Feb 042013
 
 

Nik_HalikGhici ce mi s-a intamplat ieri?

E foarte interesant cum se intampla lucrurile in ultimul timp in viata mea.

Aproape ca nu mai are sens sa imi fac planuri, pentru ca, imediat ce imi fac un plan, “Dumnezeu rade de mine” si schimba complet intregul context, astfel incat planul sa devina inutil sau chiar hilar.

Am trecut prin tot felul de faze. La inceput, pana sa ma obisnuiesc cu toate astea, eram cuprinsa de mirare, furie, enervare si neputiinta. Incet, incet am inceput sa ma amuz pe seama mea, pentru ca mai apoi sa ajung sa accept faptul ca nu pot controla nimic si sa ma impac cu acest lucru.

M-am certat cu Dumnezeu, l-am  intrebat  de sute de ori ce anume vrea de la mine, am plans si am implorat, am cercetat si am analizat, am pus intrebari, am primit sau nu am primit raspunsuri, pana la un moment dat cand am cedat si am acceptat faptul ca iluzia controlului nu mai este pentru mine.

Am trecut de acea etapa. Si nu ma mai pot intoarce la ea.

Si de atunci… plutesc… intr-o lume plina de oportunitati infinite!

Acum cateva zile, de exemplu, am fost la un workshop extraordinar de bun despre cum putem gasi un echilibru intre cele 4 mari domenii ale vietii noastre: fizic, mental, emotional si spiritual.

In cadrul workshop-ului am scris obiective pe toate cele 4 domenii si am stabilit pasi clari de actiune pentru perioada urmatoare.

Eram foarte incantata de ceea ce facusem! Aveam o perioada de cateva luni in care STIAM FOARTE CLAR CE AM DE FACUT.

La sfarsitul workshop-ului, Romeo, trainerul, ne-a intins un set de carduri din care sa extragem fiecare cate unul. Nu stiu daca esti familiarizat cu cardurile de la Louise Hay – sunt niste carticele patrate, colorate, cu imagini frumoase, care au mesaje foarte dragute si profunde.

Ce crezi ca scria pe cardul meu?

“Renunt la toate asteptarile. Curg libera si plina de iubire impreuna cu Viata. “

Ha! Si asta dupa ce lucrasem 3 ore la obiectivele personale!

Am zambit atunci si i-am spus lui Dumnezeu: “OK! Tu stii mai bine decat mine ce este cel mai bine pentru mine. Fie cum zici tu!”

Am plecat de la workshop cu o senzatie foarte faina de impacare si incredere.

Orice ar fi si orice as face, sunt bine!

Si… cum iti spuneam, desi pentru ieri aveam planificata o intalnire de 3 ore in mijlocul zilei, cu o seara inainte am primit un telefon de la o buna prietena  care imi spunea ca ar fi bine sa ajung la un seminar, neaparat!

Si astfel planurile s-au schimbat si l-am intalnit pe Nik Halik.

Nu stiu daca ai auzit de el.

Nik Halik este multimilionar. Este primul cosmonaut privat, fondatorul unor corporatii internationale, un om cu o energie fantastica si care a facut o multime de lucruri iesite din comun.

A fost vedeta rock, a dormit in interiorul unei piramide, a fost in spatiu, a calatorit in 150 de tari, a urcat pe Himalaya si multe alte intamplari care mai de care mai fantastice.

Ceea ce vreau sa iti spun acum, este despre ceva ce Nik Halik a povestit si care, in mod cu totul si cu totul “intamplator” este foarte legat de seria de articole despre puterea cuvintelor, pe care am inceput-o saptamana trecuta.

Cand era copil, fiind bolnav de astm, Nik statea foarte mult in casa si se uita pe geam la ceilalti copii care se jucau cu rolele sau cu skate-board-urile.

Isi dorea tare mult sa fie si el “normal” si sa poata face ceea ce faceau ceilalti copii. Insa, pentru ca boala nu ii permitea sa faca prea multe, s-a apucat de citit.

La 8 ani citise intreaga enciclopedie Britanica si Aventurile lui Tintin.

Sub influenta acestor carti minunate, Nik a scris apoi, 10 obiective pe care voia sa le indeplineasca in aceasta viata.

Intre ele erau: Sa fie o vedeta rock, sa fie milionar, sa fie astronaut, sa calce pe Luna, sa calatoreasca in peste 100 de tari, sa locuiasca in cosmos.

Astfel de obiective isi poate pune doar un copil, pentru ca are mintea si inima deschise, nu e inca dezarmat si dezamagit, nu e corupt de sistem si redus la tacere.

