Ti se intampla si tie sa nu reusesti sa il convingi pe copilul tau sa doarma singur, in camera lui?

Dupa o zi obositoare ai vrea si tu sa ai macar cateva clipe de liniste, noaptea, inainte de culcare, dar, ca un facut, nu reusesti asta aproape niciodata?

Sau, daca se intampla cumva sa iti adormi copilul, si sa il lasi la el in camera, te trezesti noaptea cu el venind langa tine in pat?

Daca toate astea iti suna cunoscute, nu te ingrijora, nu esti singur!

Sunt foarte multi parinti care trec sau au trecut prin asta.

Aceasta perioada va trece si ea, la fel ca multe altele din viata copilului tau, insa, pentru el e foarte important modul in care va trece.

Multor copii le este frica sa doarma singuri in camera.

Unora le e frica de intuneric, altora le e frica de monstrii ce s-ar putea afla sub pat, altii se sperie de umbra pe care o fac pe pereti crengile copacilor batute de vant.

Indiferent de motiv, atunci cand copilului ii este frica trebuie sa iei lucrurile in serios.

De ce?

Pentru ca frica ii distruge copilului tau increderea in sine si sentimentul de siguranta de care are nevoie ca sa creasca, sa exploreze lumea si sa invete.

Pune-te, pentru cateva clipe in locul lui.

Daca el simte frica, nu are nici un sens sa ii spui : “Nu fi prostut”, “Nu-i nimic”, “Nu e nici un monstru”, “Esti mare de-acum, nu ai de ce sa te temi”, “Nu fi papa-lapte” sau orice alta replica prin care sa ii explici ca nu are de ce sa-i fie frica.

De cate ori in viata ta nu ai mai simtit frica, doar pentru ca ti-a spus altcineva ca nu ar trebui sa-ti fie frica?

Copilul tau va simti oricum ceea ce simte, indiferent daca tu ii dai voie sau nu!

Daca ii dai astfel de replici nu faci decat sa il umilesti si sa-i alungi spaimele in adancul sufletului, unde vor continua sa se amplifice in tacere.

Copilul isi va pierde increderea in el si in acelasi timp isi va pierde increderea in tine.

Zilele trecute m-am bucurat foarte tare sa vad cum s-a descurcat o mamica de la workshop-urile noastre, intr-o astfel de situatie.

Are doua fetite: una de 7 ani si una de 3 ani.

Fetitele dorm acum in aceeasi camera, fiecare in patul ei.

Nu a fost asa de la inceput. Au trecut si printr-o perioada mai grea, pentru ca amandoua isi doreau sa fie adormite de mamica lor, si, in mod evident mama nu avea cum sa fie in acelasi timp in pat cu amandoua.

Insa mama a gasit o solutie foarte buna: A cumparat doua paturi, destul de mici ca sa incapa in aceeasi camera si, intre ele a pus un scaun.

Seara, la culcare, mama vine, se aseaza pe scaun, le tine pe fetite de maini (cate o mana pentru fiecare ) si le spune o poveste.

Apoi, le lasa singure, cu o veioza in forma de luna aprinsa, ca sa nu le fie frica de intuneric.

Cu toate acestea i s-a intamplat recent ca fetita cea mica sa vina plangand la ea noaptea.

Ceea ce a facut mama a fost minunat.

S-a dus in camera cu fetitele si a inceput sa rada de formele intunecate care o speriasera pe fetita.

“Nu-i asa ca dulapul ala arata ca un elefant?”

“Si eu cand eram mica ma speriam noaptea de mobila din camera. Aveam impresia ca sunt tot felul de animale.”

Fetitele au intrat in joc si au inceput sa isi imagineze tot felul de animale haioase. S-au distrat si frica a disparut ca prin minune.

Dupa aceea au putut sa o lase pe mami sa mearga la culcare in camera ei.

De ce au putut face asta?

Pentru ca frica a disparut, nu pentru ca mama le-a explicat logic ca nu au de ce sa se teama.

O poveste asemanatoare am citit intr-o carte, despre o mamica care avea doi baieti de 6 si 8 ani.

Ei se speriau foarte des de “fantomele” din pod.

Mama pastra special pentru aceste ocazii, in sifonier, o matura veche.

Cand copiii navaleau in camera ei cu ochii mariti de spaima, ea scotea calm matura din dulap si alerga prin casa, agitand-o ca pe o arma periculoasa si strigand din rasputeri.

Baietii alergau in urma ei, razand vesel, convinsi ca mama lor gonea toate creaturile inspaimantatoare din casa.

E important sa accepti emotiile copilului tau si sa il ajuti sa le depaseasca.

Imi aduc si acum aminte de o intamplare din copilaria mea.

Aveam cam 4 ani si dormeam singura, in camera mea.

M-am trezit intr-o noapte si m-am speriat ingrozitor. Aveam impresia ca in jurul meu sunt tot felul de oameni periculosi.

Am coborat din pat terifiata si am alergat pana in camera parintilor mei.

Am trezit-o pe mama si i-am spus : “Mami, mi-e frica. Te rog apara-ma!”

Mama mi-a facut loc in pat langa ea, m-a strans in brate si m-a linistit. Am adormit in bratele ei, stiind ca sunt in siguranta.

Amintirea acelei intamplari este si acum vie in inima mea. Caldura imbratisarii, iubirea, siguranta, sunt emotii pe care le retraiesc ori de cate ori imi amintesc de acea noapte.

Cum crezi ca ar fi fost daca mama mi-ar fi zis: “Sa te apar? De ce anume? Esti mare de acum, nu ar trebui sa-ti fie frica!”

Iti dai seama cat de frica imi era, daca nu am uitat nici pana acum acea intamplare ?

Crezi ca mi-ar fi trecut frica daca mama ma trimitea inapoi in patul meu?

Nu, eu cred ca nu! Mai tare m-as fi speriat.

Ceea ce vreau eu sa iti spun este faptul ca acceptand fricile copilului tau si ajutandu-l sa si le depaseasca, el nu va mai avea motive sa nu doarma singur in camera lui.

E putin mai greu la inceput, cand e nevoie sa stai de vorba cu el si sa afli de ce anume se teme.

Insa, odata ce ai aflat care este teama, lucrurile devin foarte simple.

  • Ii dai dreptate. Poti sa ii spui ca si tu ai simtit asta cand erai mic. O intamplare din copilaria ta ar ajuta foarte mult.
  • Gasesti o modalitate prin care sa radeti impreuna, dar nu de copil ci de lucrurile de care se teme sau faci ceva care sa il convinga ca ai izgonit toate “lighioanele” pentru totdeauna.

Astfel frica va disparea si copilul va putea dormi singur in camera lui.

Spune-mi, te rog, cum dorm copiii tai?

Daca s-au obisnuit usor sa doarma singuri, spune-ne cum ati reusit sa faceti asta. Poti inspira si alti parinti!

Sau, daca sunt mari si inca dorm cu tine in pat, spune-ne povestea ta, poate mai sunt si alti parinti care au trecut prin aceeasi situatie si iti pot da o idee.

Dupa cum iti spuneam, pana acum nu am intalnit nici un parinte care sa nu fi avut o multime de provocari pe acest subiect!

Te imbratisez cu drag,

Oana

 

Comments