cand viata e prea greaTi se intampla uneori sa simti ca pur si simplu nu mai poti?

Ca viata ta e grea, cu prea multe incercari si oricat de mult te-ai stradui nu reusesti sa ajungi la liman?

Aceasta stare imi este foarte cunoscuta.  Am trait-o de zeci de ori in viata mea, in situatii de tot felul si cu toate ca nu vedeam nici o solutie, spre marea mea uimire, de fiecare data am reusit sa merg mai departe.

De aceea vreau sa impartasesc cu tine astazi, ceea ce am invatat din acele clipe. Sunt cateva lucruri care te-ar putea scapa de multa durere si ti-ar putea aduce linistea pe care o doresti in viata ta.

Voi incepe cu o mica poveste.

Astazi fiica mea implineste 18 ani. Aproape ca nu imi vine sa cred. In fata mea se deruleaza anii traiti impreuna si, indiferent cat de grele au fost unele clipe, tot ceea ce simt acum este iubire si o bucurie imensa.

Amintirile vin una dupa alta, cu o viteza de nedescris.

Nasterea a fost o experienta foarte grea, atat pentru mine cat si pentru ea. O trezire la o realitate dura, in care greselile medicilor puteau sa ne coste viata. Durerea si frica pe care le-am trait in acele zile sunt greu de inteles si acceptat pentru vremurile de astazi. Slava cerului ca acum se fac ecografii inainte de nastere si atat mamele cat si copiii sunt feriti de astfel de traume.

Clipa dupa clipa, an dupa an, privesc povestea vietii noastre si sunt foarte recunoscatoare pentru tot ce am trait impreuna. Si iata-ne ajunse aici. 18 ani. Daca ma intrebi cand au trecut acesti ani, nu stiu sa iti raspund, insa pot sa iti povestesc cu foarte mare exactitate fiecare clipa masurata in batai de inima.

Asadar, dupa cum iti poti imagina, de dimineata m-am trezit usor melancolica si cu tendinta de a trai in trecut, depanand amintiri si emotii de tot felul. Mai ales pentru ca nu sunt alaturi de ea astazi, desi mi-am dorit foarte mult sa fie posibil acest lucru.

De aceea, pentru a mai varia putin atmosfera, m-am hotarat sa ma duc o ora la sport. Daca citesti de mai mult timp articolele mele stii ca merg destul de des la o sala de sport, iar cycling-ul este sportul meu preferat.

Zis si facut!

Am inceput ora in forta, cu multa energie si bucurie pentru ca  imi place sa pedalez in ritmul muzicii. Pe masura ce melodiile treceau ritmul crestea iar instructorul ne spunea sa marim rezistenta. Urcam. Transpiram si ma lasam dusa de ritm, aproape fara sa imi dau seama ca la fiecare melodie efortul era din ce in ce mai mare.

La un moment dat, insa, am simtit ca nu mai pot. Cu toate astea am continuat sa pedalez, complet cufundata in interiorul meu. “Inca putin!”

Ca prin ceata il vad pe antrenor cum se coboara de pe bicicleta si se aseaza in fata mea.

Se uita fix in ochii mei si, plin de blandete si intelegere, imi spune:

“DACA E PREA GREU, SLABESTE REZISTENTA.”

Vrei sa stii ce am simtit in acea clipa?

A fost de parca as fi inteles dintr-o data toate clipele grele din viata mea.

De fiecare data, dar de fiecare data cand am simtit ca nu mai pot, s-a intamplat la fel: Rezistenta mea la ceea ce se intampla in acea clipa era foarte mare.

Poate ca treceam printr-un moment dificil la firma, nu puteam accepta un esec si asta ma facea sa muncesc si mai mult si cu mai multa indarjire.

Poate ca simteam ca relatia cu barbatul pe care il iubeam se duce, nu voiam sa o pierd si asta ma impingea sa trec peste mine si sa fac lucruri care erau complet impotriva mea.

Poate nu acceptam o schimbare, pentru ca nu semana cu nici unul dintre planurile mele si atunci faceam eforturi supraomenesti “sa readuc lucrurile la normal”.

Sau poate nasteam. Si pentru ca durerea era prea mare, iar oamenii din jurul meu se agitau speriati, intregul meu corp  s-a opus unui proces care, in mod normal, poate decurge foarte natural si firesc.

Noroc ca atunci cand corpul fizic cedeaza, „altcineva” mult mai puternic preia controlul, elimina tensiunea acumulata prin rezistenta si reface echilibrul.

Cat de simplu imi pare acum!

