comunicareaCum stai la capitolul comunicare?

Comunicarea aceea sincera si deschisa, plina de iubire si compasiune atat pentru tine cat si pentru celalalt, in care ceri si primesti, cu incredere si respect tot ceea ce ai nevoie?

Astazi iti voi povesti ceva ce iti poate fi de mare ajutor daca nu esti multumit de modul in care reusesti sa transmiti celorlalti ceea ce vrei si simti.

Cred despre mine ca sunt un foarte bun comunicator.

Nu pot spune ca aceasta abilitate a fost punctul meu forte in copilarie. Am fost un copil foarte timid si retras in lumea lui interioara, putin prea matur si serios, care cu greu reusea sa isi stapaneasca emotiile atunci cand avea de spus o poezie sau cand era intrebat ceva de catre educatori, invatatori sau profesori.

Insa ambitia si dorinta de a fi cea mai buna “m-au fortat” sa ies din lumea mea si, la un moment dat in adolescenta, am constatat cu uimire despre mine: “Nu mai sunt timida! Pot vorbi cu usurinta, nu ma mai inrosesc, nu imi mai pierd sirul gandurilor, ba chiar ma simt foarte bine atunci cand sunt ascultata!”

Apoi, datorita multiplelor provocari pe care le-am avut pe plan profesional, am exersat aceasta abilitate si am ajuns sa o practic din ce in ce mai bine. Prezentari in public cu sute de oameni, interviuri de tot felul, sedinte, cursuri, tabere de dezvoltare personala, sedinte de coaching, toate acestea m-au invatat sa transmit cu cat mai mare acuratete ceea ce gandesc.

Cu toate acestea, zilele trecute era cat pe ce sa ma despart de un prieten drag, dintr-un motiv care poate fi incadrat cu foarte mare usurinta la capitolul “Lipsa de Comunicare”.

Intr-o dupa-amiaza, m-am trezit spunandu-i prietenului meu : “ Te rog nu ma mai cauta. Nu imi face bine sa ma intalnesc cu tine.”

Uimirea de pe chipul celuilalt, reactia lui defensiva si suparata, regretul pe care il simteam pentru ca ajunsesem sa simt si sa spun asta, toate erau semne clare ale faptului ca nu reusisem sa comunicam cu adevarat, oricat de buni prieteni credeam ca suntem.

M-am despartit in acea dupa-amiaza de el, convinsa fiind ca asta este singura cale pentru a-mi asigura echilibrul emotional de care aveam nevoie.

Insa, dupa ceva timp, mi-am dat seama ca erau multe alte aspecte ale prieteniei noastre care nu puteau fi incheiate asa, pur si simplu, printr-o retragere sau mai bine zis printr-o respingere reciproca.

L-am sunat si, in timp ce vorbeam a devenit evident pentru amandoi faptul ca nu asta era solutia.

“ Trebuie sa stam de vorba” mi-a spus prietenul meu, iar eu am fost de acord, desi, in mintea mea eu spusesem daca  tot ceea ce simteam si gandeam. Nu mai aveam ce sa mai spun. Nu ne intelegeam unul pe celalalt, faceam lucruri care ne deranjau, asadar ce sens avea sa explicam ceva ce era daca  foarte clar?

Ce crezi ca s-a intamplat?

Discutia pe care am avut-o a schimbat foarte mult modul in care vedeam lucrurile si, mai mult decat atat, a dus prietenia dintre noi la un nivel de profunzime mult mai mare decat fusese pana atunci.

Multe dintre actiunile lui, desi stiam ca nu este bine sa judec oamenii, le intrepretasem ca fiind “lipsite de respect”. Nu ma simteam respectata si apreciata de catre prietenul meu iar comportamentul lui, pe care eu il consideram dual, ma destabiliza foarte tare.

L-am ascultat cu foarte mare atentie in timp ce vorbea si mi-am dat seama inca o data cat de adevarata este afirmatia:

“Atunci cand un om te respinge, este vorba despre el, nu despre tine. Nu este vorba despre cat de gresit, urat sau nepotrivit te-ai comportat tu cu el ci despre modul in care el a interpretat ceea ce tu ai facut.”

Esti de acord cu acest lucru?

Este despre modul in care, fiecare dintre noi reuseste sa separe faptele celorlalti de intrepretarea pe care o da el acelor fapte.

Poate ca ai un prieten care intarzie intotdeauna la intalnirile cu tine. Iar tu interpretezi aceste intarzieri ca fiind lipsa de respect pentru timpul tau sau, mai rau, nesimtire.

