respect

Conform statisticilor, una dintre cele mai mari probleme a relatiilor de cuplu este lipsa respectului dintre parteneri.

Stiai asta?

Desi la nivel constient cei mai multi dintre noi afirmam ca ii respectam pe ceilalti oameni, realitatea ne arata faptul ca ne inselam atunci cand facem aceasta declaratie.

Exista o mare scapare in modul in care ne crestem copiii si aceasta scapare are pretul fericirii multor generatii  trecute si prezente. Sa speram ca nu si viitoare.

Despre aceasta scapare vreau sa iti vorbesc astazi si voi incepe cu o mica povestioara spusa de Osho, in cartea “Faima, bogatie si ambitie”.

<<Un maestru Zen a fost intrebat de un profesor universitar care venise sa-l vada:

“De ce nu sunt ca tine? De ce nu sunt tacut ca tine, de ce nu sunt intelept ca tine? Asta e dorinta mea.”

Maestrul a zis:

“Asteapta. Stai in tacere. Fii atent la mine si fii atent la tine. Iar dupa ce vor fi plecat toti ceilalti, daca intrebarea ta inca va mai persista, iti voi raspunde.”

Ziua intreaga s-au perindat oameni pe-acolo, discipolii puneau intrebari, iar profesorul incepea sa nu mai aiba astampar – pierdea vremea.  Insa omul acesta ii spusese ca putea sa-i puna din nou intrebarea abia dupa ce vor fi plecat toti ceilalti.

In cele din urma a venit si seara si n-a mai ramas nimeni.

Profesorul a zis:

“M-am saturat. Am asteptat cat a fost ziua de lunga. Cum ramane cu intrebarea mea?”

Rasarea luna  – era noapte cu luna plina – si maestrul a zis: “N-ai primit inca raspunsul?”

“Pai nu mi-ai raspuns!”

Maestrul a ras.

“Am raspuns multor oameni, toata ziua. Daca ai fi fost atent, ai fi inteles. Dar hai sa iesim. Hai sa mergem in gradina, e luna plina si e o noapte minunata.”

Cand au iesit, maestrul i-a zis:

“Uita-te la chiparosul asta”  si i-a aratat un chiparos mare, inaltandu-se semet, aproape ajungand pana la luna. Luna era impletita in ramurile lui.

“Si uita-te la arbustul asta micut.”

“Despre ce vorbesti? Ai uitat ce te-am intrebat?” a zis profesorul.

“Iti raspund la intrebare. Arbustul si chiparosul traiesc de ani de zile in gradina mea. N-am auzit niciodata ca arbustul sa-l intrebe pe chiparos  <<De ce nu sunt si eu ca tine?>> si n-am auzit chiparosul intreband arbustul <<De ce nu sunt si eu ca tine?>>. Chiparosul e chiparos si arbustul e arbust. Amandoi sunt fericiti sa fie ei insisi.”

Eu sunt eu, tu esti tu. Comparatia este cea care aduce conflictul. Comparatia aduce ambitia, comparatia aduce imitarea.

Daca intrebi: “Eu de ce nu sunt ca tine?”, atunci vei incepe sa te straduiesti sa fii ca mine, iar aceea va fi ruinarea intregii tale vieti.

Vei deveni un imitator, o copie la indigo.

IAR CAND ESTI UN IMITATOR ITI PIERZI TOT RESPECTUL FATA DE TINE.

Foarte rar intalnesti un om care se respecta pe sine.

De ce se intampla atat de rar?

De ce nu exista respect fata de viata – fata de propria ta viata?

Iar daca nu o ai fata de propria ta viata, cum ai putea-o avea fata de altii?

Daca nu-ti respecti propria ta fiinta, cum ai putea respecta tufa de trandafiri si chiparosul si luna si oamenii? Cum poti sa-ti respecti maestrul, tatal, mama, prietenul, sotia, sotul?

Cum poti sa-ti respecti copiii, daca tu nu te respecti pe tine?

Si foarte rar intalnesti pe cineva care sa se respecte pe sine.

De ce atat de rar?

Fiindca ai fost invatat ca trebuie sa imiti. Din copilarie ti s-a spus sa devii precum Hristos sau Budha. Dar de ce?

Existenta nu se repeta niciodata. Dar voi ati fost invatati mereu sa deveniti altcineva.

“Uite ce bine invata fiul vecinului. Cat de inteligent e. ”

“Uite ce gratios merge fata aceea. Fii ca ea!”

Ai fost invatat sa fii ca altcineva. Nimeni nu ti-a spus sa fii tu insuti si sa-ti respecti fiinta. Ea e un dar.

ESTI SPECIAL PENTRU CA NUMAI TU ESTI ASA CA TINE.

