor prin aceasta lume, partenerii lor de descoperiri.”

“Vai… nici nu vreau sa aud…e groaznic sa cresti asa un copil”

Aceeasi reactie am avut-o si eu si am crezut ca nimic din ce fac nu are legatura cu aceasta metoda.

Asta pana ce copilul meu mi-a spus intr-o zi: ”žnu te mai uita la mine cu privirea aceea“!

Pana in acea zi eram convinsa ca imi cresc copilul in iubire, ca il invat sa fie un om bun, ca il indrum numai catre fapte bune, ca ii vorbesc frumos si ca in felul acesta il invat sa vorbeasca frumos.

Pana in acea zi insa nu am fost atenta niciodata cum il privesc. Habar nu aveam despre ce este vorba, ce era cu “privirea aceea” si de ce nu-i placea copilului. Am inceput sa fiu atenta, ba uneori ma duceam fuga in baie si ma uitam in oglinda, ca sa inteleg ce este in privirea mea si care este “privirea aceea” despre care imi spunea copilul ca nu o vrea.

La scurt timp am citit cercetarile unui neurochirurg – dr.Wilder Penfield – despre cum sunt inregistrate si stocate in creierul nostru informatiile si cum ni le reamintim.

Dintr-odata  am inteles ce era cu “acea privire” si, mai ales, de ce nu ii placea copilului meu.

Am sa-ti spun pe scurt cateva dintre concluziile cercetarilor dr.Penfield:

  1. Creierul nostru functioneaza ca un aparat de inregistrat de mare fidelitate. De la nastere, creierul inregistreaza toate evenimentele din viata noastra, chiar daca pare ca nu ni le reamintim pe toate.
  2. Inregistrarea are loc in mod continuu, evenimentele se inregistreaza unul dupa altul in ordinea in care se petrec.
  3. Alaturi de evenimente si strans legate de acestea, creierul inregistreaza si emotiile asociate cu evenimentele, mai ales acele emotii si senzatii carora le dam atentie.

Am inteles ca “privirea aceea” era o inregistrare veche in mine, ca am invatat-o in copilarie si de aceea nu eram constienta de ea. Era privirea pe care am invatat-o de la mama cand ma adormea la pranz, era privirea cu care imi spunea ca nu ii place cum scriu, era privirea cu care imi transmitea ca ceva nu este in regula cu mine.

Desi imi propusesem sa nu-mi bat copilul, sa nu-i vorbesc urat, sa nu tip la el, nu stiam ca am “acea privire” care lui ii spunea ca mie nu-mi convine ceva la el.

Acela a fost momentul in care  am inceput sa fiu atenta nu doar la ce spun, ci si pe ce ton vorbesc, la ce fac si la ce transmit prin privire.

Copiii, mai ales copiii mici, inregistreaza tot ce este in jurul lor fara sa aiba capacitatea de a analiza, de a corecta sau a respinge.

Daca, de exemplu, parintii se cearta in prejma copilului si nu-i dau atentie, copilul nu poate sa analizeze faptul ca tatal a venit acasa nervos si baut pentru ca tocmai a aflat ca va fi concediat si ca mama era obosita dupa cateva nopti nedormite din cauza unei dureri de masea.

Copilul simte tensiunea dintre mami si tati, adica cele mai importante persoane din viata lui, simte pericol cand parintii tipa unul la altul, simte ca ceva nu este in regula cu el, pentru ca niciunul dintre cei doi nu se uita la el, nu-l mangaie ca de obicei, nu-i zambesc cu dragoste si nu-i vorbesc cu caldura.

Probabil ca, mai tarziu in viata sa, ori de cate ori va auzi doua persoane tipand una la cealalta, va retrai acele sentimente de pericol, de respingere sau ca ceva nu este in regula cu el.

Acei parinti care si-au crescut copiii cu metoda Schreber sau variante ale acesteia (“pe copil sa nu-l pupi niciodata, ca i se suie la cap”) nu aveau cum sa stie ca mai tarziu, ca adulti, copiii lor vor fi foarte usor manipulati de catre toti aceia care ridica tonul la ei sau in preajma lor.

Am inteles ca nu esti de acord cu aceasta metoda si asta este un lucru extraordinar.

Tot ce te invit sa faci incepand de acum este sa fii atent la tonul vocii tale cand ii vorbesti copilului, la gesturile pe care le faci cand ii vorbesti, la felul cum il privesti si la ce vorbesti cu alte persoane in preajma lui.

Adu-ti aminte ca ai in fata ta un aparat de inregistrare care nu se opreste niciodata si ca atentia este abilitatea de baza a unui parinte si merita sa o antrenam in fiecare zi.

 Te imbratisez cu drag,

Zoia

Comments