copaciAstazi am urmarit un discurs inspirational sustinut de Suzanne Simard pe TEDx.

Suzanne a facut cercetari timp de 30 de ani in padurile din Canada, cu scopul de a descoperi modul in care copacii comunica intre ei.

Povestea ei m-a impresionat profund, pentru ca experimentele pe care ea le-a facut au revelat un adevar uimitor.

Padurile sunt mult mai mult decat ne imaginam ca sunt!

Pentru a descoperi asta a provocat anumite conditii vitrege pentru unii copaci si a urmarit evolutia lor in cadrul intregului sistem. Mare i-a fost uimirea sa constate ca arborii “vorbesc” intre ei si se sustin unul pe altul, intr-o retea complexa creata de radacinile lor.

Atunci cand un copac este in suferinta, solicita ajutorul celor din jur si primeste CO2 de la ceilalti arbori prin intermediul radacinilor.

Radacinile creeaza o retea nevazuta in cadrul careia fiecare copac are un rol bine definit. Unii copaci mai puternici si mai sanatosi sunt noduri importante in retea si sustin o zona intreaga. Sunt ca niste “mame” care au grija ca toti cei din preajma lor sa fie bine.

Atunci cand mama imbatraneste si nu ii mai poate sustine pe ceilalti, locul ei este preluat de alt copac din retea, iar ea este ajutata la randul ei de catre ceilalti, pentru a ramane in viata.

Copacii nu sunt singurele fiinte care traiesc astfel pe acest Pamant. Atunci cand ne uitam cu atentie in natura descoperim ca tiparul dupa care este conceputa Viata este acela de COOPERARE.

Cooperare si comunicare la un nivel mult mai profund decat ceea ce putem vedea cu ochii nostri.

Apoi am cazut pe ganduri.

Cand, cum si de ce am pierdut noi, oamenii, acest tipar?

Cum am ajuns sa ne luptam unii cu altii si sa privim lumea care ne inconjoara ca pe un loc primejdios, in care trebuie neaparat sa ne demonstram superioritatea pentru a supravietui?

M-am trezit imediat si mi-am spus:

“Intrebarile astea nu te ajuta deloc, Oana! Ce sens are sa te intrebi asta? Mai bine schimba perspectiva.”

Sunt foarte recunoscatoare starii mele de prezenta constienta. Si intelegerii faptului ca pot alege oricand perspectiva din care vad lucrurile. :)

Asadar, am ales sa ma uit din alt loc. Si atunci am inteles ca, daca in noi este ADN-ul oricarei fiinte de pe acest Pamant, tiparul COOPERARII este si in noi.

Si noi, oamenii, traim in acelasi tip de retea ca si copacii, numai ca nu suntem toti constienti de asta.

Aceia dintre noi care au trecut prin suferinta si s-au vindecat au “radacini” puternice.

Suferinta i-a trezit si i-a dus intr-o anumita vibratie care le permite acum sa ii sustina pe cei de langa ei cu iubire si compasiune. Pentru ca iubirea si compasiunea sunt pentru noi, oamenii la fel cum este CO2-ul pentru copaci.

Nu putem trai fara ele.

De aceea, atunci cand nu le avem in noi insine, intregul sistem ne sustine. Primim tot ce avem nevoie de la cei din jurul nostru, fie ca stim asta, fie ca nu stim.

Atata doar, ca uneori nu vrem sa primim. Ne separam de ceilalti si astfel murim.

Privind in viata mea am vazut cu mare claritate modul in care am fost sustinuta pentru ca mai apoi sa ii pot sustine pe altii.

Am vazut rolul fiecarui om din viata mea si am inteles ca nu suntem cu nimic diferiti de copacii din padure.

Aparent ne luptam pentru ca lumina sa ne atinga frunzele.

Insa, daca unul dintre noi nu a reusit sa ajunga la lumina si este inca viu pe acest Pamant, inseamna ca a fost sustinut de catre ceilalti.

Intelegerea acestui fapt mi-a adus o stare de liniste plina de smerenie si recunostinta.

Totul este perfect exact asa cum este.

 Mintea mea nu s-a lasat prea usor insa si a continuat cu intrebarile, dandu-se importanta.

“Si care este rolul meu in acest sistem???”

“Sistemul tinde dintotdeauna catre echilibru.” m-am trezit raspunzand.

Atata timp cat am energie si iubire de oferit, sunt un nod in retea. Insa nu e cazul sa ma dau prea importanta si sa pun prea multa presiune pe mine. Ca mine sunt multe alte milioane de noduri care pot prelua rolul meu, in cazul in care am nevoie de o mica pauza.

Atunci cand ma incarc din nou cu mai multa energie decat am nevoie pentru mine, pot oferi din nou si imi doresc sa fac asta o perioada cat mai mare de timp, pentru ca e minunat!

Pe de alta parte, atunci cand nu voi mai putea face asta, stiu sigur ca voi fi sustinuta atat cat imi este dat sa traiesc pe acest Pamant.

Pentru ca asta e Viata! Asa a fost creata, pentru mine si pentru toate fiintele de pe acest Pamant!

Comments