Nik radea in timp ce ne citea obiectivele. 8 din 10 erau indeplinite.  A mai ramas doar sa isi faca o casa in spatiu si sa calce pe Luna.

“Sa nu cresteti niciodata! E o capcana!!!”

“Sistemul nu face decat sa creasca oi, care sa plateasca taxe, sa iasa la pensie si sa moara la cel mult 10 ani dupa pensionare.”

“Nu renuntati niciodata la visurile voastre. Pentru ca in acea clipa incepeti sa muriti!”

“Priviti in jurul vostru! Oamenii mor la 20 de ani si sunt ingropati la 75!”

“Adultul creativ este copilul care a supravietuit!”

Intreaga lui fiinta vibra cand spunea aceste cuvinte iar eu simteam adevarul din vorbele lui pana in adancul sufletului meu!

Acum inteleg de ce era bine sa renunt la toate asteptarile mele.

Pentru ca erau limitate! Pentru ca imi propusesem sa obtin doar ceea ce credeam ca as putea obtine!

DA!

Viata se termina atunci cand renuntam la visurile noastre, cand copilul din noi moare si ne lasam inrobiti de un sistem care ne convinge ca NU PUTEM, NU MERITAM sau NU E POSIBIL ceea ce ne dorim.

E foarte greu sa vezi asta atunci cand esti in interiorul sistemului!

De aceea viata multora dintre noi nu este cea pe care am visat-o, poate, in copilarie.

 A fost asa, pana acum! Putem schimba asta! Putem sa ne schimbam convingerile care ne-au limitat!

E drept insa ca nu e tocmai usor… mai ales atunci cand suntem blocati in interiorul zonei de confort.

Dar viata copiilor nostri nu are de ce sa fie la fel ca a noastra!

Ii putem lasa pe copiii nostri sa viseze. Ii putem ajuta sa ramana in continuare copii.

Putem filtra informatiile care vin catre ei astfel incat sa nu fie limitati in nici un fel.

Si, pentru ca tot vorbim despre filtre, un astfel de filtru este cel al cuvintelor pe care le folosim cand vorbim cu copiii nostri.

Nik a scris o lista de cuvinte – expresii, pe care ne-a recomandat sa le excludem complet din vocabularul nostru.

Uite lista lui Nik:

NU POT

INCERC

SPER ( in biserici sunt milioane de oameni saraci, si cand spun saracie nu ma refer doar la bani, care se roaga si spera, dar care nu au ceea ce isi doresc pentru ca NU ACTIONEAZA)

INTR-O ZI (speranta fara termen definit)

IMI DORESC ( e ca si cum astept sa imi indeplineasca altcineva dorinta)

CERUL ESTE LIMITA ( cine spune? de ce sa fie cerul limita?)

Eu as mai adauga:

NU MERIT

NU E POSIBIL

TREBUIE

Da-i copilului tau sansa sa traiasca o viata de vis!

Ce sa faci pentru asta?

  • Ajuta-l sa isi faca un Vision Board – un panou cu visuri. Lasa-l sa puna in el cele mai nebunesti visuri si nu care cumva sa ii spui ca nu e posibil ceea ce isi doreste.
  • Filtreaza toate informatiile care vin catre el si ai grija sa elimini tot ce ii scade increderea in el.

 

Poate deveni si el un alt Nik, daca ai grija sa nu ii fie taiate aripile!

SUCCES!!!

Cu drag,

Oana

PS: M-as bucura tare mult sa imi scrii si sa imi spui care sunt visurile copilului tau! Te rog impartaseste cu mine aceasta bucurie!

MULTUMESC!

  

Comments

 Posted by at 4:02 pm

  9 Responses to “Puterea cuvintelor ( partea a II-a)”

  1. Ziua mea tocmai a devenit mai frumoasa. Multumesc.

  2. Draga Mirela,

    Ziua mea a devenit MINUNATA in clipa in care am primit mesajul tau!!! MULTUMESC!!!