Special, dar nu prin comparatie cu cineva, special pur si simplu, asa cum esti.

A te respecta pe tine nu are nimic de-a face cu ego-ul. A te respecta pe tine inseamna a respecta creatorul, fiindca tu nu esti decat o pictura. O pictura divina. Respectand pictura, respecti pictorul.>>

Foarte interesant punct de vedere.

Vom ajunge cu adevarat sa ne respectam unii pe altii doar atunci cand ne vom respecta pe noi insine, ca fiinte unice si speciale.

Abia dupa aceea vom putea sa ne sustinem copiii sa isi descopere unicitatea si darurile pe care doar ei le au, intr-o combinatie ce nu exista decat in ei insisi.

Ce face sistemul actual de invatamant?

Stii prea bine! Ai trecut si tu pe acolo.

Distruge unicitatea si niveleaza oamenii, din dorinta de a-i incadra intr-un tipar ce parea functional acum o suta de ani.

Asta inseamna ca rolul nostru, al parintilor este mai important decat a fost vreodata!

Fericirea copiilor nostri depinde de cat de constienti suntem noi de asta.

Copiii nostri au nevoie sa ii invatam respectul.

Respectul pentru propria lor fiinta si pentru toata aceasta minunata existenta.

Avem o mare responsabilitate.

Cu toate astea, ce facem noi?

Demonstram lipsa de respect in fiecare zi. Atat pentru noi insine, cat si pentru cei din jurul nostru.

O fetita care a crescut intr-o familie in care tatal a fost autoritar si nu si-a respectat sotia, va avea foarte mari probleme la maturitate. Nu va putea respecta barbatii dar nu-si va da seama de acest lucru la nivel constient.

Ea se va trezi in relatii in care se va simti abuzata sau tradata si se va intreba : “Cum as putea respecta un barbat care face ceea ce face el?”

Va fi nevoita sa treaca prin multa suferinta pana va intelege, daca va intelege vreodata, ca nu si-a respectat partenerul inca de la inceputul relatiei lor.

Cum putem fi oare atat de orbi?

Ne ducem copiii la cursuri de tot felul. Balet, pictura, muzica, dans, karate, innot, engleza, matematica, japoneza.

Insa nu ii invatam lucruri elementare care sa le asigure fericirea in viata.

Toate cursurile sunt utile. Nimic de zis.

Este extraordinar faptul ca vrem sa avem copii cat mai bine pregatiti si ca vrem sa ii ajutam sa isi descopere talentele.

Insa cum de uitam exact esentialul?

Se intampla asta oare pentru ca ii comparam cu ceilalti?

Pentru ca e la moda sa faca pregatire la matematica, romana si engleza inca din clasa a II-a?

Eu cred ca DA, si recunosc: Sunt suparata. Si obosita.

Respect deciziile fiecaruia dintre noi si inteleg motivele pentru care sistemul de invatamant este acum in colaps.

In egala masura nu mai stiu ce sa spun si ce sa fac pentru a trage un semnal de alarma.

Cursurile de dezvoltare personala nu sunt un moft. Sunt o necesitate!

Stiu ca aceasta afirmatie este adevarata, din sutele de exemple pe care le-am avut in ultimii patru ani de cand lucrez cu parintii si copiii.

In astfel de cursuri descoperim tiparele nocive din viata noastra si invatam cum ne putem schimba convingerile care ne-au limitat pana acum.

In astfel de cursuri traim si experimentam lucruri simple, cum ar fi RESPECTUL, INCREDEREA, CONSTIENTA, ATENTIA si PREZENTA si descoperim ce ne-a impiedicat pana acum sa fim fericiti.

Putem invata altfel?

Parerea mea este ca nu. In societatea actuala, NU.

Stiu ca foarte multa nefericire, frustrare si tensiune ar disparea din viata ta si a celor dragi tie, daca ai fi curios sa vezi ce se intampla la cursurile de dezvoltare personala.

Cu toate astea, observ ca oamenii vin la astfel de cursuri abia atunci cand simt ca nu mai pot si cand au deja probleme foarte mari.

Un divort, o boala foarte grava, pierderea cuiva drag par sa fie declansatorii pentru schimbare.

SE POATE SI MAI LIN. SUFERINTA NU E NECESARA.

Am inteles acest lucru de curand si sunt foarte fericita!

De aceea, te rog din tot sufletul meu sa ma ajuti, pentru ca sunt intr-un mare impas.

Spune-mi, intr-un comentariu la acest articol, ce anume ai nevoie sa stii despre ceea ce se intampla la cursurile mele, sau la oricare alt curs de dezvoltare personala.

Multumesc!

Cu drag,

Oana

Comments