Insa, este foarte posibil ca in realitate, ceea ce simte prietenul tau sa fie cu totul si cu totul altceva, iar motivul intarzierii lui sa fie acela ca, inainte de a veni la tine, de fiecare data trebuie sa treaca pe la bunica lui care sta in aceeasi zona si este foarte bolnava. Ea il retine mult mai mult decat estimeaza el, de fiecare data, insa nu poate sa o lase singura decat atunci cand este sigur ca este bine.

“Oamenii fac lucruri. Nu imi fac mie lucruri.” este o alta afirmatie care te poate ajuta sa separi faptele oamenilor din jurul tau de interpretarea pe care o dai tu.

Cat de multe stii despre realitatea din viata celor din jurul tau?

Esti de acord cu mine ca se intampla mult prea des sa interpretezi ceea ce fac ei, fara sa stii in realitate ce s-a intamplat de fapt?

Daca da, aminteste-ti ca asta fac aproape toti oamenii si de aceea sunt atat de multe probleme in comunicare.

Acum stii ca exista o solutie :

  • Separa intotdeauna faptele de interpretarea pe care o dai tu acelor fapte.
  • Analizeaza interpretarea pe care o dai si devino constient de faptul ca acea interpretare este data doar de experienta ta de viata si de convingerile tale.
  • Apoi, intreaba-te cu curiozitate : “ Ce altceva ar putea insemna asta?” sau “ Ce ar putea fi in mintea lui de a putut sa faca ceea ce a facut?”
  • Daca nu reusesti sa gasesti singur un raspuns, intreaba-l pe celalalt si fii deschis pentru a primi cu adevarat ceea ce are celalat de spus.

La un moment dat, pentru ca ii spusesem de multe ori ca nu inteleg tacerea lui, prietenul meu mi-a spus :“Asta a fost dintotdeauna problema mea, in toate relatiile mele. Faptul ca tac.”

Este adevarat. Putem sa gresim si sa credem ca tacerea este o problema in comunicare, insa, in realitate, nu tacerea este cea care provoaca neintelegerile din viata noastra.

Tacerea nu este si nu va fi niciodata o problema in comunicare.

Sa stii sa taci si sa asculti cu adevarat ceea ce are celalalt de spus este o foarte mare calitate. Sa asculti dintr-o stare de maxima prezenta si curiozitate, cu iubire si compasiune, atunci cand celalalt are ceva de spus, este cea mai mare dovada de conectare autentica.

Nu tacerea este cea care ne creeaza probleme, ci energia pe care o transmite amalgamul de ganduri contradictorii ce se nasc in mintea noastra atunci cand tacem. Aceasta energie este perceputa de orice om, chiar si numai la nivel inconstient.

Tacerea, dintr-o stare de pace, liniste si iubire este minunata! Insa, sunt multe alte feluri de a tacea si toate aceste moduri sunt foarte usor interpretate de catre celalalt ca fiind respingere, judecata, nepasare sau abandon.

Astfel, comunicarea devine, din pacate, un dialog al interpretarilor si al senzatiilor sau ranilor pe care le avem in noi.

Cum putem evita asta? Cum putem trece peste nivelul acesta superficial in care interactioneaza doar mastile noastre?

Doar intr-un singur mod.

Alegand autenticitatea si deschiderea si asumandu-ne asa zisa suferinta de care se teme mintea noastra.

“Paradoxul” este ca, atunci cand ne deschidem inima in fata altor oameni, ceea ce obtinem este o foarte mare bucurie si o pace interioara care ne permite sa fim cu adevarat prezenti in viata noastra.

Suferinta de care incercam sa ne ferim nu exista decat in mintea noastra si, doar ea, aceasta frica de suferinta, este cea care sta in calea fericirii noastre si a comunicarii autentice cu cei din jurul nostru.

Am scris acest articol pentru a-ti da un semnal de alarma, in aceasta privinta.

Te provoc acum sa te gandesti la o relatie din viata ta, in care lucrurile nu merg asa cum ti-ai dori.

Ia un pix si o hartie, sau scrie un comentariu la acest articol, in care sa raspunzi la aceste intrebari:

  • Ce simt in legatura cu acea persoana? Care sunt emotiile mele in legatura cu ceea ce face ea?
  • Care sunt interpretarile pe care le dau eu faptelor ?
  • Sunt aceste interpretari adevarate? Le-am verificat, intrebandu-l pe celalalt?

Sunt convinsa ca vei descoperi si tu, ca si mine, ca in realitate, doar ranile tale sunt cele care ti-au afectat aceasta relatie. Nimic altceva.

Cu drag,

Oana

Comments