    Cu drag,

    Oana

  3. Wow!!!!
    Draga Oana, deja sunt in al 9-lea cer!!! (daca asta e ultimul … :) ) … Sincer, m-a emotionat articolul tau … Chiar nu imi vine sa cred ca astfel de lucruri se pot intampla intr-o viata de om … Intr-adevar suntem atat de limitati de viata de zi cu zi incat uitam de vise, dorinte din copilarie, etc. …. Eu, de exemplu, imi aduc aminte ca imi doream tare mult cand eram copil sa fiu balerina. Bineinteles ca nici macar un curs de dans nu am facut la vremea aceea, daramite sa fiu balerina … Acum ma gandesc cu lacrimi in ochi ca poate viata mea ar fi fost alta daca mi-as fi urmat visul si daca parintii mei m-ar fi luat in serios … Articolul tau ma face sa devin si mai atenta cu fetita mea, cu dorintele ei, cu visurile ei, si chiar am de gand sa pun in aplicare acel “Vision Board” … sunt tare curioasa sa vad ce va pune fiica mea pe el … :) )
    Iar cuvintele de mai sus, SUNT deja istorie pentru mine si fetita mea (incepand din secunda in care dau click pe SEND).
    Te imbratisez cu drag si nu am suficiente cuvinte de multumire pentru ceea ce faci!
    Te pup,
    Bianca

    • Draga Bianca,

      Si eu mi-am dorit sa fiu balerina! Am facut cativa ani de balet, dupa care nu am mai putut face fata lectiilor si am renuntat… Foarte rau imi pare!

      Dar…Asta e!

      ACUM putem incepe sa visam din nou!

      Chiar daca nu mai putem fi balerine, putem merge la o scoala de dans si sa dansam!

      Pentru ca sufletul meu simte bucuria dansului in orice dans, nu numai in balet.

      Al tau nu?

      Si… De-abia astept sa vad Vision Board-ul fetitei tale!!!

      Cu drag,

      Oana

  4. Cu ceva timp in urma spuneam “imi doresc sa…” Acum, eu spun “vreau sa dansez salsa” … si voi dansa! Te pup Oana

    • Asa este!

      VREAU este mult mai puternic decat IMI DORESC.

      Mai bun decat VREAU este, pur si simplu : DANSEZ SALSA!

      Pentru ca mesajul pe care il transmiti subconstientului tau, atunci cand spui VREAU este acesta :
      ” Experimentez starea si trairea de A VREA”

      Pe cand tu vrei sa experimentezi trairea de a dansa, nu?

      Adreseaza-te subconstientului tau folosind VERBE DE ACTIUNE LA TIMPUL PREZENT.

      Efectul va fi mult mai rapid! :)

      te pup!!!!!

  5. Draga Oana,

    cu acest articol m-ai atins in inima! Stii motivul? Copilul meu vrea sa devina cosmonaut sa zboare in spatiu!

    E atat de scump! Are 6 ani!

    El asa imi spune: vreau sa calatoresc prin Univers! Si am sa te iau si pe tine! :) )

    Asadar, ca sa-si implineasca visul, ori devine cosmonaut, ori ca Nik Halik! Sau cine stie… pana creste el, posibilitatile vor fi nenumarate! :) )))

    Cu drag,
    Cristina

    • Super Cristina!!!

      Asa e, posibilitatile sunt nenumarate si nelimitate.

      Va pup, pe tine si pe micul cosmonaut!!!

      Cu drag,

      Oana

  6. Buna, Oana!
    Sunt nou-venita in randurile celor care iti apreciaza articolele si tin sa iti spun ca inghit, avida, fiecare cuvintel!
    Baietelul meu – 3 ani si 9 luni – face deseori afirmatia, foarte sigur pe el, ca va conduce o ‘mocicicleta’ cand va fi mare si ne va plimba si pe mine si pe tati pe mocicicleta lui, ba, mai mult, si pe buni si pe tataia :) )
    Si eu, si taticul lui ne-am dorit in adolescenta un ‘motor’; cand ne-am intemeiat cuplul am cochetat din nou – in doi, de data asta – cu ideea de a cumpara o motocicleta. Am renuntat insa, in favoarea unui autoturism…
    Minunat este ca am constatat identitatea de dorinta intre copil si parinti fara sa il influentam in vreun fel, caci el a fost primul care a dat glas dorintei de a avea o motocicleta cand va fi mare, apoi a fost randul nostru sa spunem ca si noi ne-am dorit o motocicleta…
    Inteleg acum, in timp ce scriu, ca pentru fiul meu e o certitudine ca va avea motocicleta: el nu vede un vis, ci un fapt real. Iar eu il incurajez (prima data scrisesem: ‘voi face tot ce pot sa il incurajez’ – cata dreptate ai! cuvintele folosite chiar fac diferenta) si am convingerea ca fiul meu isi va plimba intr-o buna zi mama de… 50 de ani, cu motocicleta lui sau, de ce nu, o voi conduce eu insami! :)
    Cu ganduri bune, Loredana

 Leave a Reply

(required)

(required)

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>