Slabeste rezistenta. Rezistenta pe care o ai tu fata  de evenimentele  care se intampla in viata ta.

“Si cum sa fac asta, Oana? Tu ai reusit, sau imi spui povesti si constientizari frumoase, dar imposibil de pus in practica?”, mi-ai putea spune tu.

Partea frumoasa a unei constientizari este aceea ca vine intotdeauna insotita de o intelegere profunda. O lamurire a tururor experientelor nerezolvate din trecut si o clarificare a situatiilor in care lucrurile au mers bine, desi nu ai inteles atunci cum de s-a intamplat asta.

Gandeste-te putin la rezistenta.

Suntem tentati sa credem ca exista evenimente care se intampla in exteriorul nostru, independent de vointa noastra si noi nu participam cu nimic la crearea lor. Cu toate astea, daca privim mai atenti lucrurile, observam ca suntem direct raspunzatori de tot ceea ce traim.

Uite, sa luam cazul bicicletei. Rezistenta era intr-un buton rosu, invartit la maxim. Cu toata fiinta mea ma chinuiam sa ma descurc cu acea greutate, pierduta intr-un dialog interior in care imi spuneam ca pot sa merg mai departe.

Daca te consideri un om plin de vointa, intelegi ce vreau sa spun. Esti si tu obisnuit sa tragi de tine pana la ultima picatura de vlaga, spunand in mintea ta : “POT! Stiu sigur ca pot!” Si este foarte bine ca faci asta. O vointa puternica si exersata este unul dintre cele mai mari atuuri pe care le are un om in aceasta viata. Cu toate astea exista ceva ce le scapa oamenilor care sunt obisnuiti sa faca totul doar prin vointa personala: Atunci cand te pierzi in dialogul tau interior de incurajare, te deconectezi de toti ceilalti, efortul devine din ce in ce mai greu de sustinut, bucuria dispare si pana la urma cedezi.

Cine a hotarat cat de mult sa fie strans butonul?

Eu, in cazul bicicletei si in cazul tuturor momentelor grele din viata mea. TU, in cazul tuturor greutatilor din viata ta.

Contactul vizual cu antrenorul a fost cel care m-a trezit astazi. M-a readus din lumea mea interioara si mi-a amintit unde eram si ce faceam. Si care era scopul pentru care eram acolo.

Venisem sa ma bucur de o ora de pedalat. Si fara sa imi dau seama transformasem asta intr-o lupta pe viata si pe moarte cu limitele mele si indarjirea pusese stapanire pe mine.

Am slabit rezistenta, am putut sa ii privesc din nou pe cei din jurul meu si m-am conectat la energia grupului de oameni cu care pedalam.

In cateva secunde mi-a revenit BUCURIA DE A TRAI si corpul meu a fost invadat de foarte multa energie.

Asadar, in momentele grele din viata ta, iti propun sa fii atent la:

  • rezistenta pe care o opui evenimentelor
  • standardele pe care ti le impui singur
  • cat de conectat sau deconectat esti de cei din jurul tau

Momentul cand e cazul sa slabesti rezistenta va deveni foarte clar, atunci cand vei fi constient de toate astea.

Si ar mai fi ceva. Ceva foarte frumos, care iti poate transforma complet intreaga experienta.

Imagineaza-ti ca pana la finalul orei de cycling am ajuns din nou sa strang butonul rosu pana la capat, insa, de data asta am fost plina de energie si bucurie si simteam ca pot sa pedalez ore in sir fara sa ma opresc.

Ce a facut diferenta?

Faptul ca m-am conectat cu oamenii din jurul meu.

Asa e si in viata, daca stai bine si te gandesti, nu-i asa? Sinergia care se creaza atunci cand mai multi oameni merg impreuna cu bucurie catre un tel comun, poate muta muntii din loc si poate sparge toate limitele, de orice natura ar fi ele.

Asadar, atunci cand simti ca nu mai poti si ca viata ta e mult prea grea, tot ce ai de facut este:

  • sa te abandonezi vietii si sa renunti la rezistenta pe care o opui evenimentelor
  • sa te conectezi cu oameni care au aceleasi visuri ca tine
  • sa fii prezent, cu cat mai putin dialog interior, pentru a simti din nou BUCURIA DE A TRAI

Ce parere ai? Crezi ca functioneaza?

Eu sunt sigura ca functioneaza si m-as bucura foarte tare daca ai impartasi cu noi succesul pe care l-ai avut aplicand acesti pasi.

Te imbratisez cu drag,

Oana

Comments